CNAS: Interesul pentru imunizare creşte, iar dozele de vaccin HPV administrate au urcat cu aproape 49%

62547760

Preşedintele CNAS, dr. Horaţiu-Remus Moldovan, apreciază, miercuri seară, că „2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic”, după ce a constatat o creşterea a interesului românilor pentru imunizare

Doar la vaccinul HPV s-a înregistrat o creştere a aproape 49%.

„Românii aleg din nou prevenţia prin vaccinare, iar datele CNAS confirmă o mobilizare în creştere: 2025 este anul în care încrederea în vaccinuri revine puternic! O analiză comparativă a consumului de vaccinuri eliberate prin farmaciile cu circuit deschis, pe bază de reţetă, la nivelul primelor nouă luni ale anilor 2024 şi 2025, evidenţiază tendinţe clare de creştere a interesului românilor pentru imunizare”, a transmis, miercuri seară, preşedintele CNAS, Horaţiu-Remus Moldovan.

Potrivit acestuia, 124.820 de doze de vaccin HPV au fost administrate în acest an, până în luna septembrie, faţă de 83.824 cu un an în urmă.

O creştere de aproape 49%

„O creştere de aproape 49% care arată o schimbare de atitudine şi decizii mature pentru sănătatea generaţiilor viitoare”, a transmis sursa citată.

De asemenea, 2.695 de persoane au primit vaccinul meningococic în 2025, faţă de 1.218 persoane în 2024 — o creştere de 121%.

26.779 de persoane au fost imunizate cu vaccinul pneumococic în 2025, faţă de 21.100 în 2024 — o creştere de 27%.
S-au administrat 1.806 doze de vaccin hepatitic B, comparativ cu 1.007 în 2024 — o creştere de 80%.

„Pentru vaccinurile administrate în primele nouă luni ale acestui an, CNAS a plătit peste 111,1 milioane lei, din care 87 de milioane lei au acoperit costurile pentru vaccinurile care asigură protecţia împotriva infecţiei cu HPV. Toate aceste date reprezintă dovezi clare că, în ciuda zgomotului şi a valurilor de dezinformare pe teme medicale, oamenii înţeleg că o comunitate sănătoasă începe cu decizii bazate pe informaţii corecte”, a mai transmis preşedintele CNAS.

O populaţie mai sănătoasă pe termen mediu şi lung

Potrivit acestuia, atunci când tot mai mulţi părinţi solicită vaccinul HPV pentru copiii lor, când tot mai multe persoane active sau cu afecţiuni cronice aleg să se vaccineze, „nu doar că putem vorbi despre o populaţie mai sănătoasă pe termen mediu şi lung, ci şi despre un sistem de sănătate care îşi poate gestiona resursele mai chibzuit, eliberat de povara şi presiunea plăţilor suplimentare generate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare”.

„Îmi doresc ca, împreună cu Ministerul Sănătăţii, să reuşim să extindem serviciile de prevenţie şi în ceea ce priveşte vaccinarea, iar acest lucru e posibil odată cu premisele pe care le-am creat pentru sprijinirea medicilor de familie şi creşterea plăţii acestora pentru consultaţiile de prevenţie. Ca medic, cred cu tărie că vaccinarea trebuie făcută în cabinetul medicului. Este singurul profesionist care poate evalua istoricul medical, riscurile, nevoile reale ale fiecărui pacient şi poate face examinarea medicală corectă înaintea administrării vaccinului, precum şi supravegherea reacţiilor care pot apărea post-vaccinare”, a mai transmis acesta.

Pentru a consolida creşterea cererii pentru vaccinuri, avem nevoie de decizii pragmatice, care să-i apropie pe pacienţi de sistemul sanitar şi să vindece relaţia dintre comunitate şi profesioniştii din sănătate — o relaţie care, în ultimii ani cel puţin, a avut de înfruntat provocări imense.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62594102
După tragediile din Sănătate, statul anunță noi reguli pentru secțiile ATI. Cum se va face sedarea pacienților

După mai multe cazuri grave în care pacienți au murit în clinici private sau în secții ATI, Ministerul Sănătății schimbă regulile pentru secțiile de terapie intensivă.

62521453
Studiu: Scăderea în greutate la vârsta mijlocie vine cu un posibil risc major pentru creier

Cercetări recente sugerează că pierderea în greutate la vârsta mijlocie poate afecta creierul diferit față de vârsta adultă tânără.

62593906
Pacienții Institutului Oncologic Cluj sunt monitorizați în timp real cu brățări inteligente, pe care le primesc la internare

La Institutul Oncologic din Cluj-Napoca pacienții vor fi monitorizați în timp real printr-un sistem complex cu brățări inteligente.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.