Ţuţuianu: Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la prezidenţiale

62062637
Agerpres

Vicepreşedintele Pro România, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, că Pro România trebuie să desemneze candidat propriu la prezidenţiale.

Ţuţuianu a mai spus că declaraţia făcută luni, conform căreia Pro România ar putea să o susţină pe Gabriela Firea la prezidenţiale dacă va candida independent, a fost una făcută în nume personal, fără a se consulta cu partidul.

Firea, spune Ţuţuianu, ar fi un candidat care are şanse să ajungă în turul doi.

"Ideea unei alianţe Pro România-PSD-ALDE a fost lansată de Victor Ponta, care a spus că, pentru sănătatea vieţii politice din România, o asemenea alianţă ar putea să ducă un candidat în turul doi. Uitaţi-vă cât de gravă e situaţia social-democraţiei româneşti. Nu îşi pune problema să câştige prezidenţialele, ci să ducă un candidat în turul doi. Aici au dus Liviu Dragnea, Rovana Plumb, Codrin Ştefănescu PSD. Ce s-a întâmplat, însă, ieri (luni n.r.), ne arată că o asemenea alianţă nu este posibilă", a precizat Ţuţuianu, potrivit Agerpres.

El a afirmat că, după deciziile luate de PSD şi ALDE în privinţa candidaţilor, şi Pro România va trebui să desemneze candidat propriu.

"PSD a decis că merge cu un candidat propriu şi apoi vorbeşte cu Pro România sau cu ALDE, cei de la ALDE au spus că soluţia este Călin Popescu Tăriceanu. Ca urmare, ceea trebuie să facă Pro România este să stea pe propriile picioare, să desemnăm un candidat propriu într-un termen cât mai scurt. Noi ne propusesem luna septembrie, dar evoluţiile sunt foarte rapide şi probabil va trebui să decidem ceva mai devreme şi să ne propunem să facem un scor care să ne revalideze în ochii electoratului român", a declarat Adrian Ţuţuianu.

Vicepreşedintele Pro România a mai spus că Sorin Câmpeanu este prima opţiune a partidului şi s-a referit şi la recentele declaraţii pe care le-a făcut legate de o candidatură a Gabrielei Firea.

"Cine va fi candidatul nostru? Prima opţiune discutată în partid a fost Sorin Câmpeanu, a fost avansată şi opţiunea Corina Creţu, iar eu în nume personal, ieri (luni n.r.), deci nu am avut o consultare cu partidul, am spus că susţinerea doamnei Firea candidat independent, pentru că statutul de primar nu-i permite să fie membru al Pro România, ar putea fi o soluţie care să ne ducă în turul doi", a mai spus Ţuţuianu.

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61979014
Carmen Dan îl va vizita la penitenciar pe Liviu Dragnea: "Evident că da”

Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat că, după ce îşi va încheia mandatul la MAI, va merge să-l viziteze la Penitenciarul Rahova pe fostul lider PSD Liviu Dragnea.

62062911
Carmen Dan, dezvăluiri despre plecarea sa din MAI: Dăncilă ”nu mi-a cerut demisia!”

Ministrul de Interne Carmen Dan afirmă că premierul Viorica Dăncilă nu i-a cerut demisia din această funcție, ci a renunțat din proprie inițiativă după ce a avut o discuție cu șefa Guvernului.

62062860
Poliția italiană a descoperit un adevărat arsenal de război. Cine a fost vizat de operațiune

Un adevărat arsenal de război a fost găsit de poliția italiană.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.