România este în stadiul „democrației semi-consolidate”. Raportul Freedom House vorbește despre plagiatele din Guvernul Ciucă

62226695
Guvernul României

Guvernarea democratică rămâne în declin în Europa, a constatat Freedom House în raportul său anual, iar în România există o „tendinţă spre instabilitate stabilă”. Politica și guvernarea de la noi au fost afectate de scandalurile de plagiat, transmist reprezentanții ONG-ului.


În România, Slovacia şi, mai ales, Bulgaria, s-a menţinut în 2022 o 'tendinţă spre instabilitate stabilă', arată Freedom House în raportul său anual cu privire la starea democraţiei în ţările din Europa de Est şi Asia Centrală, publicat miercuri și preluat de Agerpres.

În raport, scorurile în ce priveşte starea democraţiei au scăzut în 11 din cele 29 de state analizate, iar în şapte s-au îmbunătăţit.

Pentru al 19-lea an consecutiv, guvernarea democratică a suferit un declin pe ansamblul regiunii care se întinde din Europa Centrală până în Asia Centrală, constată Freedom House, ONG finanţat de guvernul american, dar gestionat autonom.

Sub titlul 'Instabilitate stabilă în sud-estul UE', raportul scrie că invazia rusă în Ucraina a avut un impact minor în a scoate multe dintre democraţiile UE din tiparele lor de frământări partizane, şi în unele cazuri 'a adăugat combustibil suplimentar la focul disfuncţiilor politice'.

Referitor la România, raportul notează că - în comparaţie cu Bulgaria şi Slovacia - această ţară s-a dovedit mai capabilă de o guvernare stabilă în 2022, o evoluţie bine-venită dată fiind istoria îndelungată de guvernare prin coaliţii minoritare fragile.

Scorul total primit de România în raportul Freedom House la capitolul 'Naţiuni în tranziţie' este de 56, ceea ce înseamnă un statut de 'democraţie semi-consolidată', iar procentul de democraţie a fost evaluat la 55,95.

În pofida bazei de sprijin largi a guvernului actual, cabinetul prim-ministrului Nicolae Ciucă nu este, totuşi, lipsit de controverse. Multiple scandaluri de plagiat şi declaraţii tendenţioase despre războiul din Ucraina au condus la demisia câtorva miniştri, notează Freedom House.

În Bulgaria, unde protestele anticorupţie au condus în 2021 la înlăturarea de la putere a partidului conservator GERB al premierului Boiko Borisov, o guvernare stabilă s-a dovedit greu de realizat. O coaliţie de patru partide condusă de Kiril Petkov a preluat guvernarea în decembrie 2021, însă dezacordurile continue au declanşat o moţiune de cenzură în iunie 2022. Fără un acord de coaliţie la orizont, alegătorii au fost chemaţi din nou la urne în aprilie 2023 pentru a cincea oară în doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62308457
Rotativa guvernamentală. Premierul Nicolae Ciucă: Orice formulă este deschisă; reducem numărul de ministere

Premierul Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat miercuri, referitor la negocierile PSD-PNL privind ministerele viitorului guvern, că este deschisă "orice formulă".

 

62350502
Președintele Germaniei, primit la Cotroceni de Klaus Iohannis. Frank-Walter Steinmeier va merge la Sibiu și Timișoara | VIDEO

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, care efectuează până vineri o vizită de stat în România.

62350506
Ciucă a anunțat oficial că vineri demisionează din funcția de premier. Surse: Anunțul vine după o discuție cu Iohannis

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, întrebat de jurnalişti despre rotativa guvernamentală, că vineri, 26 mai, îşi va depune mandatul.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.