Federaţia Sindicală Hipocrat, semnal de alarmă privind Legea salarizării: ”Au luat de la unii ca să dea altora”

61955451
Inquam Photos / George Calin

Federaţia Sindicală Hipocrat se declară ”indignată” de atitudinea autorităţilor faţă de problemele generate de Legea Salarizării.

Sindicaliștii afirmă că întâlnirea cu managerii de spitale arată ”lipsa de respect” faţă de angajaţii din sistem.

”Nimeni nu a fost preocupat să rezolve problemele fundamentale ale salarizării, iar totul se rezumă la o mişcare de imagine cu consecinţe dezastruoase pentru sistemul medical”, spun sindicaliştii, potrivit News.ro.

Aceștia au previzat că susţin orice măsură de protest.

”Federaţia Sindicală Hipocrat este indignată de atitudinea autorităţilor faţă de problemele generate de iresponsabilitatea cu care au redactat şi au înţeles să aplice principiul echităţii în Legea Salarizării şi în regulamentul de sporuri. Întâlnirea cu managerii de spitale şi comportamentul inadecvat faţă de personalul medical, în ansamblu, sunt menite să arate lipsa de respect cu care am fost şi suntem trataţi, dacă mai era nevoie de o confirmare.

În fond, nimeni nu a fost preocupat să rezolve problemele fundamentale ale salarizării, iar totul se rezumă la o mişcare de imagine cu consecinţe dezastruoase pentru sistemul medical. Au luat bani din stânga şi au pus în dreapta, au plimbat pe hârtie nişte fonduri şi, ce e cel mai grav, au luat de la unii ca să dea altora. Niciodată până acum, inechităţile salariale nu au atins un asemenea nivel”, a declarat, marţi, Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat.

Sindicaliştii consideră că toţi actorii din sistem ”sunt puşi într-o piesă menită să genereze o stare de confuzie şi de tensiune între personalul medical şi pacienţi”.

”Primii sunt clar nedreptăţiţi, din greşeală ori cu rea-voinţă, iar pacientul parcă nu contează. Nu contează că fondurile sunt tot mai puţine, că managerii sunt puşi în situaţia de a alege ce să facă cu banii: să ofere salarii ori să asigure un act medical de calitate. Nu contează niciun argument, atât timp cât vina aparţine “celuilalt”: legea e scrisă bine, dar e prost înţeleasă, managerii sunt cei care nu ştiu să gestioneze banii, deşi au din plin, personalul medical – biologi, chimişti, asistenţi medicali, infirmiere, îngrijitoare, brancardieri, registratori medicali, şi cel din asistenţă socială îşi declară nemulţumirea fără să aibă şi o justificare pentru aceasta” a mai spus Ion Cotojman.

Federaţia Sindicală Hipocrat apreciază că unitatea şi solidaritatea personalului din Sănătate este singura cale prin care se mai poate rezolva această situaţie.

”Prin urmare, încurajăm orice acţiune de protest în perioada 11 - 15 mai, atunci când toate aceste simulări de negociere îşi vor arăta consecinţele: veniturile vor fi identice cu cele din această lună”, anunţă sindicaliştii.

Întâlnirea de luni dintre premierul Viorica Dăncilă, miniştrii Sănătăţii, Finanţelor şi Muncii şi managerii spitalelor s-a încheiat fără a fi găsită vreo soluţie concretă.

Guvernul a anunţat că s-a stabilit formarea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanţi ai Executivului şi manageri ai unor spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii, ai consiliilor locale şi judeţene, precum şi ai spitalelor monospecializate şi care să analizeze problemele semnalate de reprezentanţii spitalelor să să propună soluţii.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61955450
Primul anger room din România. Clienţii pot sparge obiecte pentru sume cuprinse între 50 și 150 lei

Break Room, primul anger room din România, s-a deschis la Bucureşti, fiind un loc în care clienţii vin să spargă obiecte într-un mediu controlat pentru sume între 50 şi 150 lei, pentru ”a scăpa de stress fără consecinţe şi regrete”.

61955392
Fără soluții pentru copiii care la 18 ani ies din centrele de plasament. ”Cei mai mulți intră în panică”

România nu a găsit încă o soluţie pentru a-i ajuta pe tinerii care ies din centrele de plasament, la 18 ani.

61955393
Două produse românești, pe cale de a fi protejate la nivel european

După magiunul de Topoloveni, salamul de Sibiu, telemeaua de Ibănești și novacul afumat din Țara Bârsei, alte două specialități străvechi se pregătesc să cucerească lumea.

Recomandări
Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Cine sunt miniștrii PSD din Guvernul Niculescu. Social-democrații revin la guvernare după cinci luni de criză

Liderii PSD au decis în unanimitate să-l susțină în Parlament pe Luca Niculescu, iar Sorin Grindeanu a prezentat numele celor 11 social-democrați care ar urma să facă parte din noul Executiv.

Nava golful persic
Nouă alertă în Marea Neagră. Un incendiu a izbucnit la bordul unei nave în apropiere de Sulina

O nouă navă ar fi fost atacată, joi dimineață, în apropiere de Sulina, în Marea Neagră. Potrivit informațiilor disponibile, vasul se află la aproximativ 14 mile marine de țărm, iar incendiul a izbucnit la castelul navei, conform surselor Știrilor PRO TV.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.