Program de guvernare USR. Justiţie - desfiinţarea SIIJ, reformarea CSM, prevalenţa dreptului european

62166748
Shutterstock

USR propune în programul de guvernare al Cabinetului Cioloş mai multe măsuri în domeniul Justiţiei.

Printre acestea se numără aplicarea proiectului "Fără penali în funcţii publice", desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, reorganizarea Inspecţiei Judiciare şi reformarea CSM, eliminarea restricţiilor privind libertatea de exprimare a magistraţilor, dar şi întărirea principiului prevalenţei dreptului european asupra celui intern prin reglementarea expresă a unor abateri disciplinare împotriva magistraţilor care încalcă hotărârile instanţelor europene.

Conform documentului citat de Agerpres, USR îşi propune garantarea independenţei Justiţiei, prin următoarele măsuri:

* desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie - Cabinetul Cioloş va susţine adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ în forma promovată de Guvern, cu eliminarea amendamentelor adoptate la Camera Deputaţilor;

* reorganizarea Inspecţiei Judiciare în două inspecţii judiciare distincte - una pentru judecători şi una pentru procurori, astfel încât să fie oferite garanţii sporite de independenţă şi imparţialitate;

* numirea şi revocarea procurorilor de rang înalt, prin diminuarea factorului politic - se au în vedere promovarea unui mecanism de numire transparent şi echilibrat şi creşterea rolului Secţiei pentru procurori din cadrul CSM în cadrul acestei proceduri, în conformitate cu recomandările GRECO. Potrivit USR, având în vedere hotărârea CEDO în cauza Kovesi contra României, este necesară reglementarea expresă a posibilităţii de contestare în instanţă a actului de revocare a procurorilor de rang înalt;

* reforma Consiliului Superior al Magistraturii are în vedere, între altele, modalitatea de desemnare a membrilor acestuia, păstrându-se alegerea pe niveluri, dar cu participarea la vot a tuturor judecătorilor şi procurorilor. De asemenea, se are în vedere modificarea regulilor referitoare la revocarea membrilor CSM astfel încât aceasta să nu fie doar un instrument iluzoriu, ci unul efectiv;

* eliminarea restricţiei libertăţii de exprimare a magistraţilor. Guvernul Cioloş se angajează să elimine orice limitări actuale ale libertăţii de exprimare a magistraţilor şi să înlăture riscul aplicării unor sancţiuni disciplinare pentru delicte de opinie;

* se va extinde sfera conceptului de independenţă a procurorului, stabilindu-se faptul că acesta este independent, în condiţiile prevăzute de lege, nu doar în soluţiile dispuse, ci şi în efectuarea şi supravegherea urmăririi penale;

* promovarea la ICCJ se va realiza numai pe bază de concurs, pe baza unor criterii obiective de apreciere a performanţelor profesionale şi prin susţinerea unei probe scrise;

* consolidarea independenţei Justiţiei se va realiza în principal prin adoptarea celor trei noi legi care vor fi înaintate Parlamentului, după efectuarea unor modificări, până la sfârşitul acestui an. USR se angajează la respectarea obligaţiilor care decurg din rapoartele MCV, recomandările GRECO, avizele Comisiei de la Veneţia şi din Mecanismul "Stat de Drept", precum şi a hotărârilor CEDO şi CJUE. Se are în vedere inclusiv întărirea principiului prevalenţei dreptului european asupra celui intern prin reglementarea expresă a unor abateri disciplinare împotriva magistraţilor care încalcă hotărârile instanţelor europene.

Potrivit programului de guvernare propus de USR, pentru întărirea luptei anticorupţie şi a luptei împotriva criminalităţii organizate se au în vedere următoarele:

* Guvernul va adopta în prima jumătate a lunii noiembrie 2021 Strategia Naţională Anticorupţie pentru perioada 2021 - 2025;

* asigurarea suportului logistic şi uman atât pentru DNA, cât şi pentru DIICOT: mijloace tehnice pentru interceptări, suplimentarea schemei de personal (ofiţeri de poliţie, procurori, personal auxiliar), achiziţionare de hardware şi software etc;

* deoarece atât DIICOT, cât mai ales DNA se confruntă cu probleme de personal este necesară şi reaşezarea condiţiilor de vechime cerute de lege pentru promovarea la diferite unităţi de Parchet, precum şi la DNA şi DIICOT, astfel încât, pe de o parte, să fie respectate principiile prevăzute în decizia CCR nr. 514/2021, iar, pe de altă parte, să fie asigurată necesitatea lărgirii bazei de selecţie;

* pentru întărirea instituţională a DNA şi DIICOT, în luna noiembrie 2021, ministrul Justiţiei va relua procedura de selecţie pentru funcţiile de conducere vacante, asigurându-se transparenţa şi obiectivitatea procesului de selecţie;

De asemenea, USR se angajează "ferm" să pună în aplicare proiectul "Fără penali în funcţii publice".

"Avem în vedere votarea textului susţinut de un milion de cetăţeni şi în Senat, după care urmează organizarea referendumului de schimbare a Constituţiei în primele trei luni după încetarea pandemiei de COVID-19", transmite USR.

Alte măsuri la capitolul Justiţie se referă la aplicarea unei politici penale coerente şi echitabile, îndeosebi prin eficientizarea activităţii de prejudiciilor din infracţiuni, înfiinţarea "DNA-ului pădurilor", punerea în acord a Codului penal şi a Codului de procedură penală cu deciziile CCR, trecerea unei părţi a Poliţiei judiciare în subordinea Parchetelor, reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni, măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie în raport cu standardele CEDO.

De asemenea, se propune asigurarea resurselor financiare pentru buna funcţionare a instanţelor şi Parchetelor, digitalizarea sistemului judiciar, inclusiv prin programe de achiziţii în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Articol recomandat de sport.ro
Uriașul de 100 kg pe care au vrut să ni-l fure nemții și americanii
Uriașul de 100 kg pe care au vrut să ni-l fure nemții și americanii
Citește și...
AUR s-a răzgândit și nu mai susține folosirea fondurilor din Pilonul II de pensii pentru industria de apărare. Cum a motivat

AUR anunţă, miercuri, că nu susţine folosirea banilor din Pilonul II de pensii pentru finanţarea industriei de apărare, precizând că parlamentarii formaţiunii şi-au retras semnăturile de pe proiect. Inițiativa a fost susținută și de parlamentari AUR.

Reacția AUR după ce Nicușor Dan a explicat de ce nu vrea ca partidul lui Simion să guverneze: „Vrea să conducă singur țara”

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, susţine că preşedintele Nicuşor Dan etichetează AUR ca fiind anti-occidental pentru că acest partid s-ar opune "visului" şefului statului de a conduce "singur şi direct" ţara.

CCR lasă pe toamnă decizia privind disputa Grindeanu-Bolojan pe tema ordonanței SAFE. Sesizarea, amânată de trei ori

CCR a amânat pentru a treia oară să se pronunțe asupra sesizării depuse de Sorin Grindeanu privind OUG adoptată de Guvernul Ilie Bolojan pentru programul SAFE. Noul termen de judecată este în toamnă, pe 23 septembrie.

Recomandări
Percheziții DIICOT într-un dosar de fraudare a pensiilor: prejudiciu de 7 milioane de lei. 860 de persoane cu vechime falsă

Procurorii DIICOT au anunțat că anchetează o grupare care este acuzată că ar fi introdus în sistemul ANAF declarații fiscale false, pentru a crea vechime fictivă în muncă.

Revine canicula, cu temperaturi de până la 37 de grade. Vom avea nopți tropicale în unele zone. Cum va fi vremea în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță un val de căldură care se va extinde și se va intensifica treptat în România în perioada 15 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 22:00.

Nicușor Dan a ajuns la Kiev pentru summitul dedicat Ucrainei. Mesajul transmis de Administrația Prezidențială

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Kiev. El va participa miercuri, la cea de-a cincea ediţie a Summitului Ucraina - Europa de Sud-Est, transmite Administraţia Prezidenţială.