Viața intimă după divorț - cum se redescoperă intimitatea și dorința de apropiere
Divorțul reprezintă mai mult decât încetarea unei căsnicii din punct de vedere legal. Este un proces psihologic profund care înregistrează încheierea unei structuri de atașament al unei identități relaționale și a unui mod de reprezentare în lume.
Uneori divorțul poate să apară ca răspuns al unor perioade dificile, tensionate, încărcate de conflict, lipsite de posibilitatea de gestionare potrivită a unor dificultăți în cuplu, trădare sau dezamăgire prelungită. Alteori este consecința unui proces lent de îndepărtare în care doi parteneri deși trăiesc alături, nu mai împart comunicarea, colaborarea și bucuria de a fi cu celălalt.
Sunt situații în care divorțul apare ca o decizie clară și rapidă și ia forma unui gest de protecție sănătoasă după un abuz, minciună sau o rană imposibil de integrat. Dar există și divorțuri care se întind pe ani cu multe ezitări, reevaluări ale posibilităților de reparare, compromisuri emoționale și încercări repetate de a salva ceea ce a fost la un moment dat un spațiu de siguranță și de iubire.
Desprinderea are o formă cognitivă și emoțională care marchează pierderea relațională și dezorganizarea internă și se referă la întreruperea treptată a atașamentului, la traversarea durerii, la confruntarea cu fricile, golul,furia dar și pierderea rolului de partener.
Vindecarea presupune reconfigurarea identității personale, reconectarea cu propriul corp și propriile dorințe, redobândirea încrederii în sine dar și a capacității de a simți nevoia de apropiere.
De ce viața sexuală se schimbă după divorț
Divorțul afectează sexualitatea la fel de puternic cum afectează și identitatea, stima de sine, viața socială sau modul de referință la intimitate și la propria persoană. Sexualitatea este o expresie complexă a stării psihoemoționale, a funcționării atașamentului, a încrederii în sine și a sentimentului de siguranță. Atunci când relația dispare, toate dimensiunile de exprimare ale sexualității încep să se modifice astfel încât dorința erotică nu își schimbă doar intensitatea, dar și sensul. Schimbarea vieții sexuale după divorț este o consecință firească, apărută ca urmare a reconfigurării întregului sistem afectiv și neurobiologic al unei persoane.
Etapele psihosomatice și emoționale ale schimbării sexualității după divorț
Corpul intră într-o fază de protecție
După o despărțire majoră organismul percepe evenimentul ca pe un stres traumatic atât emoțional dar și corporal. Sistemul nervos autonom activează mecanismul corespunzător de luptă sau fugi, eliberând în principiu cortizol și adrenalină. Această reacție hormonală are efect direct asupra vieții sexuale interferând cu hormonii sexuali al căror nivel poate scădea dramatic diminuând dorința, excitabilitatea sau capacitatea orgasmică.
Scăderea dorinței ca o reacție adaptativă
În primele luni de după divorț mulți dintre oameni pot observa o apatie sexuală, lipsa interesului erotic sau chiar o repulsie față de sex. Acest mecanism poate fi înțeles drept inhibiție adaptativă a libidoului, o reacție de autoreglare prin care sistemul sexual intră în repaus până la diminuarea stresului. Astfel putem vorbi despre un proces de reorganizare emoțională și stabilitate neurochimică. Corpul intră într-o stare de energie conservată iar resursele sunt direcționate către rezolvarea și gestionarea situației, nu neapărat către plăcere. Dorința erotică revine la un nivel corespunzător atunci când nivelul de siguranță interioară se restabilește și el.
Asocierea inconștientă dintre sexualitate și relația anterioară
Pentru mulți oameni experiența sexuală este adânc asociată cu persoana fostului partener, cu rutinele, comportamentele, gesturile, contextul afectiv și simbolic al relației. Tocmai de aceea după divorț funcția sexualității nu dispare dar își pierde contextul emoțional. Memoria erotică este asociativă iar stimulii senzoriali precum mirosul, vocea, atingerea activează amintiri care pot fi legate de plăcere și respingere. După divorț aceste amintiri pot declanșa nostalgie, durere sau dezgust inhibând dorința pentru o persoană. Apare o formă inconștientă de loialitate față de relația pierdută care asociază sexul cu trecutul iar o altă apropiere poate fi trăită ca o trădare a unei părți din sine. Sexualitatea are nevoie de redefinire, în care individul trebuie să recupereze sensul personal al intimității independent de partener. Intervenția terapiei sexuale este importantă deoarece facilitează decondiționarea senzorială a corpului de imaginea celuilalt.
Frica de expunere
După o despărțire mai ales una dureroasă, legată de infidelitate sau respingere, corpul trăiește stări ambivalente. Atunci când apare chiar și expunerea mentală a dorinței, este rapid inhibată de teamă. În psihodinamică acest fenomen se numește retragere narcisică a corporalității, fenomen în care o persoană își închide corpul pentru a evita retraumatizarea. Apare o stare de hiperconștientizare corporală în care o persoană se simte privită, evaluată, comparată ceea ce amplifică anxietatea. După o perioadă lungă în care a existat o relație stabilă, sexualitatea devenise predictibilă iar posibilitatea expunerii de după divorț reactivează frica de necunoscut. În terapie este importantă restabilirea siguranței corporale prin lucrul asupra limitelor și consimțământului interior.
Presiunea socială și anxietatea legată de reîntoarcerea la „piața relațională”
După divorț o persoană nu se confruntă doar cu singurătatea. Ea se confruntă și cu presiunea culturală de a-și reface viața. Societatea modernă puternic orientată în prezent către performanță și imagine, proiectează asupra persoanei divorțate așteptarea reluării vieții intime cât mai repede. Aceasta așteptare amplifică comparația socială care aduce sentimentul lipsei de valoare sau atractivității pentru noua lume a seducției pe care o descoperă. În special pentru cei care au avut relații de lungă durată schimbarea normelor de intimitate, rapiditatea, sexualizarea, disponibilitatea online pot genera anxietate de performanță și confuzie morală. Anxietatea poate duce la două extreme: hipersexualitatea compensatorie(căutarea validării prin contact sexual repetat, fără conexiune reală) sau inhibiție totală (evitarea oricărei apropieri). Ambele sunt reacții de protecție la trauma relațională nerezolvată.
Cum ne vindecăm pentru a redescoperi intimitatea
Durerea resimțită prin corpul care a pierdut contactul, familiaritatea, atingerea și ritmul unei relații este descrisă prin conceptul de doliu al corpului prezent în psihologia traumei și sexualității. Acest concept cuprinde trei dimensiuni importante:
● pierderea corporală a familiarității, în care corpul nu mai recunoaște stimulii, nu mai știe care este acel spațiu unde aparține;
● rușinea corporală, sentimentul că propriul corp este vinovat sau devalorizat de eșecul relației;
● anxietatea corporală, frica de atingere, privire, expunere;
Atunci când durerea corporală este recunoscută și procesată poate începe procesul de reconectare erotică.
Reglarea stresului și a durerii de atașament
Primul pas al vindecării este procesarea pierderilor, a durerii, nu căutarea plăcerii. Reglarea stresului presupune calmarea sistemului nervos asociată cu relaxarea și grija pentru corp, ca o fază de restituire a siguranței. Sexualitatea se sprijină pe un organism fiziologic stabil astfel încât somnul, mișcarea și hrănirea adecvată reactivează revenirea la siguranța corporală. Un alt punct de sprijin este oferirea capacității creierului de a-și stabiliza activitatea emoțională în prezența unei alte persoane. Contactul cu persoane de încredere reduce răspunsul de stres iar sprijinul social oferă o nouă bază de siguranță. Dincolo de reglarea fiziologică și cea emoțională reglarea stresului și a durerii de atașament presupune integrarea evenimentului prin înțelegerea acestuia.
Redobândirea încrederii în corp
După un divorț, mulți oameni se simt înstrăinați de propriul corp iar această deconectare este motivată de faptul că își pierd sentimentul de atractivitate și pentru că asociază atingerea și
apropierea cu suferința sau vulnerabilitatea. Această deconectare exprimă o ruptură psihocorporală reală, o pierdere a coerenței dintre identitatea emoțională și percepția corporală. Recâștigarea încrederii în corp presupune în primul rând reglarea sentimentelor de rușine și refacerea legăturii senzoriale. În acest proces o persoană învață să își redescopere senzațiile fără să le judece, să își recunoască limitele și să își permită să fie din nou curioasă în raport cu propria corporalitate. Dorința sexuală apare atunci când corpul este perceput ca un spațiu sigur de explorare. În același timp este nevoie de reconstrucția identității corporale, reaproprierea treptată de propriul corp ca spațiu al identității personale. Dezorientarea senzorială și pierderea reperelor corporale în care o persoană nu mai știe cum să se miște, cum să atingă sau să fie atinsă trebuie abordate prin exerciții care ajută din nou să simtă, prin capacitatea de a fi prezent chiar și atunci când apare vulnerabilitatea. Practic a fi confortabil în corp nu înseamnă să fii mereu relaxat ci să știi că poți conține emoția care vine fie că este plăcere dorință sau frică sau tristețe.
Integrarea emoțională și a fricii de respingere
Durerea provine atât din pierderea partenerului cât și din pierderea identității afective, a cine a fost în acea relație, cum a iubit sau cum a fost iubit. Atunci când relația se destramă individul se confruntă cu un gol identitar și semnalează o ruptură între sinele dorit și sinele perceput. O persoană aflată în suferință se poate simți mică, nesemnificativă însă aceste sentimente nu descriu o realitate obiectivă ci mai degrabă un conflict între cine era în perspectiva celuilalt și cine se simte acum.
Tocmai de aceea integrarea emoțională are nevoie de un mediu sigur, obiectiv în care o persoană poate fi văzută fără a fi evaluată transformând critica în compasiune. Frica de respingere apare deoarece ea afectează baza nevoii de apartenență pierdută prin despărțire. În acest context nu este o frică irațională, ea constituie un mecanism de apărare. Pentru ca dorința și intimitatea să apară este nevoie ca sistemul de atașament să fie reeducat prin experiențe corective de siguranță emoțională. Aceste experiențe se creează din comportamentele de prezență, empatie și stabilitate emoțională ale unei alte persoane. Recuperarea sexuală are nevoie de reabilitare afectivă iar integrarea emoțională înseamnă să construim din nou o coerență interioară între emoțiile, gândurile și nevoile care s-au fragmentat.
Reconstruirea intimității
Intimitatea este rezultatul unei reglări afective reușite între două sisteme nervoase și reprezintă o provocare atunci când într-unul dintre sisteme sentimentul de iubire a fost înlocuit cu cel de durere. A construi intimitatea nu înseamnă să se revină la forma anterioară a legăturii, ci mai degrabă să se creeze un nou mod de a fi într-o relație bazată pe siguranță emoțională dar și pe curiozitate. A fi în intimitate înseamnă să accepți că nu știi și să renunți la control asupra rezultatului, iar psihologic acest lucru presupune o schimbare de paradigmă, de la nevoia de apărare împotriva rănirii la nevoia de a învăța prezența și posibilitatea de a simți din nou. În acest sens intimitatea devine posibilitatea de cunoaștere astfel încât o persoană începe să aleagă sinceritatea emoțională în locul perfecțiunii, ascultarea în locul defensivității și contactul real în detrimentul performanței erotice. Toate acestea recrează în mintea unei persoane trasee de încredere care reduc anxietatea relațională.
Reintegrarea sexualității în identitatea de sine
Reintegrarea sexualității înseamnă redefinirea erotismului ca parte a identității personale și desprinderea de amprenta relațională senzorială din memoria vechii relații. După divorț mulți oameni experimentează o perioadă de sexualitate de tranziție, relații pasagere, aventuri, explorări. Acest tip de sexualitate este reactivă iar corpul caută validare pentru reglarea stimei de sine și a anxietății de atașament. Cu timpul însă pentru ca vindecarea să fie reală, sexualitatea trebuie să-și recapete funcția integrativă, adică să fie din nou în legătură cu afectivitatea, sensul personal și valorile individuale. A redobândi erotismul înseamnă a recunoaște că sexualitatea nu aparține unei relații ci capacității prezente de a te simți confortabil și vitalizat în contact. În sex-terapie se folosesc metode precum sensate focus, mindfull touch sau experiențele somatice care permit corpului să învețe iarăși atingerea fără presiunea performanței. Când sistemul nervos percepe atingerea ca sigură, se activează circuitele de dopamină și oxitocină care permit dorinței să își recapete ritmul natural.
Redescoperirea sexualității într o nouă relație
O nouă relație după un divorț presupune o confruntare cu redefinirea propriei transformări erotice. Noua relație conține perspectiva a ceea ce s-a vindecat în interiorul unei persoane dar și a ceea ce a rămas mai vulnerabil. De aceea este un proces care necesită răbdare, autoobservare și sinceritate.
Un nou început activează simultan sistemul de recompensă și sistemul de stres, iar de aici o persoană va trăi sentimente contradictorii între entuziasm și anxietate. Entuziasmul noii atracții există concomitent cu teama de a repeta vechile greșeli. Această dualitate este firească deoarece sistemul de atașament este prudent și verifică semnalele de siguranță, testează disponibilitatea și răspunsul celuilalt. Procesul poate fi intens și poate conduce către maturizare afectivă, în care intimitatea își poate urma ritmul și permite corpului și minții să se regleze reciproc.
Dorința apare și se dezvoltă ca un act de încredere deoarece sistemul nervos are posibilitatea să depășească semnalele de pericol și se poate reveni la relaxare și plăcere. O altă formă a sexualității poate să se să se suprapună și cu un proces de maturizare erotică. În literatura sexologică acest tip de transformare matură este numit erotism conștient care presupune acceptarea schimbărilor și a imperfecțiunilor, a faptului că dorința nu poate rămâne constantă, iar frica poate să apară din nou astfel încât apropierea de o altă persoană necesită o gestionare continuă a reacțiilor și emoțiilor complicate care apar în legătură cu felul în care ne simțim.
Unii oameni simt că nu pot uita sau că aleg sau trăiesc același tipar de relație. Procesul de tranziție către o nouă relație cuprinde posibilitatea de a recunoaște reacțiile de transfer afectiv fără fără a le mai confunda cu prezentul, iar de aici să se poată crea un nou model intern de atașament care să susțină și definirea sexualității. Redescoperirea sexualității înseamnă maturizare interioară afectivă și erotică, conectarea la sensul unei relații și la prezența unui partener și nu în ultimul rând dezvoltarea posibilității unei persoane de a se putea exprima într-o altă relație într-un mod integrat în care corpul, mintea și emoțiile pot funcționa din nou împreună.
Cum trecem peste un divorț
Trecerea peste un divorț este echivalentă cu perspectiva psihologică integrativă a procesului de doliu relațional care cuprinde: reglarea emoțională post divorț, reconstrucția sinelui și reziliența relațională. Fiind o formă complexă de pierdere presupune încheierea unei relații dar și renunțarea la o identitate, cea care provine din rolul de partener, din proiecțiile pentru viitor și din siguranța emoțională pe care o oferă apartenența la un cuplu. Tocmai de aceea traversarea unui divorț dar și a perioadei de după, angrenează o persoană cognitiv, emoțional, corporal și social.
Divorțul ca proces de doliu relațional
Divorțul urmează dinamica procesului de pierdere adaptată pe structura evolutivă a apariția unor emoții puternice precum: negarea, furia, negocierea, tristețea și acceptarea. Ele nu sunt liniare și de multe ori se suprapun, revin sau se amestecă. Negarea emoțională are un rol de protecție a psihicului în fața șocului despărțirii și se manifestă prin deconectare, raționalizarea emoțiilor și minimalizarea suferinței. Apoi pe măsură ce mecanismele negării slăbesc, realitatea începe să se instaleze iar o persoană începe să resimtă durerea de atașament, o activare neurobiologică a sistemelor implicate în dependența afectivă ca parte a unei relații cu o altă persoană. Furia și tristețea sunt forme de reactivitate ale acestui sistem de atașament, în timp ce tristețea este expresia recunoașterii realității pierdute. În acest punct, sprijinul terapeutic sau cel social, pot oferi reglarea afectivă externă și să facă loc acceptării ca formă de integrare cognitivă și emoțională. Recunoaștem fosta relație ca o parte din viață și o acceptăm ca experiență dureroasă, dar o separăm de întreaga viață.
Reconstrucția sinelui după pierdere
Fiecare persoană își creează identitatea prin povești personale coerente ale experiențelor de cuplu. Aceste povești sunt asociate poveștii de viață care cuprinde și perspectiva viitorului. Divorțul produce o întrerupere în această narațiune tradusă prin pierderea de sens în continuarea ei. O etapă în depășirea despărțirii este asigurarea continuității personale prin a defini cine este o persoană dincolo de relația în care a fost. Această definire cuprinde evaluarea valorilor personale și a nevoilor, definirea limitelor și a priorităților și activarea resurselor de autonomie, pentru a recupera identitatea personală dincolo de cea conjugală astfel încât să se poată vedea pe sine ca un întreg și nu ca pe cineva descris de absența celuilalt.
Reglarea atașamentului
O relație de lungă durată devine de regulă o bază importantă pentru nevoia de siguranță afectivă. Pierderea ei, odată cu încheierea relației activează mecanismele care produc frica de apropiere și dependența. De multe ori un divorț produce și o retrăirea experiențelor de separare sau abandon din copilărie sau din alte relații de cuplu încheiate. De aici multe persoane simt nevoia stringentă de a se regla printr-un alt contact uman pentru a-și liniști sistemul de stres, însă după o despărțire este nevoie ca această reglare să fie intrapersonală pentru o anumită perioadă astfel încât să își dezvolte capacitatea de a tolera singuri disconfortul fără a-l proiecta imediat în nevoia de fuziune cu un alt partener.
Reconfigurarea relațiilor și a sensului social
Componenta socială asociată relației cuprinde: grupuri de familie, prieteni, rețele de sprijin, roluri sociale și identitatea publică în raport cu acestea. După divorț, oamenii se pot simți dezorientați, neîncrezători și trăiesc frecvent sentimente de rușine, izolare sau retragere din viața socială. Reglarea socială ne transmite că oamenii sunt ființe dependente de conexiune iar contactul cu ceilalți reglează fiziologic stresul, în timp ce izolarea devine un factor care prelungește durerea. Pe lângă consistența interacțiunilor cu ceilalți este foarte importantă calitatea acestora, deoarece predictibilitatea, empatia și siguranța emoțională reduc simptomele de anxietate sau depresie. Mai departe aceste legături funcționează ca puncte centrale deoarece menținând o structură predictibilă, reduc sentimentul de ruptură biografică și ajută o persoană să se repoziționeze în lume. Stabilirea sensului are legătură cu posibilitatea de a identifica limitele personale ca mecanisme de protecție dar și de organizare personală. Acest tip de organizare înseamnă că o persoană nu se mai definește prin statutul conjugal ci prin calitățile interne, iar așa se poate produce tranziția de la o identitate organizată în jurul relației la una organizată în jurul valorilor personale.
Reinterpretarea trecutului și integrarea sensului
Evenimentele destabilizatoare afectează convingerile fundamentale și pot perturba percepțiile despre încredere, stabilitate și perspectiva nevoii unei alte relații. Reinterpretarea trecutului ajută la acordarea atenției acestor convingeri într-o formă mai flexibilă. Oamenii au nevoie să ajungă să facă diferența între ceea ce au putut controla și ceea ce le-a depășit posibilitatea de a face asta. Acest proces de analiză reduce sentimentul de culpabilizare unul dintre cele mai importante surse de blocaj emoțional. Este o muncă internă pentru a putea transforma ambiguitatea în coerență și o experiență dezorganizată într-o poveste care pare inteligibilă. Fosta relație și experiența trecută a acesteia sunt înțelese mai clar iar oamenii pot să simtă libertatea de a-și continua viața fără ca povestea anterioară să îi mai limiteze.
Viața după divorț nu presupune perfecționarea unui nou început. Ea se bazează pe un proces lent de reconstrucție interioară. Redescoperirea sexualității și a dorinței de apropiere într-o nouă relație se sprijină pe această bază emoțională stabilă.
