Bogdan Ivan îi amenință pe furnizorii de energie cu CSAT-ul. „Vor fi sancţionaţi”

Bogdan Ivan
Inquam Photos / George Calin

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a oferit mai multe clarificări legate de scandalul facturilor la energie și a anunțat că a transmis o adresă fermă către ANRE, solicitând verificarea tuturor furnizorilor.

Bogdan Ivan a fost întrebat la Antena 3 despre scandalul facturilor de energie emise cu întârziere de unele companii.

„Sunt două elemente. O dată, TVA-ul se aplică în momentul în care se emite factura, indiferent că vorbim despre energie, apă, canalizare, telefonie mobilă, internet şi aşa mai departe. Doi, banii aceia nu se duc la furnizor, ci la stat, pentru că statul încasează, în definitiv, TVA-ul.

Trei, dacă au făcut acest lucru, au o problemă şi vor fi sancţionaţi de Protecţia Consumatorului, Consiliul Concurenţei şi ANRE. Eu am făcut o adresă foarte clară şi dură către ANRE, prin care am cerut să verifice toţi furnizorii, dacă există astfel de situaţii, şi să aplice legea acolo unde este cazul”, a spus ministrul Energiei.

Ivan a precizat că nu ştie care a fost raţionamentul furnizorilor, dar că aceştia nu au de câştigat din mecanismul respectiv, pentru că nu ei încasează acel 2%, ci banii merg la bugetul de stat.

Citește și
furnizor de energie
Aproape 400.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie. Pe cine au ales cei mai mulți

Ministrul subliniază că adevăratul risc nu este doar creșterea TVA-ului, ci modul defectuos în care se stabilește prețul energiei și cum aceasta ajunge la consumator, ceea ce face ca energia să devină una dintre cele mai scumpe din Uniunea Europeană.

„Ceea ce reprezintă adevăratul risc, pe lângă creşterea TVA-ului, este modul în care astăzi se formează preţul, modul în care energia electrică ajunge la consumatorul final şi devine aproape cea mai scumpă din toată Uniunea Europeană, în condiţiile în care România, acum 10 ani, era exportator net de energie şi avea printre cele mai mici preţuri la electricitate.

Am ajuns astăzi să importăm, în perioadele de consum maxim, până la 20% din energia necesară, să exportăm ziua, când soarele străluceşte la fel şi în România, şi în Bulgaria, şi în Ungaria, şi în Austria, şi să exportăm energie la preţuri ridicol de mici, pentru ca apoi să o importăm la preţuri de 700–800–1000 de ori mai mari, în intervalul 18–22”, a arătat ministrul.

Problemele sistemice ale sectorului energetic

El a adăugat că nu mai intră în detalii privind alte probleme sistemice care au dus la această situaţie: de la starea reţelelor până la angajamentele din planul de decarbonizare, prin care România s-a obligat să înlocuiască centralele pe cărbune în cinci ani cu alte capacităţi de producţie de bază, dar care au întârzieri de peste 3–4 ani în implementare.

„Eu nu o să stau pasiv, doar să identific toate aceste situaţii care au făcut ca, în ultimii 10 ani, românii să plătească cele mai scumpe facturi la energie electrică şi să mă lamentez. Nu. Am avut discuţii cu ANRE, producători, furnizori şi distribuitori de energie, am găsit o parte din soluţii, am identificat instrumentele financiare prin care putem acoperi următoarele şase luni şi următorul an şi jumătate”, a subliniat ministrul Energiei.

Întrebat ce nereguli a descoperit, Bogdan Ivan a spus: „Eu nu sunt procuror, am alt rol: să găsesc soluţii. Am venit aici pentru a vedea unde sunt problemele sistemice.

Le-am identificat, erau cunoscute şi înainte, şi sunt convins că şi miniştrii de dinaintea mea au avut bună credinţă în încercarea de a elimina cât mai multe dintre aceste probleme.

Dar, în momentul în care ne aflăm într-o perioadă extrem de complicată din punct de vedere economic, când puterea de cumpărare a românilor a fost foarte mult erodată în ultimele luni, când avem creşterea TVA-ului şi a altor taxe şi, pe deasupra, eliminarea schemei de plafonare a preţului la energie, punem o povară suplimentară pe fiecare român şi pe fiecare companie”, a explicat ministrul.

Prețul energiei, o problemă de securitate națională

Bogdan Ivan a ţinut să precizeze că ”aceasta este o problemă de securitate naţională, în condiţiile în care preţul energiei electrice influenţează costul final al produselor cumpărate de români între 7% şi 80%”.

”Fiecare creştere graduală a acestui preţ este problematică, iar am arătat foarte clar că energia activă reprezintă sub 50% din preţul final”, a mai spus Bogdan Ivan.

Întrebat dacă a făcut sesizări penale în aceste cazuri, Ivan a răspuns: „Nu am cum să fac sesizări penale pentru situaţii care nu sunt documentate complet.

Odată ce voi aduce toate aceste date în faţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, din care fac parte şi ministrul Justiţiei, şi structurile de informaţii ale României, sunt convins că vor avea toate instrumentele necesare pentru fundamentare. (…)

Am situaţii punctuale în care, în urma verificărilor recente, s-au constatat aspecte de competenţa organelor penale şi, imediat, le-am trimis către acestea. Dar nu vreau să fac tam-tam şi circ din aceste subiecte, ci să păstrez o discuţie serioasă, despre soluţii, în contextul în care mandatul meu este să găsesc soluţii pentru creşterea capacităţii de producţie şi scăderea preţului”, a conchis ministrul.

Ce spune Consiliul Concurenței despre scandalul facturilor la energie

Facturile pentru luna iulie includ TVA majorat la 21%, deoarece au fost emise după 1 august, iar conform Codului Fiscal, taxa mai mare se aplică în funcție de data emiterii facturii și nu în funcție de perioada consumului.

„TVA-ul se aplică în momentul în care emiți factura, deci în momentul în care emiți factura vei folosi rata de TVA legală în momentul ăla. Dar nu de aici vine diferența mare, între 19 – 21%”, a explicat Bogdan Chirițoiu la TVR Info.

Economia României resimte efectele recente ale reformelor fiscale, iar majorarea TVA intrată în vigoare la 1 august se află acum în faza de monitorizare. Consiliul Concurenței a pus în funcțiune un sistem de supraveghere a prețurilor pentru a verifica dacă creșterile reflectă doar costul fiscal sau există majorări „neobișnuit de mari”.

Președintele Consiliului a subliniat că nu toate companiile de electricitate practică aceleași tarife, existând diferențe de până la 10% între oferte. De asemenea, Hidroelectrica, care are costuri de producție mici, poate oferi prețuri mai avantajoase, ceea ce menține o anumită presiune asupra pieței.

„Se vehiculează informația că toate companiile au același preț. N-au toate același preț. Sunt anumite diferențe substanțiale – sunt de 10% între diferitele oferte. Ce ne mai ajută pe zona de electricitate, dincolo de concurența asta între furnizorii tradiționali, este prezența Hidroelectrica, care vine cu prețuri, având costuri de producție mici, poate să vină cu prețuri substanțial mai mici decât furnizorii care n-au producție. Furnizorii obișnuiți trebuie să cumpere electricitate de la altcineva. Hidroelectrica, având propria ei producție, a putut să vină cu prețurile mai mici – și asta ține o anumită presiune pe prețuri”, a precizat Bogdan Chirițoiu.

„E nevoie ca piața să funcționeze bine. Sunt lucruri care s-au făcut, avem măsuri care descurajează specula sau care-i sancționează pe cei care vor să speculeze. Sunt niște lucruri care s-au îmbunătățit în funcționarea pieței de energie, dar mai sunt o serie de lucruri care trebuie făcute și pe care le discută în momentul de față ministerul”, spune șeful Consiliului Concurenței.

De asemenea, furnizorii trebuie să asigure aceleași condiții pentru toți clienții și să nu ofere avantaje doar celor care intenționează să-și schimbe compania, pentru a nu bloca mobilitatea consumatorilor.

„Am prevenit firmele, furnizorii tradiționali, să nu ofere măsuri de retenție numai pentru cei care vor să se mute. Pentru că sunt situații în care, când află furnizorul de electricitate că vrei să te muți la altă companie, vine și-ți face o ofertă mai bună ca să te rețină. Ceea ce în alte piețe n-ar fi anormal – în Telecomunicații se întâmplă, și n-avem o problemă cu asta. Dar aici am o piață de energie în care lumea încă nu e obișnuită să se mute de colo, n-avem mobilitatea pe care o avem în alte piețe. Și am zis nu – genul ăsta de practică îi blochează pe cei puțini care vor să se mute”, explică președintele Consiliului Concurenței.

Explicația oficială a companiei de stat Hidroelectrica privind majorarea cu 60% a tarifului la energia produsă

În luna martie a acestui an, Hidroelectrica a răspuns la constatările Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România privind majorarea tarifelor la energie.

Hidroelectrica a precizat, într-un răspuns la acuzaţiile Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România privind majorarea tarifelor la energie, că, potrivit legii, furnizorii de energie electrică sunt liberi să stabilească preţul la care furnizează energia electrică, cu excepţia situaţiilor reglementate expres de lege.

Astfel, nu există vreo interdicţie în privinţa stabilirii unor preţuri diferite pentru diferite categorii de clienţi. De asemenea, potrivit sursei citate, legea permite stabilirea de oferte distincte pentru diverse tipuri de consumatori (casnici, non-casnici, eligibili, captivi etc).

Conform Legii Energiei, furnizorii de energie au obligaţia de a oferi clienţilor informaţii transparente despre preţurile şi tarifele practicate, precum şi despre condiţiile şi clauzele contractuale. Hidroelectrica respectă această obligaţie de informare şi garantează transparenţa ofertelor sale, fără a discrimina nicio categorie de clienţi.

Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 5/2023, stipulează că furnizorii trebuie să publice oferte-tip pentru clienţii casnici şi microîntreprinderile cu un consum anual estimat sub 100.000 kWh. Acesta nu interzice însă furnizorilor să pună la dispoziţie şi alte tipuri de oferte, în funcţie de criteriile stabilite de aceştia.

Astfel, Hidroelectrica are dreptul de a oferi mai multe opţiuni de contracte, inclusiv oferte personalizate, pentru a răspunde nevoilor diversificate ale clienţilor săi, explică, într-un comunicat de presă, compania de stat.

„În conformitate cu art. 11 alin. (3) lit. a) din Metodologia ANRE nr. 15/2022, furnizorii de energie electrică au obligaţia de a achiziţiona energia produsă de prosumatori la un preţ identic cu cel din contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu aceştia. În cazul Hidroelectrica, preţul practicat pentru furnizarea energiei active consumate de prosumatori este de 0.28329 lei/kWh, inclusiv componenta TG, iar acelaşi preţ este aplicat şi la achiziţionarea energiei produse de prosumatori”, a menţionat sursa citată.

De asemenea, Hidroelectrica a subliniat că stabilirea unor oferte diferite pentru clienţii finali cu calitate de prosumator se bazează pe raţiuni obiective şi echitabile, având în vedere impactul produs de prosumatori asupra echilibrului reţelei şi costurile suplimentare pe care le implică acest impact.

Prosumatorii beneficiază de un preţ mai mic pentru energia consumată, ceea ce constituie un avantaj pentru aceştia, iar energia produsă care depăşeşte consumul propriu este compensată conform reglementărilor în vigoare, precizează Hidroelectrica.

Compania a susţinut că respectă în totalitate reglementările legale privind furnizarea de energie electrică şi protejarea drepturilor clienţilor finali.

„Ofertele noastre sunt transparente, iar diferenţierea preţurilor este în conformitate cu legislaţia şi cu realităţile pieţei. Considerăm că abordarea noastră este echitabilă şi benefică pentru toţi clienţii noştri, inclusiv pentru prosumatori, şi asigurăm continuitatea furnizării unui serviciu de calitate”, a mai arătat Hidroelectrica în comunicatul citat.

Reacţia Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România

Asociaţia Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.) şi-a exprimat consternarea faţă de declaraţia companiei Hidroelectrica S.A. (deţinută în proporţie de 80% de stat), care a anunţat că, începând cu 1 aprilie 2025, va majora tariful la energia produsă cu 60%, asigurând în acelaşi timp populaţia că „va fi bine în continuare”.

Potrivit A.P.C.E., „în mod paradoxal”, „Hidroelectrica S.A., o companie listată la bursă, recurge la practici financiare controversate atunci când vine vorba despre prosumatori”

”Hidroelectrica doreşte să plătească un tarif mai mic pentru energia injectată în reţea de prosumatorii care au ales această companie ca furnizor de energie. Astfel, compania stabileşte două tarife pentru energia activă în aceeaşi perioadă de timp: 0,45329 lei/KWh pentru consumatorii de energie; 0,28329 lei/KWh pentru prosumatori. Prin acest artificiu, Hidroelectrica cumpără energie de la prosumatori la un preţ mult mai mic şi o revinde aproape dublu altor consumatori”, a precizat sursa citată.

A.P.C.E. atrage atenţia că stabilirea a două tarife de achizitie diferite a energiei pentru consumatori este ilegală.

Prosumatorii sunt consumatori finali conform legii. Conform definiţiei prosumatorului din Legea nr. 123/2012, art. 3, pct. 95, prosumatorul este un client final, la fel ca toţi ceilalţi consumatori finali definiţi de lege la pct. 20: „Client final - orice persoană fizică sau juridică ce cumpără energie electrică pentru consum propriu; în cuprinsul legii noţiunile de «client final» şi «consumator» sunt echivalente.”

„Cu alte cuvinte, preţul energiei electrice vândute clienţilor finali de către S.C. Hidroelectrica S.A. nu se stabileşte pe baze clare şi transparente, ci într-un mod discriminatoriu, în funcţie de cine o cumpără”, a mai arătat Asociaţia.

A.P.C.E. aprecia că această practică este contrară legislaţiei în vigoare şi solicita Hidroelectrica S.A. să revizuiască politica de preţuri. Totodată, asociaţia anunţa că va informa Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) despre „acest tratament inechitabil aplicat prosumatorilor”.

Articol recomandat de sport.ro
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
"Bijuteria" de 100 de milioane de euro prinde viață! Când intră buldozerele: "Va fi primul din țară"
Citește și...
Ministrul Energiei dă asigurări că aprovizionarea cu carburanţi este stabilă: Cantitățile scoase din rezervă sunt sub 5,5%
Ministrul Energiei dă asigurări că aprovizionarea cu carburanţi este stabilă: Cantitățile scoase din rezervă sunt sub 5,5%

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă, luni seară, că aprovizionarea cu carburanţi a pieţei româneşti este stabilă şi continuă.

Aproape 400.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie. Pe cine au ales cei mai mulți
Aproape 400.000 de români și-au schimbat furnizorul de energie. Pe cine au ales cei mai mulți

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că aproape 400.000 de consumatori și-au schimbat furnizorul de energie electrică în acest an, iar cei mai mulți au optat pentru Hidroelectrica.

Ministrul Energiei promite facturi mai mici la curent până la finalul lui 2026. Ce măsuri propune
Ministrul Energiei promite facturi mai mici la curent până la finalul lui 2026. Ce măsuri propune

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, susține că trei măsuri  – investiții în energie regenerabilă, modernizarea rețelelor și sprijinirea prosumatorilor – vor reduce prețul energiei electrice în România până la finalul lui 2026.

Fostul ministrul al Economiei intervine în scandalul clădirii folosite gratis de 18 ani. Cum ar putea fi eliberată
Fostul ministrul al Economiei intervine în scandalul clădirii folosite gratis de 18 ani. Cum ar putea fi eliberată

Bogdan Ivan, fost ministru al Economiei, explică faptul că a solicitat din iunie evacuarea spaţiului prezentat de succesorul său și că cei care îl ocupă au refuzat asta. Acum, evacuarea poate fi realizată doar printr-o decizie a instanţei.

Ministrul Energiei: Nu am aprobat „sporul de femeie” la SAPE. Corpul de Control verifică bonusurile de la compania de stat
Ministrul Energiei: Nu am aprobat „sporul de femeie” la SAPE. Corpul de Control verifică bonusurile de la compania de stat

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, reacționează în cazul scandalului legat de „sporul de femeie” de la SAPE. El susține că nu există un astfel de bonus deoarece el nu a aprobat plata acestuia.

Recomandări
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor
Apa revine treptat în Prahova și Dâmbovița, după zile de criză. Testele de calitate a apei vor decide deschiderea robinetelor

Joi seara, responsabilii de la Apele Române au anunțat că alimentarea cu apă se apropie de reluare pentru cei peste 100.000 de locuitori din Prahova și Dâmbovița.

BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”
BEC București cere ștergerea clipului filmat la Cotroceni cu Nicușor Dan, Drulă și Voiculescu: „Material electoral ilegal”

Biroul Electoral de Circumscripţie Bucureşti a cerut eliminarea videoclipului filmat la Cotroceni în care apar candidatul USR la Primărie Cătălin Drulă, preşedintele Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. 

Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România
Putin cere retragerea completă a armatei ucrainene până la Odesa. Rusia ar ajunge astfel la granița cu România

„Există posibilitatea ca americanii să trădeze Ucraina". Emmanuel Macron a formulat acest grav avertisment într-o discuție cu Zelenski şi alți lideri europeni pentru a analiza strategii de protejare a Kievului.