44 de cadavre identificate în peste 100 de saci cu rămășițe umane, găsiți în Mexic

Cadavre indetificate într-o groapă comună în Mexic - 2
AFP

Autoritățile mexicane au reușit să identifice 44 de cadavre printre rămășițele umane aruncate într-o groapă comună, în statul Jalisco, și descoperite la începutul lunii septembrie.

 

Descoperirea macabră a fost făcută în apropierea orașului Guadalajara, rămășițele umane fiind ascunse în 119 de saci negri de plastic.

Rămășițele umane au fost descoperire la începutul lunii septembrie, după ce localnicii s-au plâns din cauza mirosului.

Jalisco este "casa" uneia dintre cele mai violente grupări criminale din Mexic, Cartelului Jalisco Nueva Generación, condus de Nemesio Oseguera Cervantes, ‘El Mencho’, iar aceasta este a doua cea mai mare descoperire de cadavre în acest stat, în 2019.

Citește și
Poliție
Un bărbat din Dolj și-ar fi omorât soția în bătaie în ziua de Crăciun, apoi a chemat o asistentă. Femeia a sunat la 112

Cele mai multe dintre cadavre au fost ciopârțite, astfel că autoritățile au avut nevoie de timp pentru a reuși să identifice victimele, scrie BBC.

Însă, multe dintre rămășițe vor rămâne neindentificate.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Ce face marea campioană Monica Roșu, la 20 de ani după ce s-a retras din gimnastică. "E o altă carieră"
Citește și...
Un bărbat din Dolj și-ar fi omorât soția în bătaie în ziua de Crăciun, apoi a chemat o asistentă. Femeia a sunat la 112
Un bărbat din Dolj și-ar fi omorât soția în bătaie în ziua de Crăciun, apoi a chemat o asistentă. Femeia a sunat la 112

Un bărbat de 68 de ani din județul Dolj a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că, în prima zi de Crăciun, și-a agresat soția. Ulterior, a chemat o asistentă medicală, dar victima nu mai prezenta semne vitale, iar asistenta a alertat Poliția.

Un angajat al Şcolii de Poliţie Câmpina a fost reţinut pentru tentativă de viol asupra unui elev
Un angajat al Şcolii de Poliţie Câmpina a fost reţinut pentru tentativă de viol asupra unui elev

Un angajat al Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina a fost reţinut pentru tentativă de viol asupra unui elev, fapta fiind sesizată în urmă cu aproape o săptămână de către reprezentanţii unităţii de învăţământ.

Crimă șocantă în noaptea de Ajun, în Teleorman. Un bărbat și-a ucis bunicul și apoi i-a profanat trupul. „Ziceai că-i nebun”
Crimă șocantă în noaptea de Ajun, în Teleorman. Un bărbat și-a ucis bunicul și apoi i-a profanat trupul. „Ziceai că-i nebun”

Descoperire macabră într-o localitate din Teleorman. Un tânăr de 32 de ani este bănuit că și-a ucis bunicul, după care i-a profanat trupul. A fost prins după nici 24 de ore.

Recomandări
Atac cibernetic de tip ransomware asupra Complexului Energetic Oltenia. Activitatea, parțial afectată
Atac cibernetic de tip ransomware asupra Complexului Energetic Oltenia. Activitatea, parțial afectată

Un atac informatic de tip ransomware, denumit „Gentlemen” a afectat, în noaptea de 26 decembrie, infrastructura IT de business a Societăţii Complexul Energetic Oltenia.

Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt. Meteorologii au actualizat prognoza. HARTĂ
Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt. Meteorologii au actualizat prognoza. HARTĂ

Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme severă, valabile în perioada 27 decembrie, ora 10:30 – 29 decembrie, ora 21:00, ce vizează intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, viscol, ghețuș și polei.

Autorităţile au început fotografierea şi colectarea de date biometrice de la cetăţeni străini care intră şi ies din SUA
Autorităţile au început fotografierea şi colectarea de date biometrice de la cetăţeni străini care intră şi ies din SUA

Statele Unite introduc fotografierea şi colectarea datelor biometrice ale străinilor la frontieră, informează EFE.