Cadrele didactice afiliate FSLI sunt in greva japoneza timp de trei zile

60284561

Cadrele didactice afiliate FSLI sunt in greva japoneza, de luni pana miercuri, si protesteaza la sediul Guvernului si la cel al USL, cerand, printre altele, alocarea a 6% din PIB pentru educatie, cresteri salariale si regandirea programelor scolare.

Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant au anuntat ca de luni pana miercuri, in toate unitatile de invatamant, dascalii vor fi in greva japoneza si vor purta o banderola alba pe brat.

De asemenea, de luni si pana miercuri, intre orele 11.00 si 13.00, au loc pichetari simultane la sediul Guvernului si la cel al USL. In 29 octombrie, intre orele 10.00 si 12.00, vor fi proteste la sediul Guvernului, iar in 30 octombrie, de la 11.00 la 13.00, la sediul USL. Protestele vor continua in 6 noiembrie cu un miting de amploare in Piata Victoriei, urmat de un mars pe traseul Calea Victoriei - Piata Constitutiei.

"La acest protest vom avea sprijinul studentilor si facem apel si la parinti, si la intreaga societate civila sa ni se alature, pentru ca revendicarile noastre nu sunt numai pentru profesori, sunt pentru un viitor mai bun al tuturor romanilor", a spus presedintele FSLI, Simion Hancescu.

Sindicalistii FSLI cer alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educatie, conform articolului 8 din Legea educatiei, si cresterea ponderii cheltuielilor de personal pentru invatamant in totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.

De asemenea, sindicalistii cer modificarea Legii educatiei, inclusiv in ceea ce priveste statutul personalului didactic, astfel incat sa se elimine discriminarile existente in prezent si sa duca la cresterea calitatii actului de instructie si educatie si a gradului de implicare a cadrelor didactice in luarea deciziilor.

Reprezentantii FSLI sustin ca principalele modificari care se impun sunt: reintroducerea normei de predare de 16 ore pe saptamana pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime in invatamant si gradul didactic I, decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice de la bugetul de stat, prin Ministerul Educatiei, introducerea prevederilor Legii 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau programe educationale pe suport electronic, reintroducerea sporului de doctorat, posibilitatea pensionarii anticipate, cu cel putin trei ani inainte de implinirea varstei standard de pensionare, fara diminuarea cuantumului pensiei, acordarea gradatiei de merit si pentru personalul didactic auxiliar, precum si introducerea posibilitații dobandirii de catre cadrele didactice a celei de-a doua specializari, prin programe de conversie profesionala, cu finantare de la bugetul de stat.

Sindicalistii mai cer adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanti sa creasca cu 50 la suta, iar raportul dintre salariul de baza maxim al functiei didactice si cel minim sa fie de 2:1.

"Aceasta este singura solutie pentru ca meseria de dascal sa devina motivanta si tinerii performanti sa fie atrasi catre cariera didactica", sustin reprezentantii FSLI. Acestia mai arata ca se impune majorarea salariilor personalului nedidactic, avand in vedere faptul ca actualele venituri ale acestei categorii de salariati "le permit un trai sub limita de subzistenta".

Sindicalistii mai cer depolitizarea invatamantului, in sensul ca, in dobandirea functiei de director al unitatii de invațamant, rolul determinant sa revina colectivului unitatii, si nu factorilor politici.

De asemenea, FSLI mai cere regandirea programelor scolare si a sistemului de evaluare a elevilor, in sensul de a se pune accent pe latura formativa si nu pe cea informativa, iar prin evaluare sa se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunostintele dobandite, pentru a face fata cerințelor in schimbare si competitiei de pe piata fortei de munca.

Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant anunta in 23 octombrie ca a obtinut toate aprobarile de la Primaria Capitalei pentru actiunile de protest anuntate, astfel incat, in 6 noiembrie, aproximativ 10.000 de cadre didactice si studenti vor iesi in strada.

Si sindicalistii Federatiei "Spiru Haret", nemultumiti de posibilitatea neindexarii salariilor in 2014, ameninta cu actiuni de protest, din 1 noiembrie, care ar putea culmina cu blocarea anului scolar.

Articol recomandat de sport.ro
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
Citește și...
"Mica Londra" din judetul Suceava. Satul unde jumatate din masini au volanul pe dreapta

Tot mai multi romani care au lucrat in agricultura prin Italia si Spania s-au reprofilat si castiga bani frumosi in constructii in Anglia. Criza locurilor de munca i-a dus pe multi peste Canalul Manecii si n-au regretat.

Peste 20.000 de credinciosi au stat la coada ca sa se roage la moastele Sfantului Dumitru

De sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestiului, peste 20.000 de credinciosi au asistat la slujba oficiata de preoti romani si greci, pe Dealul Mitropoliei din Bucuresti.

3.000 de persoane au protestat fata de proiectul Rosia Montana, langa sediul Guvernului

Proteste in Bucuresti, unde, pentru a 9-a saptamana, cei care se opun proiectului Rosia Montana au iesit in strada. In jurul orei 17.00, au plecat in mars de la fantana din Piata Universitatii spre Guvern.

Recomandări
Economia României, pe minus în prima jumătate a anului 2026. PIB-ul s-a contractat cu 0,8%

În primul semestru din 2026, PIB-ul României s-a redus cu 0,8% comparativ cu perioada similară din 2025, pe seria brută. Pe seria ajustată sezonier, scăderea a fost de 1,6%.

Scandal în Costinești. Turiștii s-au certat cu jandarmii, pentru că nu i-au lăsat să intre pe plaja unde a fost găsită drona

Autoritățile au ridicat, pentru expertiză, drona aeriană, găsită joi în vecinătatea unui dig, în Costinești. Aparatul de zbor a ajuns în mare și a plutit în derivă, până la 15 metri distanță de mal.

Vom avea temperaturi ridicate cel puțin până la jumătatea lunii septembrie. Când vor crește șansele de ploaie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat estimările pentru următoarele patru săptămâni (17 august – 14 septembrie 2026), realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF).