Percheziții în București. O clinică privată ar fi eliberat fișe medicale fără consultaţii

62041783

Poliţiştii au făcut, marţi, percheziţii la o clinică privată din Bucureşti, fiind ridicate peste o mie de documente privind eliberarea de fişe medicale, întrucât există suspiciunea că au fost parafate fără consult.

Potrivit Poliţiei Capitalei, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice sector 3 a făcut, marţi, o percheziţie la sediul unei clinici medicale private, de unde au fost ridicate peste 1.000 de documente privind eliberarea de fişe medicale pentru obţinere/preschimbare permis auto, pentru siguranţa transportului şi pentru permis port armă, întrucât există suspiciunea rezonabilă că au fost parafate fără consult sau că parafele aplicate aparţin unor medici care nu mai au contract cu această clinică, potrivit News.ro. 

Cercetările au început în luna aprilie, când un medic a sesizat că a fost informat de o persoană că i-a văzut parafa pe un astfel de document. Medicul respectiv a sesizat Poliţia având în vedere ca de peste un an a încheiat colaborarea cu clinica privată.

"După efectuarea percheziţiei şi ridicarea documentelor, au fost audiate mai multe asistente medicale ce îşi desfăşoară activitatea în această unitate, iar administratorul societăţii a fost condus la sediul Poliţiei Sectorului 3. Pentru clarificarea tuturor aspectelor urmează a fi solicitate la audieri persoanele ce figurează că au obţinut documente medicale de la această clinică", arată Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62045513
Programul care îi ajută pe bebelușii născuți prematur: „Simt un gol în stomac”
Copiii născuţi prematur la Târgovişte au de acum o şansă în plus de a se dezvolta armonios.
62045278
Medicament cu cannabis, în farmaciile din țară. Românii forțați să apeleze la dealeri
Primul medicament care conţine un extract al cannabisului utilizat, în special, de bolnavii cu boli cronice şi dureri insuportabile ar putea fi găsit în farmacii până la sfârşitul anului.
62017194
Spitalul din România care nu a primit nicio reclamație. Reacția ministrului Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a vizitat, luni, Spitalul Orăşenesc Horezu şi a decis alocarea sumei de 1,7 miliarde de lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală.