Ce se întâmplă cu salariile în Bulgaria după ce a trecut la moneda euro. Schimbarea a avut loc imediat

62603217

Începând cu 1 ianuarie 2026, Bulgaria a trecut oficial la moneda euro, schimbare care a adus deja o serie de modificări importante pentru populație și mediul de afaceri.

Până la finalul lunii ianuarie, plățile pot fi făcute atât în leva, cât și în euro, iar restul va fi acordat, de regulă, în euro, cu excepția situațiilor în care nu există numerar suficient, caz în care acesta poate fi oferit în leva și stotinki.

Leva va putea fi schimbată pe termen nelimitat la sucursalele băncilor, iar oficiile poștale din localitățile mai mici vor asigura, la rândul lor, servicii de schimb valutar. Persoanele fizice pot schimba zilnic până la 10.000 de leva, dintre care maximum 1.000 de leva pot fi preschimbați pe loc, în timp ce sumele mai mari vor fi eliberate după o procedură scurtă, în termen de trei până la cinci zile lucrătoare.

De asemenea, toate conturile bancare denominate în leva vor fi convertite automat în euro, la cursul oficial de 1 euro pentru 1,95583 leva.

Odată cu schimbarea monedei, intră în vigoare bugetul de prelungire pentru 2026. Până la adoptarea unui nou buget de stat, guvernul are dreptul să cheltuiască lunar o douăsprezecea parte din bugetul pentru 2025, menținând disciplina fiscală în perioada de tranziție.

Salariul minim crește la 1.213 leva, echivalentul a 620,20 euro pe lună, de la 1.077 leva. Salariul minim pe oră este acum de 7,31 leva, sau 3,74 euro. În același timp, pragul de sărăcie este stabilit la 764 leva, sau 390,63 euro, marcând o ușoară ajustare față de precedentul prag de 638 leva, potrivit Novinite.

„Aceste schimbări marchează începutul unui nou capitol economic și legislativ în Bulgaria, adoptarea monedei euro, ajustările salariale, măsurile de protecție a mediului și revizuirea costurilor serviciilor modelând viața de zi cu zi atât a cetățenilor”, cât și a întreprinderilor”, mai notează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62602891
Rusia a înmânat SUA dovezi despre presupusa tentativă de atac ucrainean asupra lui Putin. Cum răspunde Ucraina

Un înalt oficial militar rus a înmânat, joi, unui ataşat militar american ceea ce a susţinut că este o parte dintr-o dronă ucraineană conţinând date care ar dovedi că armata ucraineană a vizat săptămâna aceasta reşedinţa prezidenţială rusă.

62603214
Donald Tusk promite să construiască „cea mai puternică armată din Europa” în 2026: „Fiți ca Polonia”

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a promis în discursul său de Anul Nou că va accelera crearea „celei mai puternice armate din Europa” prin investiții în renașterea industriei, inclusiv a celei de apărare, transmite EFE.

62603212
Un șofer de TIR, dat afară de jandarmi din propria casă, ocupată ilegal de „chiriași”. „Nu avem competențe pentru a acționa”

Un șofer de TIR a fost evacuat de jandarmi din propria casă, care fusese ocupată ilegal de mai multe persoane. Fenomenul „chiriașilor răi” a stârnit indignare în Franța.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.