Președintele Nicușor Dan a avut, luni dimineață, o nouă rundă de discuții cu liderii partidelor politice, în încercarea de a debloca situația privind formarea unui nou guvern.
Potrivit șefului statului, întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă calmă, însă, la fel ca și în cazul discuțiilor anterioare, nu s-a ajuns la niciun consens.
Întrebat dacă tonul discuțiilor a fost diferit față de întâlnirile precedente, președintele a explicat: ”Nici data trecută n-a fost. Adică e o diferență între ce se întâmplă și ce relatează presa că s-ar fi întâmplat. Nu, n-a fost... Discuțiile au fost calme și data trecută.”
Referitor la lipsa unui acord, Nicușor Dan a recunoscut că prelungirea crizei politice are efecte negative asupra populației: ”Fără niciun consens, da, pentru că, deși aici, bineînțeles că e rău ... Adică e un guvern cu puteri limitate, care nu poate să se miște cu viteză, oamenii așteaptă ca această criză să se termine, pentru că au o incertitudine cu privire la viața lor. Deci e rău că nu avem, după toate săptămânile astea, un guvern.”
Președintele a subliniat însă un aspect pe care îl consideră pozitiv în acest context: faptul că, în ciuda blocajului, direcția pro-occidentală a țării nu este pusă în discuție de niciunul dintre liderii de partid implicați în negocieri.
Blocajul, legat de componența guvernului, nu de numele premierului
Întrebat dacă există un scenariu care ar putea debloca situația, președintele a explicat mecanismul care ține pe loc formarea guvernului:
”Blocajul nu este la numele primului-ministru. Blocajul este la componența guvernului, pentru că sunt partide care spun: nu vrem să votăm dacă nu suntem acolo. Și sunt alte partide care spun nu vrem să votăm dacă alții sunt acolo. Și asta înseamnă că pui una lângă alta afirmațiile astea, ajungi la concluzia că nu se poate să fii și cu unii, și cu alții. Și dacă nu e și cu nici cu alții, nu ai majoritate. Deci aici este un blocaj, ca să-i spun așa, logic, care necesită o flexibilizare a pozițiilor partidelor.”
De ce nu acceptă partidele propunerea UDMR pentru guverne minoritare: ”Nu vrem să fim noi ultimii. Vrem să fim primii”
Una dintre variantele aflate pe masa negocierilor este propunerea UDMR privind formarea unor guverne minoritare parțiale, care s-ar succeda până la alegerile parlamentare.
Președintele a confirmat că această idee a fost abordată și în cadrul întâlnirii de luni dimineață (13 iulie), dar că partidele nu au reușit să depășească un obstacol legat de ordinea în care ar urma să guverneze:
”S-a discutat și azi dimineață, cu deschidere din partea tuturor. Numai că dificultatea este că, experiența ultimilor ani ne-a arătat că partidul pe care îl prinde alegerile la guvernare este dezavantajat electoral. Și atunci esența discuției de azi dimineață a fost da, suntem de acord, dar nu vrem să fim noi ultimii. Vrem să fim primii. Și din dilema asta nu s-a ieșit, cel puțin până în momentul acesta.”, a spus președintele României în interviul pentru Știrile Pro TV.
Întrebat direct dacă acesta reprezintă un alt blocaj în calea formării guvernului, președintele a răspuns afirmativ, printr-un simplu ”Da.”
Cu privire la termenul la care ar putea fi format un nou guvern, Nicușor Dan a spus că nu deține el răspunsul.
În schimb, a spus că regretă faptul că varianta unui guvern tehnocrat, propusă anterior, nu a fost acceptată de partide: ”Eu sper cât mai repede, dar răspunsul nu e la mine. Eu aș fi fost foarte fericit cu guvernul tehnocrat pe care l-am propus. Ținând cont de toate constrângerile logice pe care partidele le-au afirmat mie mi s-a părut soluția logică.”
AUR, exclus din calculele lui Nicușor Dan: ”Din două perspective, una de securitate și una de securitate economică”
Întrebat dacă partidul AUR este luat în calcul pentru o eventuală guvernare, președintele a fost tranșant, explicând că această poziționare este chiar sursa blocajului actual: ”În opinia mea, nu este un partid pro-occidental și de aici vine blocajul, adică cu toate defectele lor. Totuși, partidele pro-occidentale se străduiesc să facă un guvern fără să aibă nevoie de sprijinul...”
Întrebat ce reacție ar avea dacă i s-ar propune un guvern cu participarea AUR, președintele a explicat că partidele evită deja acest scenariu, din motive care țin de securitatea națională și de stabilitatea economică:
”N-au venit, pentru că au înțeles de la început că, nu eu, ci România, din două perspective, una de securitate și una de securitate economică, ca să-i spunem, să prevenim retrageri de fonduri, cum vă aduc aminte că era vorba înainte de alegerile prezidențiale de acum un an. Din aceste două motive, partidele înțeleg și încearcă să evite acest scenariu.”
Nicușor Dan, despre posibilitatea ca AUR să fie la guvernare: ”Cum ar fi ca România, din senin, așa, să aibă un guvern în care o parte din miniștri să se opună pachetului de sancțiuni pentru Rusia?”
Pe de altă parte, președintele a declarat că există și o parte bună în tot acest blocaj politic cu care se confruntă România, și anume faptul că noi, statul român, ”continuăm să funcționăm”, dar și că ”nu se pune în discuție direcția pro-occidentală”.
El a exclus varianta înaintată de unii ”lideri de opinie” sau chiar politicieni, care susțin că ”n-ar fi o mare scofală să facem un experiment”, iar în Guvern să participe și AUR.
Președintele Nicușor Dan: ”Deci e rău că nu avem, după toate săptămânile astea, un guvern. Pe de altă parte, este - dacă mi-e permis - e totuși bine că continuăm să funcționăm. În logica în care nu se pune în discuția, discuție de către liderii de partid, nu se pune în discuție direcția pro-occidentală. Pentru că am văzut lideri de opinie, chiar politicieni din partide, care spun că n-ar fi o mare scofală să facem un experiment și să ... așa, să invităm pe unii și pe alții. Încerc să nu dau nume de partide. Să invităm să facă parte din guvern”.
Camelia Donțu, jurnalist: ”Pot să dau eu AUR? Să facă parte din guvern ...”
Președintele Nicușor Dan: ” Și .. haha .. fiind aici, adică la Coaliția de Voință, că s-a discutat acum de al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pe fondul războiului din Ucraina, pe care să îl dea Uniunea Europeană. Cum ar fi ca România, din senin, așa, să aibă un guvern în care o parte din miniștri să se opună pachetului de sancțiuni pentru Rusia? Deci măcar ... Deci România are multe restanțe, dar cel puțin în formate europene, în formate NATO există încredere că România păstrează direcția și exact lucrul ăsta n-aș vrea să-l pierdem în acest moment, adică ar fi dramatic să pierdem în momentul ăsta.”
Alegeri anticipate, variantă puțin probabilă în acest moment
Referitor la posibilitatea organizării unor alegeri anticipate, în cazul în care partidele nu ajung la o înțelegere, președintele a precizat că această variantă a fost discutată extrem de puțin în cadrul întâlnirii și că nu reprezintă o soluție pe care și-o dorește: ”Nu este ceva ce eu să-mi doresc. Nu exclud, dar nu este ce și nu exclud. Nu e ceva ce îmi doresc și cred că este foarte puțin probabil în momentul ăsta, pentru că nu ar avea niciun fel de logică.”
Întrebat ce condiții excepționale ar putea duce totuși la organizarea de alegeri anticipate, șeful statului a menționat un singur scenariu posibil: un blocaj politic prelungit, fără perspective de rezolvare.
”Eu cred că încă sunt resurse pentru a găsi o formulă care să aibă o majoritate în Parlament.”, a mai spus președintele Nicușor Dan.
Interviul complet poate fi urmărit în înregistrarea VIDEO.