Ministrul Sănătăţii: "Au fost acreditate spitale insalubre". Cum e plătită instituţia de evaluare

×
Publicitate

În fata numeroaselor cazuri de infecţii nosocomiale, ministrul sănătăţii pune sub semnul întrebării modul în care sunt acreditate spitalele din România.

Multe unităţi sunt insalubre, şi pun în pericol viaţa bolnavilor, dar au primit undă verde de la Autoritatea naţională de Management al calităţii din sănătate. Instituţia este controversată, pentru că primeşte bani pentru evaluare chiar de la spitalul verificat. Sorina Pintea vrea aşadar să schimbe procedurile de acreditare.

Spitalul Judeţean din Bistriţa a primit acreditarea Autorităţii naţionale de management al calităţii în sănătate în 2015. Asta a însemnat şi investiţii de 17 milioane de euro. Unul dintre punctele forte îl constituie măsurile luate pentru păstrarea igienei în spital.

Dr. Maria Deak - Director medical: „S-a făcut un birou unic de internări, unde pacientul e internat, după ce se realizează internarea se vine spre garderoba, este un circuit care e respectat, pacientul e igienizat, spălat şi condus pe secţie. Am montat şi dispenser”

Procedura de acreditare a costat în jur de 100 de mii de lei. Toate unităţile sanitare plătesc pentru acreditare, iar sumele vin din bugetul propriu şi diferă în funcţie de mărimea spitalului. De pildă, la Grigore Alexandrescu din Capitală, care este în curs de reacreditare, procedura va costa 130 de mii de lei.

În România avem 576 de spitale, iar acreditarea are o valabilitate de cinci ani. Multe sunt acum verificate pentru o nouă acreditare. Se verifică tot, de la condiţiile de internare până la circuite, proceduri, protocoale, analize. Din cele 147 de unităţi verificate doar 23 au îndeplinit criteriile.

Sorina Pintea, ministrul sănătăţii: „Ciclul I de acreditare prin care au trecut toate spitalele se referă mai mult la partea de funcţionare, de calitatea îngrijirilor, de condiţii hoteliere. Şi atunci mi-am pus pe bune întrebarea cum au fost acreditate unele spitale care sunt insalubre pentru că eu am cerut să văd care a fost procentul în care indicatorii evaluaţi au fost conformi”.

Iar banii plătiţi de spitale pentru acreditări nu sunt deloc puţini. Spitalul Judeţean din Cluj a dat peste 200 de mii de lei, Spitalul de Obstetrică-Dinecologie Ploieşti - 74 000 de lei, Spitalul Moineşti - 101 mii lei, Matei Balş - 147 de mii de lei.

Sumele puteau fi investite în unităţile sanitare, nu pentru astfel de controale, spun unii parlamentari.

Emanuel Ungureanu: ''E o căpuşă, se plăteşte un serviciu care mai e făcut de alte 5 instituţii ale statului...''

Vasile Cepoi, preşedintele ANMCS: ''banii merg pe salariile celor care fac verificările...suntem puţini..''

Verificările în vederea acreditării durează câteva săptămâni, însă rezultatul poate fi dat chiar şi după 1 an.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62007733
A început livrarea primului lot de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă. Mesajul transmis de Raed Arafat

Livrarea primului lot de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă a început luni şi va continua până pe 17 decembrie, urmând ca alte autospeciale să ajungă în primul semestru al anului 2019 la serviciile de ambulanţă şi SMURD, a anunţat Raed Arafat.

61992619
Doar 23 de spitale din 147 evaluate îndeplinesc condiţiile de acreditare

Un adevăr pe care îl bănuiam cu toţii este confirmat oficial. Doar 15% dintre spitalele României îndeplinesc condiţiile de acreditare.

61970854
Sorina Pintea: 34 de cazuri confirmate cu stafilococ auriu la copii născuţi la Maternitatea Giuleşti

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că cel mai devreme joi se vor finaliza rezultatele probelor recoltate de la Maternitatea Giuleşti şi atunci se va putea pronunţa asupra situaţiei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.