„Suveraniștii” se reorganizează în Parlament: apare grupul „Pace – Întâi România”, cu Ninel Peia propus chestor

62086856
Agerpres

Plenul Senatului a luat act, miercuri, de înfiinţarea unui nou grup parlamentar, Pace - Întâi România, a anunţat preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, în şedinţa de plen.

”Comitetul Liderilor a decis să propună plenului să luăm act de schimbarea denumirii grupului în denumirea propusă de membrii grupului şi, prin urmare, să completăm Biroul Permanent cu reprezentantul propus de grupul cu noua denumire”, a anunţat senatorul PNL Daniel Fenechiu, în plen.

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat că plenul ia act de propunerea Comitetului Liderilor.

”În consecinţă, luăm act de schimbarea denumirii grupului parlamentar”, spune Abrudean.

Senatoarea Cosmina Cerva a anunţat în plen că noul grup l-a propus în funcţia de chestor pe senatorul Ninel Peia.

Peste 35 de parlamentari, intraţi în Parlament pe listele SOS România, POT şi AUR, au creat un "pol suveranist pro-UE" în Parlament. Grupul parlamentar se numeşte "Întâi România", a anunţa în luna iunie senatorul Petrea Dorin Silviu.

Petrea Dorin Silviu a anunţat într-o conferinţă de presă că peste 35 de parlamentari, intraţi în Parlament pe listele SOS România, POT şi AUR vor strânge rândurile pentru a crea un „ pol suveranist pro-UE" în Parlament.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62572133
Nicuşor Dan: „Nuclearul este una din zonele în care, în competiţia globală, România are un avantaj competitiv”
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la Centrala de la Cernavodă, că enegia nucleară este un doemniu în care, în competiţia globală, România are un avantaj competitiv şi o chestiune de securitate naţională.
62572134
PSD vrea să reducă un număr mai mare de posturi din administrația locală decât Ilie Bolojan: 25%. Cum explică Sorin Grindeanu
PSD vrea să reducă un număr mai mare de posturi din administrația locală decât premierul Ilie Bolojan, dar insistă asupra faptului că nu sunt ”concedieri”, ci ”reformă”.
62540286
Elena Lasconi îl amenință pe președintele Nicușor Dan cu suspendarea din funcție: ”Românii sunt nemulțumiți, furioși!”
Primarul municipiului Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, îl amenință pe președintele Nicușor Dan cu suspendarea din funcție, din cauza reformelor fiscale implementate de premierul Ilie Bolojan, care ajung și în primării.