Surse News.ro: Premierul nu-l va demite pe ministrul Florin Roman, după suspiciunile de plagiat din lucrarea sa de disertaţie

62026094
Pro TV

Premierul Nicolae Ciucă nu-l va demite pe ministrul Cercetării Florin Roman în pofida suspiciunilor de plagiat din lucrarea sa de disertaţie, au declarat surse guvernamentale pentru News.ro.

“Imediat după ce în presă au apărut informaţii legate de lucrarea de disertaţie a ministrului Cercetării, premierul Nicolae Ciucă i-a cerut lui Florin Roman să vină cu explicaţii publice. Mai departe, avem instituţii specializate şi organe abilitate care vor decide dacă lucrarea e plagiată sau nu”, susţin surse apropiate premierului Nicolae Ciucă.

Preşedintele USR Dacian Cioloş i-a cerut, joi, premierului Nicolae Ciucă să îl demită pe ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman, după ce ziarul Libertatea a scris că acesta şi-a plagiat disertaţia de master susţinută la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, în 2012.

”Plagiat înseamnă să îţi asumi parţial sau integral o lucrare ştiinţifică, ceea ce nu am făcut niciodată. Drept urmare, acuzaţia de plagiat la adresa mea e nefondată”, a replicat Roman pe Facebook.

 

Ministrul precizează că, într-o lucrare de disertaţie de acum 10 ani, a inclus o parte din suportul de curs, pus la dispoziţia studenţilor.

”La finalul dizertaţiei, am inclus bibliografia folosită. Consider însă că orice aş spune pe acest subiect, inclusiv faptul ca profesorul Paraschiv confirmă că fost o lucrare bună, nu are nicio relevanţă pentru cei care şi-au propus să îmi găsească nod în papură/ să susţină o campanie de denigrare a mea/ sa dovedească fapte de care nu mă fac vinovat. Aceasta e ultima mea intervenţie pe acest subiect. Am lucruri mult mai importante de făcut decât sa răspund la acuzaţii nefondate”, a mai afirmat Florin Roman.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62216580
Președintele USR: ”O mare de rușine”, ”Croația ne-o ia înainte și va adera la Schengen”
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, critică Guvernul, susținând că nu ar avea "nicio preocupare reală pentru aderarea la Spaţiul Schengen", decât "declaraţii goale" şi "victimizări puerile".
62229666
Scandalul interceptărilor mesajelor de pe WhatsApp. Drulă îl acuză pe Cîțu că este ”mincinos”
Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că, în mandatul său, instituția pe care a condus-o nu a avut nicio legătură cu articolul de lege prin care România vrea să permită interceptarea mesajelor de pe WhatsApp, Telegram şi Signal.
62193103
Vîlceanu explică ce se întâmplă atunci când o investiţie din PNRR nu este realizată
Rezilierea contractului este sancţiunea cea mai drastică atunci când o investiţie din PNRR nu este realizată, dar evident că nu ne dorim asta, a declarat vineri ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.