Guvernul îngheață angajările la stat, începând cu 1 iulie

62266127

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă privind suspendarea ocupării posturilor vacante din instituţiile publice centrale şi locale începând cu 1 iulie anul acesta.

Potrivit proiectului de OUG, în perioada cuprinsă între data de 1 iulie 2022 şi data de 31 decembrie 2022, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepţia posturilor unice, din instituţiile şi autorităţile publice, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi din instituţiile publice locale, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineat (1) punctul.39 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Tot acolo se arată că în cazul posturilor pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor anterior datei de 1 iulie 2022 se continuă procedurile de ocupare a acestora, conform prevederilor în vigoare la acea dată. În proiect se mai spune că prin excepţie de la măsura suspendării în cazuri temeinic justificate, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului se poate aproba organizarea de concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

OUG pentru modificarea legii turismului

Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă supus aprobării în Guvern vizează măsuri privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Executivul urmează să aprobe şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OG nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România. Obiectivul urmărit prin prezentul act normativ este de actualizare a cadrului legislativ actual pentru operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor, conform notei de fundamentare a proiectului.

Un alt proiect de OUG aflat pe agendă vizează modificarea articolului 9 din OG nr.122/1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale.

"Actul normativ, în forma anexată, va asigura cadrul legal pentru realizarea scoaterii produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării în vederea donării, potrivit solicitărilor transmise de către autorităţile altor state, adresate Ministerului Apărării Naţionale, prin reglementarea posibilităţilor de realizare a donaţiilor bunurilor materiale aflate în rezervele proprii către acestea", se arată în nota de fundamentare.

Granturi pentru retehnologizări

În şedinţa de Executiv va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate capacităţilor de prestare de servicii şi retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă.

Guvernul a pregătit şi un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 318/2015 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

În expunerea de motive se precizează că proiectul de act normativ propune instituirea unor măsuri legislative destinate să asigure un cadru consolidat şi eficient pentru creşterea gradului de recuperare a prejudiciilor şi produselor infracţiunilor, dezvoltarea reutilizării sociale a bunurilor confiscate, îmbunătăţirea regulilor privind despăgubirea victimelor infracţiunilor, întărirea rolului oficiilor de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni în urmărirea şi identificarea bunurilor aflate în legătură cu infracţiunile.

Ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartofi

Executivul va adopta şi un proiect de lege privind pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie prevăzută în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene".

Prin proiectul de act normativ, conform expunerii de motive, se urmăreşte realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie cuprinse în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", prin atribuirea contractelor de achiziţie pentru pachetul de 32 avioane de la Guvernul Regatului Norvegiei, a pachetului de bunuri şi servicii complementar de la Guvernul Statelor Unite ale Americii şi atribuirea contractelor necesare instruirii personalului navigant.

Prin hotărâre de guvern, va fi aprobată schema "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de cartof de consum", în anul 2022, iar un alt act normativ se referă la Programul de susţinere a producţiei de struguri de masă pentru anul 2022.

Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de hotărâre prin care se propune reducerea numărului de membri în consiliul de administraţie al Compania Naţională "Unifarm" - SA de la 7 la 5 membri, pentru reducerea costurilor companiei şi pentru creşterea eficienţei economice a societăţii.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul va înfiinţa Comitetul interministerial pentru analiza cadrului legal aplicabil sectoarelor cu impact asupra biodiversităţii.

Executivul va aproba, prin memorandum, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat ale căror cheltuieli vor fi prezentate în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2023-2025.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
Citește și...
Mesajul primăriei Ghimbav, după încheierea festivalului Rockstadt 2026: ”Zona a rămas mai curată decât după alte manifestări”

Primarul orașului Ghimbav, Ionel Fliundra, și-a cerut scuze locuitorilor, sâmbătă, după încheierea festivalului Rockstadt Extrem Fest, care a avut loc în perioada 27 iulie - 01 august 2026.

Electrica, apel public la reducerea consumului de energie. ”O familie poate stinge un bec. O fabrică poate muta un munte”

Șeful companiei publice Electrica face un apel public fără precedent pentru reducerea consumului de energie în această perioadă. CEO-ul societății la care statul este acționar majoritar cere industriei să-și modifice programul de producție.

Premiul la Loto 5/40 merge din nou la Galați, locul din România cu cei mai mulți câștigători la loto. Ce averi s-au dat aici

Marele premiu la ultima tragere Loto 5/40, de un milion de lei, a fost câștigat pe un bilet jucat în Galați. Se continuă astfel o istorie incredibilă a câștigurilor loto din acest județ, cu o valoare totală de 50 de milioane de euro în ultimii ani.

Recomandări
Când ar putea atinge Dunărea cel mai scăzut nivel. Avertisment: Centrala Cernavodă este la limită pentru următoarele 4-5 zile

Directorul general adjunct al Apelor Române, Sorin Rîndașu, a declarat că se fac toate eforturile pentru menținerea în funcțiune a Centralei Nucleare Cernavodă, în ciuda secetei și caniculei.

Băsescu, despre criza energetică: Lumea se uită la România dacă vrea să vadă ce înseamnă să fii prost. Panarame de miniștri

Toți miniștrii Energiei și premierii care au luat până acum decizii de închidere a unor capacități de producere a energiei fără să pună altceva în loc sunt vinovați de criza actuală din România, spune fostul președinte Traian Băsescu.

Trafic infernal pe principalele drumuri din țară. Coloane de mașini pe Valea Prahovei și spre litoral

Traficul este aglomerat, sâmbătă după-amiază, pe DN 1, unde s-au format coloane de mașini între Nistorești și Comarnic, precum și în stațiunile Sinaia și Bușteni, pe sensul de mers către Brașov.