"Avem nevoie de un Minister al Educatiei, nu al Virginitatii Nationale". Scandal intre ONG-uri pe tema unei noi ore in scoli

×
Publicitate

Intentia Ministerului Educatiei de a introduce din toamna ore de educatie sexuala a starnit un veritabil razboi intre fundatii si asociatii. Toate sustin evident ca vegheaza la viitorul generatiei tinere.

In timp ce unii vor ca elevii sa fie informati despre reproducerea umana, avort si boli cu transmitere sexuala inca din scoala primara, ceilalti considera ca cei mici ar trebui invatati sa caute iubirea spirituala si nu pe cea trupeasca. Si, mai ales, sa practice abstinenta.

Doua scrisori deschise, din tabere diferite, au plecat, la cateva zile distanta spre oficialii din invatamant. Discutiile despre un viitor curs obligatoriu privind sanatatea reproducerii a starnit, se pare, iritare de toate partile. Pe de o parte sunt cei care spun ca elevii isi incep viata intima tot mai devreme. Ca atare ar trebui educati in acest sens, spre binele lor. Si ca ar fi o imensa greseala ca proiectul sa fie abandonat, sub presiunea unor voci pudibonde.

''Avem nevoie de un minister al educatiei nationale, nu de un minister al virginitatii nationale. Aceasta politica este falimentara. Nu duce la reducerea incidentei sarcinilor la adolescente”, spune Toma Patrascu, asociatia secular umanista.

La polul opus, Asociatia Familiilor din Romania sustine ca scolarii si adolescenii sunt oricum bombardati in afara salilor de curs cu imagini si filme cu tenta sexuala. Asa ca o asemenea lectie n-ar face decat sa le stimuleze curiozitatea si sa ii impinga spre capcanele internetului.

"Introducerea educatiei sexuale in scoli este nepropice la ora actuala si nu cred ca ar fi proprice vreodata. Ei vor ajunge acasa, vor intra pe net, 3 clickuri, pornografie. Asta e un mare pericol pentru ei. Ma refer aici la BTS si sarcini nedorite", crede David Tut, asociatia familiilor din Romania.

Presedintele ONG-ului aminteste chiar de un val de interes fata de cazul fostului atlet american Bruce Jenner, care s-a transformat recent din barbat in femeie. Asadar, spune el, cel mai bine ar fi ca scoala sa ii indeparteze pe copiii de orice intentie privind inceperea vietii intime.

"Abstinenta este cea mai buna metoda pentru a evita sarcinile nedorite si bolile cu transmitere sexuala."

In aceeasi tabara e si fundatia Studenti pentru Viata. Iata ce argumente are:

„Tinerii romani, ca si cei de pe alte meridiane, isi doresc cel mai mult o relatie stabila si de lunga durata cu persoana iubita, implinita prin intemeierea unei familii. Ei cauta in primul rand iubirea, nu neaparat experientele sexuale."

Deja peste 80 de fundatii si asociatii au luat o pozitie radicala, pro sau contra intentiei de a introduce in scoala cursuri cu notiuni despre sanatatea reproducerii. Cel mai probabil efect este ca decizia va fi amanata, pana in punctul in care va deveni imposibila aplicarea din toamna. Urmeaza oricum trei luni in care copiii au vacanta si adultii au destul timp sa faca plangeri, petitii si reclamatii... desigur, spre a le proteja interesele.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Care este cel mai vandut autoturism in Romania. Marcile de masini preferate de romani

Dacia Logan ramane cel mai vandut autoturism pe piata romaneasca, cu 6.285 unitati livrate in primele cinci luni ale anului 2015.

"Am vrea lumina si sa nu ne mai ploua in casa" - visul unei familii cu 12 membri care stau inghesuiti intr-o casa

"Am vrea sa avem macar lumina si sa nu ne mai ploua in casa." La asta viseaza doi parinti si cei zece copii ai lor, care stau inghesuiti intr-o casa batraneasca subreda, dintr-o comuna din Iasi.

Terapie prin imbratisari. Demersul inedit al unei tinere in scolile din Romania, pentru a scapa copiii de timiditate

Copiii au nevoie de imbratisari ca sa capete incredere in sine si sa se simta protejati. Cu aceasta idee, o tanara absolventa a Facultatii de Arte face "Terapie prin imbratisare" la scoala, cu elevii timizi din judetele Iasi si Neamt.
 

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.