Familii nevoiașe, nevoite să evacueze căminul în care locuiau. Motivul invocat de autorități

×
Publicitate

Mai multe familii nevoiaşe din Ploieşti riscă să rămână pe drumuri de luna viitoare, deoarece căminul în care locuiesc de peste 13 ani va fi închis, odată cu liceul de care aparţine.

Primăria a luat această decizie după ce i-a repartizat pe elevi în alte unităţi de învăţământ. Chiriaşii au la dispoziţie mai puţin de două săptămâni ca să-şi găsească o nouă locuinţă.

Familiile nevoiaşe care locuiesc în căminul Liceului "Ludovic Mrazek" din Ploieşti au aflat cu stupoare că trebuie să plece din imobil până la 1 septembrie.

"Am şi eu doi copii de crescut. Sunt văduvă, mi-a murit soţul. Nu vreau să rămân pe drumuri. Vreau doar să stăm aicea sau să ne dea în altă parte", spune o femeie.

Cu toţii îşi duc traiul de pe o zi pe alta şi nu îşi permit să plătească în altă parte o chirie mai mare de 400 de lei.

"Suntem cazuri sociale, suntem şi familii şi cei de la casa de copii care nu avem unde să ne ducem”, spune un bărbat.

Astfel, au fost nevoiţi să accepte cazarea chiar şi în condiţii mai puţin bune.

"Din 2005 până în 2018 sunt câţiva ani de zile. Nu au reușit să îşi pună, să zic, viaţa mai pe picioare şi au trăit pe chiria modică a primăriei. Încercam să îi ajutăm pe cât putem, dar niciodată nu vom reuşi să îi ajutăm pe absolut toţi pentru că sunt şi din alt judeţ şi alt oraş", explică Cristian Ganea, viceprimarul orașului Ploiești.

Ca să salveze liceul, autorităţile au încercat să-l transforme într-o şcoală de meserii sau chiar într-un liceu cu program sportiv, însă numărul elevilor a continuat să scadă. Aşa că, până la debutul noului an şcolar, clădirea va rămâne goală.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61980809
Generația care a schimbat industria alimentară. Capcana produselor ”naturale”

Mănâncă bun şi sănătos, ştiu exact cât şi de unde, iar atunci când au timp, gătesc. Acesta este conceptul după care se ghidează generaţia "Millennials".

61980783
Bombe pe roţi, pe şoselele României. Pot să ia foc în mers sau să scape de sub control

Pericol iminent de accidente pentru 1.700 de maşini verificate în trafic. Specialiştii Registrului Auto spun că puteau să provoace oricând, un dezastru, pentru că aveau probleme grave.

61980774
Virusul pestei porcine africane, lângă Bucureşti. Autorităţile sunt în alertă

Boala a ajuns la doar 15 kilometri de centrul Capitalei, iar virusul poate fi purtat foarte uşor dintr-un loc în altul. Animalele din comună vor fi ucise, dacă vor fi confirmate încă două focare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.