Marea majoritate a românilor spun că le sunt încălcate drepturile la locul de muncă. Ce îi nemulțumește

62300726
Shutterstock

Unul din doi angajaţi români susţine că îi sunt încălcate drepturile la locul de muncă actual, relevă rezultatele unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online.

Conform eJobs, 86% dintre cei chestionaţi spun că le-au fost încălcate drepturile cel puţin o dată de-a lungul vieţii profesionale, iar respectarea concediului de odihnă şi a programului de lucru, declararea întregului salariu în contractul de muncă sau plata orelor suplimentare se află pe lista drepturilor la care ţin cel mai mult angajaţii.

Peste un sfert dintre respondenţi (25,4%) susţin că sunt afectaţi cel mai mult atunci când nu îşi pot lua concediu de odihnă când vor sau cât vor, în timp ce 22% sunt deranjaţi de faptul că au fost obligaţi să facă ore suplimentare, iar 18,5% afirmă că acele ore nu au fost plătite extra.

Mai mult, 9,1% din totalul angajaţilor au fost chemaţi să lucreze şi în weekenduri, deşi fişa postului presupunea un program exclusiv de luni până vineri. În plus, 8,1% au fost plătiţi la negru, iar lista drepturilor încălcate cel mai frecvent continuă cu concedieri fără preaviz, concedieri în perioada sarcinii sau imediat după revenirea din concediul de maternitate.

O treime din angajați spun că ar accepta încălcarea drepturilor dacă ar avea un salariu mai mare

Potrivit sursei citate, există factori care i-ar putea face pe salariaţi să treacă mai uşor cu vederea anumite abateri. Astfel, o treime dintre participanţii la sondaj au recunoscut că ar putea trece peste nerespectarea unor drepturi dacă ar avea un salariu foarte mare, 20% ar face acest lucru dacă respectivele drepturi nu ar fi cu adevărat importante pentru ei, în timp ce 36% cred că nimic nu i-ar putea face să accepte o asemenea situaţie.

Pe lista drepturilor la care angajaţii ţin cel mai mult se află: concediul de odihnă şi posibilitatea de a-şi lua zile libere oricând îşi doresc (în limita numărul de zile libere care le revin în fiecare an), respectarea programului de muncă, declararea întregului salariu în contractul de muncă, plata orelor suplimentare şi să nu fie supravegheat video fără acord.

Sondajul eJobs a fost realizat în luna mai a acestui an, pe un eşantion de 1.642 de angajaţi. 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62355040
Autospeciale cu roboți, în dotarea IGSU. Ce se pricep să facă | GALERIE FOTO

Forțe proaspete li se alătură pompierilor români în lupta cu focul. Mai multe autospeciale cu roboți destinate intervenției rapide în cazul incendiilor de amploare au intrat în dotarea IGSU.  

62347169
Ce venituri medii a avut anul trecut o familie din România. Pe ce s-au dus cei mai mulți bani

Veniturile totale medii lunare au fost, în 2022, în termeni nominali, de 6.464 lei pe o gospodărie şi de 2.575 lei pe persoană, în creştere cu 13,8%, respectiv, cu 14,8% faţă de anul 2021, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

62355014
Mii de oameni din Iași au apă la robinet 2 ore dimineața și încă 2 ore seara. Consumă prea mult, spun autoritățile

Apa potabilă este furnizată după program în zece localităţi din judeţul Iaşi, conducerea societăţii APA VITAL Iaşi precizând că măsura se impune din cauza consumului ridicat de apă.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 21 17h42m59s390
Boom-ul inteligenței artificiale vine cu un cost pentru consumatori. Ce componente au ajuns de trei ori mai scumpe

Gândită să ne facă viața mai ușoară inteligența artificială ne va aduce însă și un cost suplimentar pentru dispozitivele electronice.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.