Campanie de strângere de fonduri pentru antropologul Vintilă Mihăilescu, diagnosticat cu leucemie

62055712
Facebook.com

Cunoscutul antropolog și Vintilă Mihăilescu a fost diagnosticat în septembrie 2018 cu leucemie acută mieloblastică, un tip de cancer agresiv al sângelui.

Profesorul universitar are nevoie de 250.000 de euro pentru transplant de celule stem.
Soția sa, Anișoara Mihăilescu a lansat un apel pe Facebook pentru strângerea sumei necesare, sumă de care familia nu dispune.

Redăm mai jos mesajul publicat de Anșoara Mihăilescu

“De la internarea în spital și până acum a trecut prin mai multe tratamente cu citostatice, în speranța că situația sa se va îmbunătăți suficient încât să se poată realiza un transplant de celule stem. Transplantul este singura șansă de supraviețuire.

Ultimele analize arată o îmbunătățire a stării de sănătate, care este suficientă pentru a permite transplantul. Din nefericire, operația nu poate fi realizată în România, urmând ca procedurile să fie făcute în Franța, la Spitalul Universitar din Besançon, începând cu luna iulie, pe o perioadă de cel puțin 3 luni.

Costurile pe care le presupun internarea, tratamentul și transplantul sunt de minimum 250.000 Euro.

Pentru că familia nu dispune de această sumă, avem nevoie de voi. Este binevenită orice contribuție.

Dacă nu puteți dona pe Facebook, mai jos găsiți conturile deschise pe numele soției, Anișoara Mihăilescu:

Anișoara Mihăilescu

Cont EURO: RO44INGB0000999908974365
Codul SWIFT:INGBROBU
Numele bancii: ING Bank N.V. Amsterdam, Sucursala București

Cont RON: RO34INGB0000999908974351”

Cine este Vintilă Mihăilescu

Vintilă Mihăilescu este profesor universitar doctor în cadrul Departamentului de Sociologie al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

A fost visiting professor la numeroase universităţi şi centre de studii avansate din Canada, Franţa, Italia, Elveţia, Germania, Belgia, Austria şi Bulgaria. Din 2005 pînă în 2010 a fost director general al Muzeului Ţăranului Român. În 1990 a iniţiat organizarea Societăţii de Antropologie Culturală din România (SACR), al cărei preşedinte a fost între 1994 şi 2000.

Între 1998 şi 2018 a fost colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde a deţinut rubrica „Socio-hai-hui”. A mai publicat: Paysans de l’histoire (în colab., 1992), Fascinaţia diferenţei (1999), Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani (2010).

De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut Socio-hai-hui prin Arhipelagul România (2006), Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007; ed. a II-a revăzută şi adăugită, 2009), Etnografii urbane.

Cotidianul văzut de aproape (coord., 2009), Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică (ed. I-II, 2013), Condiţia romă şi schimbarea discursului (coord. împreună cu Petre Matei, 2014), Apologia pîrleazului (2015), De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc (coord., 2017), Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană (2017) şi Etnogeneză şi ţuică (2018).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62055604
Românii, învățați de polițiști cum să prevină furturile din locuințe în perioada concediilor

Sute de români au stat miercuri de vorbă cu poliţiştii despre cum să prevină furturile din locuinţe. La îndemnul Europol, agenţii au ieşit pe străzi, prin parcuri şi pieţe, ca să-i instruiască pe oameni cum să îi ţină la distanţă pe hoţi.

62055605
5 frați rămași fără casă, după un incendiu, au nevoie de ajutor: "A picat năpastă pe ei"

Copilărie greu încercată pentru 5 fraţi, toţi mai mici de 15 ani, din localitatea Iazu, judeţul Prahova.

62055445
Poveşti pline de pasiune, pe străzile Sibiului. Ce i-a cucerit pe turişti

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a ajuns la jumătate și se pare că nimeni nu a obosit. Iubitorii de artă continuă să ia cu asalt sălile de spectacol, iar străzile sunt animate până târziu în noapte de artiștii veniți din toată lumea.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.