Cat plateste anual un roman pentru "luxul" de a avea o masina. Comparatie cu Marea Britanie

60617804

Britanicii au cheltuieli considerabil mai mici cu masina decat romanii, in conditiile in care au un salariu mediu de patru ori mai mare.

53% dintre soferii britanici compara mai intai preturile asigurarilor pe Internet, iar apoi o comanda pe cea mai convenabila, in timp ce in Romania sub 10% dintre polite sunt vandute online.

Britanicii dau doar 5,5% din ce castiga pe polite de asigurare si benzina, potrivit rapoartelor Comisiei Europene privind pretul mediu al combustibililor si evolutia salariului mediu.

In Marea Britanie, pretul mediu al politei CASCO este de 580 euro pe an, iar litrul de benzina ajunge la 1,7 euro, potrivit raportului Asociatiei Asiguratorilor Britanici.

Cu toate acestea, raportat la un venit mediu net anual de peste 21.000 euro, britanicii scot din buzunar doar 5,5% din salariu pentru a acoperi cheltuielile cu masina.

Marea Britanie detine cea mai mare industrie de asigurari din Europa, iar peste 53% dintre soferi isi achizitioneaza polite de asigurare online, arata un studiu realizat de compania Data Monitor.

Cu un venit mediu net de 4.000 euro pe an, un cost mediu al asigurarii CASCO de 500 euro pe an si un pret de 1,3 euro pe litrul de benzina, costurile cu autoturismul reprezinta aproape un sfert din cat castiga un roman obisnuit, potrivit informatiilor publicate in cel mai recent raport al Comisiei Europene privind pretul petrolului, comparat cu valoarea medie a unei polite CASCO. Astfel, cheltuielile cu asigurarile auto si combustibilul le scot romanilor din buzunar, in medie, 24% din salariu.

Pentru a gasi tarifele cele mai mici la polite, britanicii cauta ofertele asiguratorilor pe Internet. Pretul si rapiditatea sunt principalele criterii luate in calcul de britanici atunci cand aleg un site pentru a compara tarifele de asigurare.

18,5% dintre britanicii care cumpara polite online au ales un anumit site pentru a compara ofertele asiguratorilor din convingerea ca le ofera cele mai mici preturi si cele mai rapide rezultate, arata studiul Data Monitor.

Primul si singurul serviciu de acest gen disponibil pe piata romaneasca este comparatorul online pentru politele CASCO lansat de Pintilie Broker de Asigurare.

Comparatorul le ofera soferilor posibilitatea de a afla tarifele oferite de patru asiguratori - Generali, Astra, Omniasig si Euroins. Astfel, acestia pot comanda online cea mai convenabila polita, fara a mai fi nevoiti sa se deplaseze personal la o agentie a unei companii sau a unui broker.

“Cheltuielile cu masina au un impact mult mai mare asupra romanilor decat asupra altor europeni, daca ne uitam la costuri si la venituri. De aceea, am venit cu o solutie care sa ii ajute sa aleaga cea mai convenabila polita, atat din punctul de vedere al pretului, cat si a ofertei facute de asiguratorii cu care colaboram.

Am lansat calculatorul CASCO tinand cont de cerintele si nevoile celor 30.000 de clienti de pe Internet, care isi doreau sa poata afla dinainte care este pretul pentru polita CASCO si astfel sa poata alege dintre mai multe companii de asigurare. Avantajul este timpul in care un sofer poate afla atat pretul final, cat si valoarea la care masina lui va fi asigurata. Pe viitor vom introduce tarife si de la celelalte societati de asigurare”, a declarat Valentin Radu, director de marketing si comunicare Pintilie Broker de Asigurare.

Acesta a mai spus ca un alt avantaj major este reprezentat de faptul ca asigurarea poate fi comandata de acasa. “Soferul nu mai trebuie sa faca un drum doar ca sa isi ia un CASCO. Intra pe net, alege ce ii convine, comanda si polita ii vine acasa, fara sa plateasca taxe de curierat. Simplu si comod”, a adaugat Valentin Radu.

Serviciul de comparatie si comanda online a politelor CASCO este momentan disponibil doar pentru Bucuresti.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
FOTO Lewis Hamilton și-a oficializat relația cu Kim Kardashian pe Instagram
Citește și...
Ursul Baloo, mascota statiunii Straja si motiv de disputa intre cabanieri si iubitori de animale

Un urs crescut in captivitate a devenit motiv de disputa intre cabanierii din statiunea Straja si o organizatie de protectie a animalelor din Brasov.

O persoana tatuata este ca o carte deschisa. Cum le interpreteaza specialistii genului

Desene mari, complexe si neaparat cu o semnificatie care sa te reprezinte. Iata ultimul moft in materie de tatuaje.

Painea, cartofii si carnea de porc - nelipsite de pe masa romanului.Legumele, la coada clasamentului

Ca-i place sau ca-i nevoit, romanul s-a obisnuit: nu concepe ca pe masa lui sa nu fie lucruri care ingrasa si ii dau peste cap organismul.

Recomandări
Ședință la Cotroceni după ce Comisia Europeană a respins legea salarizării. Ce probleme are proiectul în forma actuală

Preşedintele Nicuşor Dan se va întâlni joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii din fosta coaliţie guvernamentală şi miniștrii demiși ai Finanţelor şi Fondurilor Europene, pentru a discuta despre stadiul proiectelor finanţate prin PNRR.

Parlamentarii s-au răzgândit, la trei ani după ce au votat pentru examen de admitere la liceu. Acum vor să amâne concursul

Admiterea la liceu, pe care unitățile de învățământ au varianta de a o organiza din 2027 după Evaluarea Națională, ar putea fi amânată. Asociațiile de elevi, părinți și ONG-urile reclamă că acest examen produce inechități.

Calculele Ministerului Educației. Câți bani ar economisi dacă ar tăia din bursele copiiilor orfani și din familii sărace

Propunerea de a tăia bursele școlare în vacanță este criticată. Zeci de organizații neguvernamentale atrag atenția că mii de copii ar putea fi nevoiți să renunțe la cursuri.