PSD a votat luni seară în proporție covârșitoare pentru ieșirea din Guvernul Ilie Bolojan și declanșează astfel oficial criză politică în România. Între timp, premierul Ilie Bolojan le-a transmis colegilor din partid un mesaj prin care explică cum ar fi ajuns PSD la decizia de a ieși din coaliție, potrivit unor surse politice pentru ȘtirileProTV.

Mesajul integral al premierului:

„În primele luni, coaliția a funcționat acceptabil. Am avut niște termene foarte strânse, în raport cu CE, legat de prelungirea sau blocarea finanțării pe fonduri europene. Noi a trebuit să facem lucruri într-o logică inversă. În loc să reducem cheltuieli de la stat, am fost puși în situația să începem invers. Lucru care a fost discutat în coaliții, în ședințe, acceptat de toată lumea.

Din toamnă, probabil, pe fondul sondajelor, în care rezulta că PSD nu mai e la cota pe care o avea la data alegerilor. Se crea treptat un profil de opoziție a PSD în interiorul guvernării, încercând să fie la decizie, dar și să fugă de răspunderea măsurilor adoptate. Acest lucru s-a accelerat puternic spre final de an. Au apărut discuțiile. Cred că PSD a încercat să își recupereze electoratul. Se pare că nu a reușit. Pare că din toate sondajele pe care le avem, PSD e sub 20%.

Citește și
Nicu Ștefănuță: ”România are 5 crize majore. Ţara are o mie de probleme. Fuga de guvernare nu este una din ele”

Pare că această strategie nu a dat roade. În tot acest timp, v-am rugat să nu dăm replici, ce ați făcut cei mai mulți și vă mulțumesc. A fost un plan prin care PSD a încercat să fugă de răspundere. Erau frecvent situații în care la coaliție decideam de comun acord, fără scandal, dar tot ce pleca pe surse era total diferit.

Am zis hai să ne facem că nu vedem, e important să adoptăm proiectele pentru că nu poți corecta un deficit decât cu două măsuri: creșteri venituri, scăderi cheltuieli.

Au avut un comportament de amânare, obstrucționare a lucrurilor care nu sunau bine. Discuțiile pe reforma administrației au început în toamna anului trecut, s-au propus soluții peste soluții, au apărut probleme. În loc să adoptăm proiectul atunci, l-am adoptat prin februarie, înainte de buget, ca să aibă ceva efecte. Nu a fost foarte comod să împingi aceste lucruri, dar toate deciziile luate, de la creștere TVA, au fost luate de comun acord, după discuții în coaliție.

Această strategie de a declara în aceste zile, așa cum vedeți, că cineva a decis unilateral, iar PSD nu a participat la decizii, e mincinoasă, nu are legătură cu realitatea, dar se promovează accelerat.

Se pune întrebarea cum s-a ajuns la această decizie a PSD. A fost o cauză că au existat îngrijorări. Era inevitabil ca adoptând astfel de decizii, să nu apară costuri.

A doua perspectivă e legată de proiecțiile politice, calcule politice din interior care are legătură cu 2028. Primul test: alegerile locale. PSD are nevoie de un PNL arondat sau afiliat astfel încât să formeze masă critică parlamentară de 40%, având posibilitatea să facă guverne și să acționeze politic. Era evident că cel puțin o astfel de poziție era una care pentru mine, cel puțin, ca președinte al partidului, e inacceptabilă. Ne taie orice fel de capacitate de a rămâne reprezentativi în 2028 și de a mai aduna voturi de la cetățeni care să vadă în noi o speranță de modernizare. În această perioadă de colaborare, unele decizii le-am luat de comun acord ușor, altele destul de greu.

În această perioadă, am fost în situația în care anumite decizii care au fost luate la nivel guvernamental au fost de natură a nu da satisfacție unui partid sau altuia. Am acționat ca un premier al României, al coaliției, nu al unui partid. Asta a însemnat să nu dau satisfacție. Altfel, coaliția ar fi ajuns la disoluție și tensiuni mai repede”, a transmis premierul Ilie Bolojan.

PSD a votat în proporție de 97,7% pentru ieșirea miniștrilor de la guvernare

PSD a votat pentru ieșirea miniștrilor săi din Guvernul Ilie Bolojan: 97,7% dintre cei aproximativ 5.000 de delegați din toată țara au votat „pentru” și doar 2,3% „împotrivă”. Au votat în total 4.949 de social-democrați.

Membri PSD au votat în cadrul consultării interne din cadrul partidului, pe acelaşi model folosit atunci când a decis intrarea la guvernare alături de PNL, UDMR, USR şi minorităţile naţionale.

PNL a anunțat că luni, la ora 18, va avea loc o ședință la care vor participa liderii de organizații PNL, în timp ce PSD decide dacă iese sau nu din Guvernul Bolojan.