Infidelitatea. Tipuri de infidelitate și cum influențează viața intimă

Toate relațiile au granițe care pot fi simțite intuitiv și percepute afectiv. Cultura traduce experiența acestor granițe în reguli despre comportamentele considerate adecvate. Aceste granițe, și regulile pe care le generează, lasă loc pentru o anumită flexibilitate, însă traversarea lor implică de multe ori un risc major.

Fidelitatea este o regulă convențională a relațiilor iar infidelitatea reprezintă o trecere a graniței. Întrebarea atinge zona valorilor noastre. Pentru mulți indică acele repere culturale care definesc modul corect în care oamenii ar trebui să se comporte.

Psihoterapeuții sau specialiștii în domeniul sănătății mintale, evită termeni precum moralitate sau păcat pentru a rămâne lipsiți de critică și judecată și pentru a putea lucra cu persoane care au sisteme de valori diferite.

Există grupuri care condamnă infidelitatea și altele care o privesc cu admirație. În mintea fiecărui individ, aceste două dimensiuni condamnarea și atracția pot coexista paradoxal.

Tipuri de infidelitate în relații

Clasificarea unor tipologii sau forme ale infidelității este foarte relevantă din perspectivă clinică, dar și actual socială, în sensul în care putem transfera accentul de la moralitate la structura acordului relațional.

Această abordare plasează infidelitatea între ceea ce putem numi consens sau trădare, deoarece aceasta nu se definește doar prin comportament ci mai ales prin încălcarea graniței stabilite în acordul relațional.

Infidelitatea consensuală

Infidelitatea consensuală presupune existența unor granițe care sunt extinse sau negociate iar partenerii își oferă reciproc consimțământul pentru relații extradiatice. Este necesară transparența și acordul mutual în lipsa cărora s-ar transforma în infidelitate nonconsensuală.

Relațiile deschise

Partenerii își oferă libertatea de a avea contacte sexuale cu alte persoane dar păstrează loialitatea afectivă în cadrul relației primare. Scopul relațiilor deschise este accesul către diversitate erotică însă fără destrămarea legăturii afective principale.

Deși este un acord comun acesta poate apărea ca urmare a unor presiuni sau manipulări bazate pe vulnerabilitatea emoțională a unuia dintre parteneri și se ajunge la a se dezvolta riscuri precum sentimente puternice de gelozie urmate de conflicte, scădere a stimei de sine ca urmare a sentimentelor de competitivitate, dificultăți de delimitare între libertate și atașament, și nu în ultimul rând pierderea legăturii afective urmate de dizolvarea relației.

Swinging-ul

Presupune un act sexual colectiv de regulă în contexte organizate cluburi de swing sau grupuri private. Actul este consensual și de multe ori simultan accentul fiind pus pe experiența erotică și nu pe legătura afectivă.

Scopul este de multe ori legat de stimularea vieții sexuale de cuplu și îndeplinirea unor fantezii comune. În același timp ca urmare a experienței, mulți parteneri încep să dezvolte discrepanțe între așteptări, inegalitate în dorință și fragilizarea intimității emoționale.

Poliamoria

Principiul de bază al celor care practică acest tip de relații este că iubirea nu este exclusivistă, iar atașamentele multiple pot coexista. Tocmai de aceea implică existența mai multor relații afective și sexuale care par asumate și transparente.

Deși adesea în discursurile moderne este prezentată ca o formă de libertate relațională are în practică un potențial semnificativ de vulnerabilizare emoțională și psihologică.

Poate deveni un proces destabilizator datorită lipsei de resurse emoționale ale unei persoane pentru a gestiona intensitatea psihică a acestor relații multiple, în special pentru cei care au un istoric de atașament nesigur (evită frica de abandon), care au un grad ridicat de imaturitate afectivă, pentru adolescenți sau tineri aflați în formare identitară, pentru cei care au tulburări afective sau adicții, dar și pentru cuplurile care ajung să o practice pentru a depăși o situație de criză.

Infidelitatea nonconsensuală

Acest tip de infidelitate este forma cea mai frecventă întâlnită în practică și implică încălcarea unilaterală a acordului de exclusivitate stabilit între partenerii unui cuplu.

Infidelitatea este percepută ca o trădare nu doar din punct de vedere sexual, dar și afectiv și identitar. Se desfășoară sub semnul secretului, negării și duplicității, iar efectul asupra relației sau partenerului este adesea traumatic.

Infidelitatea sexuală

Implică contact sexual fizic cu o altă persoană fără acordul sau cunoașterea partenerului oficial. Este o formă de încălcare a graniței fizice și simbolice a intimității de cuplu și constituie una dintre cele mai vechi și frecvente forme de trădare.

Presupune implicarea corpului, a dorinței și ghidarea acțiunilor în urma unei combinații dintre factorii interni psihologici, adesea inconștienți și externi, relaționali, contextuali.

Motivațiile cele mai frecvente sunt: căutarea validării personale, evadarea din rutină, compensarea unor frustrări, nevoia de control sau rezultatul unei structuri narcisice fragile, astfel încât sexualitatea devine mai degrabă un mod de a susține stima de sine nu de a crea intimitate.

Infidelitatea emoțională

Reprezintă implicarea afectivă profundă a unei persoane într-o relație de tip intim cu altcineva în afara cuplului, chiar în absența actului sexual.

Este o formă de infidelitate relațională prin care resursele emoționale, atenția, confidențele, vulnerabilitatea sau tandrețea sunt transferate către o altă persoană.

Ceea ce o definește, nu este actul fizic ci oferirea acelui spațiu psihologic care susține legătura afectivă din cuplu, aspect care devine erotic prin excitarea nevoii de intimitate dar și iluzia imaginii celuilalt în comparație cu cea a partenerului.

Dinamica acestui tip de infidelitate exprimă nevoia de a retrăi senzația de unicitate, putând fi stimulată de factori personali sau relaționali precum: deficitul de comunicare în cuplu, neglijarea emoțională, crizele identitare, căutarea validării sau sentimentul de nostalgie față de începutul unei relații.

Partenerul infidel se simte emoțional atașat de noua persoană, dar este blocat sexual în relația de cuplu fapt ce poate produce o traumă atât pentru partenerul rănit, dar și pentru cel care o produce.

Infidelitatea virtuală

Acest tip de infidelitate înseamnă că o persoană devine implicată afectiv sau erotic într-o relație virtuală paralelă, folosind mijloacele de comunicare și expunere ale rețelelor de socializare, aplicațiilor de dating, site-urilor erotice, fără cunoașterea sau consimțământul partenerului.

Deși se folosește de imaginație și proiecție poate implica atât transferul afectiv, dar și stimularea erotică, unde distanța fizică oferă o falsă impresie de siguranță și lipsă de consecințe.

Devine o formă de infidelitate frecventă deoarece spațiul online oferă un cadru facil pentru a avea contacte constante, poate păstra anonimatul și satisface validarea rapidă a unor nevoi precum evadarea din realitate, relaxarea emoțională, confirmarea atractivității personale și explorarea erotică considerată fără risc.

Cu toate acestea realitatea virtuală nu anulează realitatea emoțională astfel încât creierul nu face o diferență între un mesaj erotic și un contact real atunci când este implicat afectiv.

Infidelitatea proiectivă și imaginativă

Tipul acesta de infidelitate face parte din categoria infidelităților intrapsihice și anume, presupune desfășurarea unor fantezii sau povești erotice în spațiul mental al unei persoane fără un comportament concret exteriorizat. 

În cazul acestor fantezii sau povești imaginative nu este implicat un partener real dar interior mobilizează resurse asemănătoare emoții, dorințe, senzații și conflicte ca într-o aventură reală.

Atunci când fantezia erotică este orientată constant spre altcineva se poate eroda intimitatea la fel de profund ca într-o relație adevărată existând o investiție continuă emoțional și sexual.

Proiectarea conține propriul ideal de iubire, tandrețe sau libertate fiind de multe ori o strategie inconștientă de reglare emoțională iar obiectul proiecției poate fi o persoană cunoscută sau imaginativă care devine un vehicul inconștient al dorinței.

De ce apare infidelitatea cauze frecvente

Infidelitatea poate avea cauze multiple și apare ca o consecință a combinării vulnerabilităților personale, a dinamicii din cuplu și a contextului social.

Cauze individuale

● nevoia de validare - unii oameni au nevoie și caută prin actul infidelității confirmarea sentimentului propriei valori a atractivității și a capacității de seducție stimulând un nivel ridicat al stimei de sine fiind privit ca un partener erotic pentru altcineva;

● plictiseala sau nevoia de stimulare - în acest sens infidelitatea devine ca un mecanism de reactivare a vitalității, a spontaneității și a senzorialității scăzute. Pentru unele persoane rutina relațională și absența noutății sunt percepute ca o criză existențială;

● fantezia libertății - această nevoie plasează infidelitatea ca o consecință a dorinței de independență, eliberare de obligații și evadare din constrângeri;

● tulburări emoționale sau de personalitate - narcisismul, dependența afectivă, impulsivitatea, imaturitatea emoțională sau traumele de atașament pot amplifica predispoziția către infidelitate;

● istoric traumatic - experiențele de abandon, neglijență emoțională sau infidelitate în familia de origine creează modele disfuncționale acolo unde atașamentul presupune un risc major de pierdere. În acest sens infidelitatea devine o modalitate prin care o persoană își gestionează și controlează anxietatea din atașament.

Cauze relaționale

● lipsa comunicării afective și erotice - atunci când cele mai multe din conversații devin logistice, partenerii nu mai împărtășesc nevoile, emoțiile sau fanteziile sau atunci când erodarea pierde valoarea interesului cuvintelor celuilalt, se creează un gol în intimitate. Lipsa comunicării apare în terapie ca una dintre cauzele cele mai frecvente ale infidelității;

● distanțarea afectivă și sexuală - absența contactului sexual dar și emoțional ajunge să anuleze dorința din relație dar nu și pe cea individuală a partenerilor. Atunci când dorința există dar nu se exprimă în interiorul relației, va căuta un alt spațiu de manifestare chiar dacă este temporar sau iluzoriu;

● dezechilibrul de putere - într-un cuplu puterea nu ar trebui să se obțină prin dominare, control sau ignoranță ci prin echilibrul dintre autonomie și dependență. Atunci când nu există acest echilibru se generează o dinamică periculoasă astfel că cel care încearcă să controleze ajunge să se simtă trădat, iar cel care trădează se simte eliberat;

● conflictualitatea - există multe relații care se mențin prin conflict iar manifestările de furie, reproșul, critica și nevoia excesivă de a demonstra sau a avea dreptate sunt disfuncțional, mecanisme de legătură între parteneri. Infidelitatea poate să apară ca o formă pasivă de agresivitate, un mod indirect de a exprima resentimentele și de a rupe relația fără a mai confrunta deschis conflictele.

Cauze biologice și hormonale

● scăderea testosteronului și a estrogenilor - testosteronul și estrogenul sunt principalii modulatori hormonali ai dorinței sexuale. Ei influențează excitabilitatea fiziologică, motivația erotică dar și comportamentele de căutare ale recompensei și noutății. Efectele scăderilor nivelurilor hormonale se resimt în diminuarea libidoului și reducerea energiei și a încrederii în sine.

În context de cuplu aceste modificări pot fi interpretate greșit precum că partenerul care își pierde dorința e perceput ca distant sau dezinteresat, în timp ce celălalt se simte respins, nevalidat, neatractiv. De aici, pierderea contactului sexual produce tensiunea afectivă urmată de retragere, uneori și de căutare a confirmării în afara relației;

● dopamina și efectul de noutate - dopamina este neurotransmițătorul central al sistemului de recompensă, același sistem implicat în iubire, dependență dar și comportamente de risc. În momentul îndrăgostirii sau al atracției intense creierul activează zonele dopaminergice și generează senzația de euforie, anticipare, dorință și intensitate afectivă. Creierul uman este programat să caute stimulare și varietate, un mecanism evolutiv menit să asigure adaptarea și curiozitatea.

În relațiile de lungă durată, nivelul de dopamină poate să scadă progresiv iar sistemul de recompensă se adaptează la rutină. Apariția unei persoane noi sau a unei situații erotice reactivează sistemul dopaminergic producând creșterea de energie, excitarea intensă, diminuarea oboselii și senzația de întinerire și vitalitate. Unii oameni dezvoltă un tip specific de dependență de începuturi. Atunci când când relația tinde să se stabilizeze, începe inconștient să caute următoarea doză de noutate.

Cauze culturale și sociale

● modelul social reinterpretat - societatea contemporană a înlocuit treptat valorile colective cu valori individualiste concentrate pe autenticitate, libertate și autorealizare. Această perspectivă generează o nouă etică relațională, atunci când relația nu mai aduce plăcere sau împlinire se consideră legitim să cauți pe altcineva. Astfel infidelitatea poate apărea ca o expresie a libertății personale, nu ca o trădare;

● disponibilitatea crescută a tentației - epoca digitală face ca tentația să nu mai fie întâlnită întâmplător, ci să fie permanent accesibilă oferind anonimat, acces rapid la noutate, gratificare instantanee, fără expunere fizică de multe ori. Stimulii sexuali și validarea socială oferă un răspuns identic cu un răspuns al unei recompense adictive iar fidelitatea nu mai este limitată de spațiu, timp sau consecințe;

● moștenirea culturală - în multe societăți sexualitatea masculină este asociată cu puterea și performanța, iar cea feminină cu moralitatea. Acest lucru a permis un dublu standard, încât bărbaților li s-a oferit libertatea sexuală, în timp ce femeilor li s-a impus controlul și modestia. Astfel, bărbatul infidel este perceput adesea ca viril sau ca o victimă a instinctului, iar o femeie infidelă ca o trădătoare sau imorală.

Cum afectează infidelitatea viața intimă și sexuală

Infidelitatea reprezintă o experiență de stabilizatoare în viața unui cuplu deoarece produce o ruptură identitară și relaționară afectând atât imaginea de sine a celor implicați dar și dinamica erotică a relației. Din punct de vedere psihologic acționează ca un eveniment traumatic care afectează două dintre sistemele centrale ale intimității: afectivitatea(nevoia de atașament, siguranță, încredere) și sexualitatea(nevoia de dorință, explorare,validare corporală).

►Distrugerea încrederii și alterarea percepției de siguranță

Atunci când infidelitatea este descoperită baza siguranței emoționale se destramă iar partenerul rănit trăiește o experiență asemănătoare trădării de atașament, iar persoana în care până acum avea încredere, devine brusc sursă de nesiguranță. Această nouă percepție creează stări și sentimente de hipervigilență, suspiciune, retragere și evitare a vulnerabilității. În plan sexual aceste mecanisme se traduc prin inhibiție, răcire erotică, pierderea dorinței și imposibilitatea de a trăi confortabil atingerea sau relaxarea. Și partenerul infidel poate de asemenea să sufere o formă de dezintegrare internă prin confruntarea sentimentelor de rușine, vină și pierdere a imaginii de sine morale.

►Transformarea sexualității într-o exprimare a conflictului psihic

Pentru partenerul trădat experiența sexuală oferă trăiri ambivalente. Reprezintă o formă de apropiere dar și o sursă de durere pentru că reactivează trăirea traumatică și sentimentul de excludere. Multe persoane descriu o senzație de disociere corporală astfel încât pot participa la actul sexual, dar fără prezență emoțională sau plăcere autentică. Devine un tip de sexualitate marcat de hipercontrol și frică de abandon. Pot apărea două reacții în opoziție. Fie apare inhibiția erotică care presupune evitarea sexualității pentru a anula confruntarea cu durerea, fie hipersexualizarea compensatorie prin încercarea de a reaprinde relația prin performanță.

►Afectivitatea intră în contradicție cu atractivitatea

Într-o relație sănătoasă iubirea și dorința coexistă astfel încât siguranța emoțională susține erotismul iar erotismul adâncește legătura afectivă. După infidelitate această legătură se întrerupe și apare contradicția erotică. Sexualitatea devine un spațiu intern în care se produce o negociere continuă între nevoia de apropiere și frica de expunere.

►Suferința asupra imaginii corporale și a sinelui erotic

Imaginea corporală și identitatea sexuală a partenerului rănit încep să sufere prin comparații defavorabile, devalorizare erotică, sentimente de inadecvare și contestare a propriei atractivități. Negativizarea și blamarea sinelui erotic conduce către inhibiție, retragere și scădere a libidoului. Sexualitatea ajunge să fie deconectată de la funcția ei naturală și expune corpul la trăirea unei tensiuni permanente

Efectele cronice asupra dinamicii de cuplu

În cazul în care infidelitatea rămâne neprocesată, iar suferința nevindecată, relația riscă să intre într-una sau mai multe dintre următoarele stări:

● intimitatea rămâne formală dar fără implicare reală. Relația continuă din loialitate, rușine socială sau comoditate;

● sexualitatea devine defensivă iar contactul fizic este menținut ca o dovadă de așa zisă normalitate dar rămâne adesea o sursă de conflict sau tensiune;

● hipervigilența relațională se întâmplă în măsura în care partenerul înșelat dezvoltă comportamente și atitudini care monitorizează permanent semnele de trădare;

● reactivitatea afectivă și gelozia retroactivă influențează astfel încât sexualitatea și intimitatea devin motivații care reactivează trăirea trădării.

Poate fi depășită infidelitatea?

Infidelitatea nu este doar un eveniment ci poate fi trăită ca o traumă de atașament deoarece produce o ruptură profundă în reprezentarea psihică a sistemului de siguranță afectivă a unei persoane. Din punct de vedere neuropsihologic trădarea afectează activează circuitele implicate în durerea fizică și în răspunsurile legate de stres și tocmai de aceea reacțiile la infidelitate sunt intense și disproporționate pentru că implică supraviețuirea afectivă a persoanei rănite.

Depășirea infidelității devine echivalentă cu integrarea traumei în biografia relației atunci când:

● există responsabilitate reală din partea celui infidel după experiență. Responsabilitatea presupune o atitudine sinceră fără minimalizare sau defensivitate;

● există deschidere la procesul de vindecare din partea ambilor parteneri. Ambele părți trebuie să poată percepe stările interne ale celuilalt fără a le confunda cu cele proprii. În acest fel dialogul poate rămâe empatic și asertiv chiar și condiții de furie sau neîncredere;

● există motivația, adică disponibilitatea și dispoziția necesară pentru a înțelege ce s a întâmplat în procesul relației. Procesul de conștientizare are nevoie de experiența comună a partenerilor, nu de reparație unilaterală;

● există reciprocitate în atitudini și acțiuni în încercarea de a reface relația.

Rolul psihoterapiei de cuplu

Psihoterapia de cuplu în contextul infidelității poate avea o funcție dublă și complementară.

● de reconstrucție atunci când partenerii își doresc să rămână împreună;

● de separare sănătoasă atunci când aleg să se despartă conștient fără rănirea suplimentară a celuilalt și acordând șansa de a înțelege și ameliora daunele produse.

Reconstrucția relației după infidelitate

Scopul nu este doar iertarea ci înțelegerea, reconectarea și transformarea relației. Abordările integrative de cuplu pot urma câteva etape esențiale:

● stabilizarea emoțională. Prioritară este reglarea emoțională în care ambii parteneri pot împărtăși ceea ce simt având o atitudine transparentă și responsabilă. în acest sens se previne retraumatizarea prin confruntări premature, fără a putea gestiona sentimentele;

● înțelegerea contextului. Accentul este pus asupra dinamicilor relaționale preexistente(deficit de comunicare, distanțare emoțională, nevoi nesatisfăcute). Scopul nu este justificarea trădării ci contextualizarea ei facilitand empatia reciprocă.

● reconstrucția. Presupune un lucru activ la reconstruirea încrederii prin consecvență, sinceritate și predictibilitate. În același timp se lucrează asupra intimității emoționale, prin vulnerabilizare și dialog, dar și a intimității sexuale prin explorare conștientă și răbdătoare.

Vindecarea prin despărțire conștientă

Uneori infidelitatea expune o realitate ireconciliabilă, se observă din absența dorinței de reconectare, pierderea respectului sau nevoia de autonomie individuală. În aceste cazuri psihoterapia nu are rolul de a menține cuplul, ci de a sprijini despărțirea într-un mod cât mai stabilizator pentru fiecare.

● clarificarea. Se vizează explorarea intențiilor fiecăruia și se diferențiază impulsurile de nevoile autentice de separare. Se stabilesc limitele emoționale și de comunicare pentru a evita escaladarea conflictelor;

● Vindecarea relațională. Se lucrează pe procesul de doliu relațional, practic se recunoaște pierderea și se integrează sensul acesteia. În același timp accentul se pune pe eliberarea emoțională a resentimentelor și se gestionează impactul asupra copiilor, dacă există, prin modele de parentaj specifice;

● reintegrarea individuală. Scopul este în acest punct recuperarea identității personale și refacerea încrederii în propria capacitate de a iubi. Procesul devine concentrat pe reconstrucția narativă astfel încât povestea partenerilor nu mai este despre infidelitate ci despre reziliență și reconstrucție individuală.

Reconstrucția încrederii și a intimității

Din punct de vedere psihologic încrederea este un mecanism de siguranță relațională bazat pe predicție emoțională. Există atunci când o persoană poate anticipa că nu va fi rănită chiar dacă nu poate controla acțiunile celuilalt. După infidelitate acest sistem devine dezorganizat iar fiecare incertitudine activează un sistem de alarmă permanent care urmărește incertitudinea în încercarea de a evita retraumatizarea.

Etapele reconstrucției încrederii și intimității

● Asumarea și validarea durerii. Este necesar ca partenerul infidel să își asume responsabilitatea fără minimalizare. Partenerul rănit are nevoie să audă că durerea sa este legitimă și că nu reacționează irațional acesta poate fi fundamentul pe care se poate sprijini reparația;

● transparență și predictibilitate. Încrederea se reconstruiește prin comportamente repetate, consecvente și previzibile. Nu este vorba despre control(acces la telefon, locație) ci despre coerența dintre cuvinte și acțiuni. Astfel că partenerul infidel trebuie să redevină o sursă de siguranță activă;

● restaurarea intimității. Intimitatea nu se reia prin contact sexual ci prin apropiere și creșterea vulnerabilității emoționale dintre parteneri. Este necesară redeschiderea dialogului fără prezența sentimentelor de rușine, teamă sau respingere. În momentul acela corpul poate să reînvețe încrederea pe măsură ce emoțiile sunt recunoscute și nu evitate;

● redefinirea erotismului. Se lucrează prin exerciții de prezență corporală atenție erotică și reconectare treptată. Reconstruirea sexualității presupune încercarea de a separa infidelitatea de intimitate astfel încât actul sexual să nu fie doar o repetare a traumei sau o încercare de a repara trauma într-un mod disfuncțional, ci o posibilitate reală de reconectare senzorială.

Când este cazul să închei relația

Afectarea siguranței și a eticii relaționale. Dacă apare oricare dintre situațiile de mai jos recomandarea profesională este încheierea relației:

● violență fizică, sexuală sau economică;

● control coercitiv;

● amenințări sau șantaj emoțional

● risc medical ignorat, refuzul testării în ceea ce privesc bolile cu transmitere sexuală și refuzul folosirii protecției;

● forțare sau presiune pentru non monogamie ori practici sexuale care încalcă consimțământul tău explicit.

Lipsa condițiilor minime pentru reparare. Modelele terapeutice arată că reluarea unei relații viabile după infidelitate se bazează pe trei aspecte principale: întreruperea completă a relației paralele, asumarea fără defensivă și efort susținut de reconstrucție. Semnele că procesul de reparare poate să fie afectat sau fără succes sunt:

● nu închide ferm relația paralelă continuă contactul secret sau ambiguu;

● minimizează sau neagă sistemic, inversând rolurile de victimă-agresor;

● refuză constant să participe la terapie individuală sau de cuplu;

● nu demonstrează empatie față de durerea celui rănit și în același timp îi lipsește disponibilitatea de a asculta și comunica despre impactul infidelității;

● lipsă de transparență și predictibilitate în comportamentele curente;

● transferă responsabilitatea asupra celui rănit;

● refuză să discute cadre, limite sau reguli de protecție pentru viitor.

Este un pattern, nu un incident. Riscul repartiției infidelității devine mai mare atunci când nu este doar un episod izolat ci un model stabil de relaționare sau reglare emoțională.

● are un istoric de multiple infidelități ori flirturi cu granițe încălcate;

● are comportamente erotice compulsive;

● practică poligamia impusă unilateral, mascată de nevoia de libertate personală.

Deteriorarea psihologică și somatică a partenerului rănit. Se pot urmări semnele clinice că relația actuală afectează în mod serios:

● prezența anxietății severe,a atacurilor de panică, a depresiei reactive, a insomniei persistente;

● somatizări recurente observate prin scăderea marcantă a funcționării profesionale sau sociale;

● prezența izolării, pierderea rețelei de suport sau dezvoltarea unor comportamente de risc sau adictive.

Impactul asupra copiilor. Atunci când tensiunea cronică, controlul, devalorizarea devin parte din peisajul domestic, separarea civilizată poate fi mai protectivă decât menținerea unei coabitări distructive. Parentajul respectos în limite bine stabilite este preferabil conflictului latent permanent.

Flirtul, un tip de infidelitate?

Infidelitatea este mult mai diversă mai complexă decât ne imaginăm. Flirtul ilustrează discrepanța dintre valorile pe care le susținem și comportamentele noastre reale. Flirtul reprezintă un comportament de curtare timpurie, o modalitate de a atrage atenția erotică a unei alte persoane.

Mecanismele observate implică contact vizual prelungit, interes aparent sau plăcere în conversație, apropiere fizică (stând sau așezându-se mai aproape) și o ușoară exagerare a atingerilor aparent nevinovate. Nu sunt necesare expresii verbale de interes personal pentru a crea acea emoție care apare în momentul conștientizării că persoana respectivă este interesată. Pentru cel care flirtează acest comportament generează o atitudine provocatoare, promițătoare de adrenalină.

Motivația din spatele flirtului nu este întotdeauna intenția de a începe o aventură ci poate fi vorba despre: a face o situație socială mai interesantă, nevoia de a-și reafirma atractivitatea, valoarea socială sau puterea de a trezi interesul altora, iluzia mai multor opțiuni decât în realitate, celebrarea depășirii timidității sau a sentimentului de inadecvare socială, dorința de a provoca excitare sexuală în sine sau într-o altă persoană ori dorința de a crea o imagine falsă despre sine ca persoană relaxată și confortabilă din punct de vedere sexual.

Aceste motivații explică de ce unii oameni consideră flirtul un joc social inofensiv care nu intră în conflict cu propriile valori. Flirtul devine periculos atunci când semnalul este primit cu interes serios. Urmează adesea o conversație intimă apoi dorința de a se repeta, ceea ce duce la o creștere a excitării interioare și la apariția fanteziilor erotice. Bărbații și femeile care consideră aceste legături o parte a plăcerilor de a trăi, deci o expresie a propriilor sistem de valori ajung să perfecționeze abilitatea de a observa, semnala sau negocia interesul sexual cu altcineva într-un mod impresionant. Flirtul devine astfel o modalitate de inițiere a comportamentului sexual în cuplu.