Semnale cu ”fum alb” de la PSD pentru noul Guvern. Marian Neacșu spune că Ilie Bolojan ar fi o ”soluție fezabilă” de premier

62546890

Vicepremierul PSD Marian Neacşu este de părere că Ilie Bolojan "ar putea să fie o soluţie fezabilă" pentru funcţia de premier în viitorul Guvern.

El a precizat că, deocamdată, PSD nu a decis dacă va intra sau nu la guvernare.

"Aşteptăm să avem discuţiile pe care, în această săptămână, preşedintele Republicii, tocmai înscăunat, le-a stabilit. (...) Evident că pentru reforme este nevoie de o majoritate stabilă. Orice scenariu în moment ăsta este pe masă, avem un mandat destul de larg din partea partidului, evident că după ce vom vedea în ce coordonate se poartă discuţiile. Aşa cum a amintit domnul Grindeanu, avem nişte linii roşii peste care nu vom trece, vom vedea în ce măsură vom găsi înţelegerea necesară. Acele linii roşii nu ţin doar de chintesenţa partidului nostru, ci şi de democraţie şi evident că peste aşa ceva nu vom negocia", a declarat Neacşu, luni, la Parlament, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă PSD va vota un guvern condus de Ilie Bolojan, el a arătat că "este prematur de discutat acest lucru".

"Deocamdată discutăm doar de principii", a adăugat Neacşu.

La întrebarea dacă Ilie Bolojan ar fi o soluţie bună pentru funcţia de premier, el a răspuns: "Poate să fie o soluţie fezabilă".

Referitor la viitorul PSD, Marian Neacşu crede că "dacă există dorinţă de refacere şi de reformă la nivelul partidului, aceasta se poate face şi în Opoziţie şi la Putere".

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62546876
Câți oameni au fost la protestele cerute de George Simion. Un participant a avut o umbrelă în culori ca ale comunității LGBT
Aproximativ 100 de oameni au răspuns apelului la proteste, luni, în jurul orei 13.00, care a fost lansat de președintele AUR, George Simion, după ce a pierdut alegerile prezidențiale.
62514779
Ciolacu, după discursul lui Nicuşor Dan: Un mesaj foarte bun. Ar trebui cu toţii să punem umărul, să realizăm priorităţile
Fostul premier Marcel Ciolacu a declarat, luni, după discursul preşedintelui Nicuşor Dan în plenul Parlamentului, că a fost un mesaj foarte bun şi ar trebui cu toţii să pună umărul, să realizeze priorităţile.
62546853
VIDEO. Moment neobișnuit în Parlamentul României. Parlamentarii au stat la rând ca să facă selfie-uri cu Nicușor Dan
Un moment mai puțin obișnuit a avut loc, luni, în Parlament, după încheierea ceremoniei de depunere a jurământului de Președinte al României de către Nicușor Dan.