Ședinţe în coaliţie pentru reforma administraţiei publice. Ilie Bolojan insistă să taie 10% din posturi. PSD şi UDMR se opun

×
Publicitate

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc în format restrâns, miercuri, pentru a discuta despre reorganizarea administraţiei publice, care ar urma să fie inclusă în Pachetul 3 de reformă.

Ulterior, coaliţia va avea o şedinţă extinsă, la care vor participa şi alţi lideri din conducerea celor patru partide de guvernare. Premierul Ilie Bolojan insistă să taie 10% din posturile ocupate în primării şi în Consilii Judeţene, în timp ce PSD şi UDMR se opun. În schimb, cele două partide au propus o reducere de 10% a cheltuielilor, soluţie care evită disponibilizarea angajaţilor.

De la ora 14.00, liberalii se reunesc într-o şedinţă a Biroului Permanent pentru a valida deciziile din coaliţie. Mai mulţi primari PNL au contestat în interiorul partidului propunerea premierului Ilie Bolojan de a reduce numărul angajaţilor cu 10%, susţin surse politice. Iniţial, Ministerul Dezvoltării, condus de Cseke Attila, a propus o reducere cu 25% a grilei din administraţia locală, însă reforma viza doar posturile vacante.

„Era un fake în realitate, adică efectele de reducere erau aproape nule”, a reacţionat premierul Ilie Bolojan. Practic, statul nu ar fi făcut nicio economie, din moment ce posturile oricum nu erau ocupate, ci figurau doar pe hârtie. În replică, Ilie Bolojan a cerut ca numărul posturilor ocupate să fie redus cu 10%, astfel încât statul să reducă cheltuielile cu administraţia publică locală. Asta înseamnă 13.000 de angajaţi concediaţi din primării şi consilii judeţene.

PSD şi UDMR resping planul premierului

PSD, partidul care numără cei mai mulţi primari şi cei mai mulţi preşedinţi de Consilii Judeţene din România, s-a opus, dar a propus ca variantă alternativă reducerea cheltuielilor din primării şi CJ cu 10%, ceea ce ar fi evitat disponibilizările. În schimb, Ilie Bolojan a respins varianta PSD, pe motiv că primăriile care îşi gestionează corect bugetul ar fi afectate pe nedrept.

De altfel, înainte de şedinţa coaliţiei, doi vicepreşedinţi social-democraţi de CJ, Gabriel Zetea (Maramureş) şi Gheorghe Şoldan (Suceava), au anunţat reduceri în cadrul instituţiilor pe care le conduc.

De asemenea, şi UDMR a fost împotrivă. Fără sprijinul celor 100 de primari din judeţele dominate de comunitatea maghiară, UDMR riscă să nu treacă pragul electoral la alegerile parlamentare. Nici liberalii nu au acceptat în unanimitate măsurile propuse de şeful Executivului. Mai mulţi primari PNL i-au transmis lui Ilie Bolojan că vor pleca la AUR dacă vor fi obligaţi să dea oameni afară, susţin surse politice pentru news.ro.

Primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene susţin că vor fi taxaţi de electorat la următoarele alegeri dacă vor impune măsuri de austeritate.

Cheltuieli reduse vs creșteri de taxe

Cheltuielile publice trebuie scăzute în continuare pentru a nu fi nevoiţi să luăm alte măsuri pe componenta de creştere de venituri şi de taxe, a declarat, marţi seara, prim-ministrul Ilie Bolojan.

El a răspuns astfel întrebat dacă în cadrul discuţiilor din coaliţie a avansat varianta unei noi măriri de TVA la 23% - 24 %, în cazul în care nu se iau măsurile din Pachetul 1 şi, ulterior, cele din Pachetul 2.

„Nu, dacă aceste măsuri de reducere a cheltuielilor care trebuie luate în continuare nu vor fi luate, este doar o problemă de timp, v-am spus, până când aceste încasări vor fi consumate de creşterile mari pe care le avem de cheltuieli şi, indiferent ce guvern va fi, va fi pus din nou în situaţia să găsească sau creşteri de venituri, sau scăderi de cheltuieli. Şi eu ce cred? Eu cred că, cu măsurile care le-am luat până în momentul de faţă, de creşteri de venituri, nu mai trebuie să luăm alte măsuri pe componenta de creştere de venituri şi de taxe. Suntem în această situaţie. Asta o putem face dacă ne scădem cheltuielile. Pentru că aici e un sistem de, pur şi simplu, de vase comunicante. Ca să menţii un echilibru, ţi-ai crescut veniturile, trebuie să-ţi scazi cheltuielile. Nu se poate face altfel şi este anormal să punem taxe suplimentare într-o zonă sau alta, cât timp noi avem spaţii de reducere a cheltuielilor", a declarat Ilie Bolojan.

În context, el a explicat că, în cazul în care vrei să scazi cheltuieli, "nu lucrezi în zone mici, unde impactul este nesemnificativ, ci trebuie să lucrezi pe nişte blocuri mari".

„Un bloc mare este cel al administraţiei publice locale, unde doar în aparatele proprii avem cam 130.000 de angajaţi în România şi în celelalte aparate, asistenţa socială, direcţie pentru protecţia copilului, instituţii de cultură, mai sunt cel puţin atâţia. Ori, dacă vrem să echilibrăm puţin lucrurile şi să nu ajungem în situaţia din care am plecat, adică la jumătatea acestui an, atunci, trebuie să ne reducem cheltuielile, inclusiv în administraţia publică locală", a afirmat Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Geoană, de ziua NATO: „E un moment de reflecție asupra rolului pe care Alianța îl joacă într-o lume marcată de incertitudini”

NATO rămâne un pilon esențial al securității euroatlantice, capabil să se reinventeze și să răspundă ferm unui mediu strategic tot mai imprevizibil, a declarat sâmbătă fostul secretar general adjunct al Alianței, Mircea Geoană.

Petrișor Peiu ironizează coaliția de guvernare: „Îți vine să stai cu brațele încrucișate și să te uiți cum cresc procentele"

Petrișor Peiu consideră că Guvernul Bolojan este o „construcție proiectată greșit", din cauza numărului mare de forțe politice cu agende divergente.  

Recomandări
Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

De Paștele Catolic, Donald Trump a dat Iranului încă un ultimatum de 48 de ore: „Vom dezlănțui iadul asupra lor"

Președintele american a avertizat sâmbătă, într-o postare pe Truth Social, că Statele Unite vor „dezlănțui iadul" asupra Iranului dacă Teheranul nu ajunge la un acord cu Washingtonul sau nu redeschide Strâmtoarea Ormuz în termen de 48 de ore.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.