Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută oficial în Italia. ”Reafirmarea unei relații speciale”

487687345 1075605841261734 7855127721038854398 n

Biserica Ortodoxă Română a fost recunoscută oficial de către statul italian, statut care îi conferă astfel toate drepturile cuvenite cultelor, inclusiv finanțare. 

Deputații italieni au aprobat joi în unanimitate recunoașterea oficială de către statul italian a Bisericii Ortodoxe Române, statut ce conferă bisericii de care aparține cea mai mare comunitate străină din peninsulă toate drepturile cuvenite cultelor recunoscute de stat.

Printre alte beneficii căpătate, astfel, oficial, se află finanțare de la statul italian, precum și dreptul acordat acum proeților ortodocși români de a se angaja ca orice preot italian catolic. 

”Astăzi, 12 februarie 2025, în Aula Camerei Deputaților a Parlamentului Italiei, a fost aprobat, prin vot unanim, Acordul dintre Statul italian și Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, moment de profundă semnificație instituțională și simbolică, care consfințește aplicarea principiilor constituționale privind libertatea și pluralismul religios”, se arată într-o postare a Ambasadei României la Roma.

Ambasadorul României în Republica Italiană, Gabriela Dancău, a fost prezentă la dezbaterile și la votul final din Camera Deputaților.

„Adoptarea acestui Acord reprezintă nu doar încheierea unui parcurs legislativ complex, ci și expresia unei maturități democratice care recunoaște contribuția substanțială a comunității ortodoxe române la viața socială, culturală și spirituală a Italiei contemporane. Este, totodată, o reafirmare a relației speciale dintre România și Italia, întemeiată pe încredere, valori comune și responsabilitate împărtășită pentru viitorul european pe care îl construim împreună”, a declarat ambasadorul României, Gabriela Dancău.

Românii reprezintă cea mai mare comunitate de străini din Italia

Parafarea Acordului dintre Episcopia Ortodoxă Română a Italiei și Guvernul italian a avut loc în marja Ședinței Comune a Guvernelor României și Italiei organizată în februarie 2024, iar pe tot parcursul anului trecut ambasadorul României a susținut, în strânsă coordonare cu Preasfinția sa Episcopul Siluan, un dialog constant cu instituțiile italiene pentru parcurgerea etapelor parlamentare necesare validării documentului, arată reprezentanța diplomatică a României în Italia.

Proiectul de lege urmează să fie supus votului Senatului Republicii Italiene, etapă care va permite finalizarea procedurii legislative și intrarea în vigoare a noului cadru juridic.

Adoptarea Acordului de către Camera Deputaților reprezintă un pas esențial pentru consolidarea statutului juridic al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei și pentru recunoașterea contribuției semnificative a comunității românești – cea mai numeroasă comunitate străină din Italia – la societatea italiană, se încheie postarea Ambasadei României la Roma.

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
Insula capri 2
O insulă din Italia amendează turiștii și localnicii cu 500 de euro dacă au aceste obiecte complet interzise asupra lor

Există o lege mai puțin cunoscută care se aplică atât rezidenților, cât și turiștilor, pe insula italiană Capri. Sticlele și alte obiecte din plastic de unică folosință sunt interzise, iar cei care le folosesc riscă amenzi de până la 500 de euro.

Gunoi italia
Un bărbat din Italia a aruncat din greșeală la gunoi 20 de lingouri de aur. Cum au fost recuperate

Un bărbat de 57 de ani a aruncat din greșeală la gunoi 20 de lingouri de aur, în valoare de aproximativ 120.000–130.000 de euro, potrivit Fanpage.it.

Shutterstock 2246737397
Turiștii riscă o amendă de 500 de euro dacă mănâncă înghețată pe stradă într-un celebru oraș din Italia

O simplă înghețată pe stradă în Florența te poate costa până la 500 de euro. În centrul istoric, consumul în orele de vârf e interzis pentru a proteja patrimoniul și a reduce supraaglomerarea.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.