Economia stagnează, dar românii doboară toate recordurile la cumpărături. Au depășit Polonia și Cehia și se ”bat” cu Vestul

mall romania
Shutterstock

Piaţa de retail modern din România continuă să se extindă, contrar tendinţelor de încetinire economică, susţinută de un consum în creştere şi de intrarea unor noi jucători internaţionali pe piaţă, relevă raportul unei companii de consultanţă imobiliară.

 

Potrivit acestuia, în 2024, vânzările de produse nealimentare au avansat cu 14%, atingând un nivel record, iar consumul individual efectiv l-a depăşit pe cel al Poloniei şi Cehiei, ajungând la 89% din media Uniunii Europene.

"Deşi cererea este ridicată, stocul de retail modern rămâne subdimensionat, însă dezvoltatorii pregătesc livrări de peste 200.000 de metri pătraţi în 2025. Printre cele mai importante proiecte se numără extinderea Mall of Moldova din Iaşi şi redeschiderea Agora Mall din Arad. În acest context, România devine tot mai atractivă pentru investiţiile în retail şi îşi consolidează poziţia pe piaţa regională, în ciuda provocărilor macroeconomice şi a climatului incert", se menţionează în analiza Colliers.

În 2024 au fost livraţi 167.000 de metri pătraţi de noi spaţii de retail modern, în scădere faţă de cei 221.000 de metri pătraţi din anul precedent. Chiar şi în acest context, piaţa a rămas dinamică, depăşind media anuală a ultimului deceniu, estimată la 140.000 de metri pătraţi.

Comparativ, în anii pandemiei, incertitudinile economice au redus livrările sub 100.000 de metri pătraţi atât în 2021, cât şi în 2022. Piteşti a fost oraşul cu cele mai mari livrări de retail în 2024, consolidând tendinţa dezvoltatorilor de a se concentra pe oraşele mici şi mijlocii.

Citește și
Oameni pe stradă
Rata anuală a inflației a ajuns la 5,14%, după datele Institutului Național de Statistică. Evoluția prețurilor de consum

România are cel mai ridicat nivel al consumului individual din Europa Centrală și de Est

Cele mai importante proiecte finalizate în 2024 au fost în Piteşti, şi anume Argeş Mall, dezvoltat de Prime Kapital/MAS REI, cu o suprafaţă de 51.000 de metri pătraţi, şi M Piteşti Park, dezvoltat de M Core, cu 24.000 de metri pătraţi. Astfel, aproape jumătate din stocul nou de retail modern a fost livrat într-un singur oraş, cu 140.000 de locuitori, ceea ce arată interesul crescut pentru aceste pieţe regionale.

Cu toate acestea, în următorii ani, piaţa va trece printr-o schimbare de direcţie, subliniază consultanţii imobiliari, explicând că, pe măsură ce dezvoltatorii îşi îndreaptă atenţia către oraşele mari, unde sunt în pregătire scheme de retail de mari dimensiuni, dinamica sectorului se va modifica.

De asemenea, există posibilitatea ca Bucureştiul să revină în atenţia marilor investitori, cu unul sau două proiecte de anvergură în viitorul apropiat sau extinderi ale centrelor existente.

"Deşi economia României a înregistrat o creştere modestă în 2024, estimată sub 1% din PIB, acest lucru nu reflectă o scădere a consumului. Dimpotrivă, vânzările de retail non-food au crescut cu aproximativ 14% în volum, atingând un nou record istoric.

Datele oficiale pentru 2024 nu sunt încă disponibile, însă Eurostat indică faptul că, în 2023, consumul individual efectiv - un indicator care măsoară cantitatea reală de bunuri şi servicii utilizate de populaţie, nu sumele cheltuite - a ajuns la 89% din media UE. Acesta este cel mai ridicat nivel din Europa Centrală şi de Est, depăşind inclusiv Polonia şi Cehia", a explicat Simina Niculita, director partener Retail Agency la Colliers, citată în comunicat.

Conform acesteia, indicatorii nominali ai cheltuielilor confirmă această tendinţă ascendentă.

Creșterea consumului nu se mai bazează pe creditul de consum

"Analiza datelor Oxford Economics, bazată pe informaţii din Eurostat, institutele naţionale de statistică şi estimări recente, ne oferă o perspectivă clară asupra evoluţiei consumului în România în ultimul deceniu şi jumătate. Un segment relevant este cel al îmbrăcămintei şi încălţămintei, care reprezintă o componentă majoră a mixului de chiriaşi din centrele comerciale. Această categorie continuă să fie un motor al expansiunii retailului modern, reflectând atât schimbările în comportamentul de consum, cât şi atractivitatea pieţei locale pentru investitori", a mai spus Simina Niculita.

În ultimii 15 ani, cheltuielile pe cap de locuitor din România au crescut semnificativ, de la o şesime din nivelul Germaniei la 20% sub cel al celei mai mari economii europene. Această evoluţie reflectă o îmbunătăţire constantă a puterii de cumpărare, subliniază consultanţii Colliers.

România a depăşit toate economiile majore din regiune şi chiar unele ţări din Europa de Vest, precum Spania, în ceea ce priveşte cheltuielile pe cap de locuitor pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, precizează sursa citată.

Această tendinţă confirmă o creştere a consumului, susţinută de venituri mai mari şi de o piaţă de retail tot mai competitivă. Deşi acest avans are un impact negativ asupra balanţei de plăţi, deoarece România importă o mare parte din bunurile achiziţionate de populaţie, din perspectiva consumatorului, fenomenul este mai sustenabil decât în deceniul precedent.

Spre deosebire de anii anteriori, creşterea consumului nu mai este alimentată predominant de credite de consum, ceea ce reflectă o economie mai echilibrată şi o capacitate de cumpărare consolidată.

Consultanţii companiei se aşteaptă ca aceasta creştere a vânzărilor din 2024 să aibă un impact pozitiv asupra chiriilor bazate pe vânzări, în timp ce volumele totale se menţin peste nivelurile pre-pandemice.

Pentru 2025, Colliers estimează livrări de peste 200.000 de metri pătraţi de noi spaţii comerciale, incluzând extinderea Mall of Moldova din Iaşi (62.000 metri pătraţi) şi redeschiderea Agora Mall din Arad (35.000 metri pătraţi). În plus, NEPI Rockcastle, Iulius şi Prime Kapital/MAS REI revin la dezvoltarea centrelor comerciale dominante de mari dimensiuni, de peste 100.000 metri pătraţi suprafaţa închiriabilă, după o perioadă axată pe parcurile de retail.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor. 

Articol recomandat de sport.ro
Cât câștigă Alisha Lehmann pentru fiecare postare de pe Instagram
Cât câștigă Alisha Lehmann pentru fiecare postare de pe Instagram
Citește și...
Ministrul Agriculturii: „Oamenii au mers la cumpărături, nu a fost nici un boicot pe 10 februarie”
Ministrul Agriculturii: „Oamenii au mers la cumpărături, nu a fost nici un boicot pe 10 februarie”

Retailul din România a fost ieri acelaşi ca şi acum o săptămână, nu a fost niciun boicot, oamenii au mers la cumpărături şi chiar a fost înregistrat un procent mai mare cu 10% - 20%, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

Rata anuală a inflației a ajuns la 5,14%, după datele Institutului Național de Statistică. Evoluția prețurilor de consum
Rata anuală a inflației a ajuns la 5,14%, după datele Institutului Național de Statistică. Evoluția prețurilor de consum

Rata anuală a inflaţiei este mai mare cu 0,03% în luna decembrie față de luna noiembrie, continuându-și ritmul ascendent. În noiembrie era 5,11%, iar în decembrie, valoarea înregistrată era de 5,14%.

Românii combat excesele de Crăciun cu și mai multe cumpărături pentru Revelion. ”Soția mea sălășluiește prin magazin”
Românii combat excesele de Crăciun cu și mai multe cumpărături pentru Revelion. ”Soția mea sălășluiește prin magazin”

De sărbători nu există masă bogată fără deja tradiționala aglomerație din magazine. Abia ce ne-am dezmeticit după excesele de la Crăciun, că în piețe și supermarketuri a fost iar o aglomerație de nedescris.  

Căutări ciudate ale românilor care au cumpărat online în 2024: de la „Nu vreau să dorm singur” la „cine a făcut buba”
Căutări ciudate ale românilor care au cumpărat online în 2024: de la „Nu vreau să dorm singur” la „cine a făcut buba”

În 2024 românii au continuat să facă cumpărături online și au stabilit noi recorduri. Dar printre căutările lor au fost și unele cel puțin ciudate sau ieșite din comun

Cât costă un coș de cumpărături pentru masa de Crăciun. Care sunt prețurile la cozonaci
Cât costă un coș de cumpărături pentru masa de Crăciun. Care sunt prețurile la cozonaci

Cu o tobă, o șuncă, un șir de cârnați și o bucatâ zdravănă de brânză, plus o pâine de casă, deja s-a umplut un coș standard pentru masa de Crăciun.

Recomandări
Vijeliile au făcut prăpăd în multe zone din România. Au avariat peste 100 de clădiri, rețele electrice și zeci de mașini
Vijeliile au făcut prăpăd în multe zone din România. Au avariat peste 100 de clădiri, rețele electrice și zeci de mașini

Vijeliile care au zdruncinat întreaga țară în ultimele 24 de ore, aduse de coduri galbene și chiar roșii de vreme rea, au avariat peste 100 de clădiri, rețele electrice și zeci de mașini.

Imagini dramatice în Myanmar, după cutremurul devastator. O mamă a fost salvată după 30 de ore sub dărâmături. FOTO & VIDEO
Imagini dramatice în Myanmar, după cutremurul devastator. O mamă a fost salvată după 30 de ore sub dărâmături. FOTO & VIDEO

Peste 1.600 de oameni au murit în Myanmar și câteva mii au fost răniți după cutremurul cu magnitudinea de 7,7 care a afectat și țările vecine.  

Miting uriaș la Istanbul. Sute de mii de oameni manifestează la apelul opoziţiei turce împotriva arestării lui Imamoglu. FOTO
Miting uriaș la Istanbul. Sute de mii de oameni manifestează la apelul opoziţiei turce împotriva arestării lui Imamoglu. FOTO

Câteva sute de mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Istanbul, la apelul Partidului Republican al Poporului, împotriva arestării primarului Ekrem Imamoglu, relatează AFP.