Astfel, nu s-a ajuns la nicio concluzie în urma consultărilor de la Cotroceni cu preşedintele Nicuşor Dan.
Grindeanu a subliniat faptul că "nu s-a discutat de niciun nume" de premier și a respins informația apărută în urma unor surse social-democrate, care au menționat numele lui Alexandru Nazare.
”Nu s-a discutat despre aşa ceva azi, deloc. Nu s-a pronunţat numele acesta”, a afirmat Grindeanu.
El a menţionat că a pronunţat de câteva ori, împreună cu Varujan Vosganian, liderul grupului minorităţilor naționale din Parlament, numele lui Eugen Tomac.
”Vă şi spun de ce, pentru că tot s-a venit cu acest scenariu de guvern, de armistiţiu, de pace, de tranziţie, şi am întrebat de ce nu a fost bună propunerea iniţială atunci a preşedintelui, din urmă cu două luni, Eugen Tomac. Ăsta era scenariul, un guvern cu durată de viaţă scurtă, care să ne treacă de această perioadă, dar n-au acceptat alţii”, a explicat Grindeanu.
Întrebat la Parlament dacă s-a ajuns la o concluzie la discuţiile de la Cotroceni, liderul PSD a răspuns:
”Nu. Am avut discuții de aproape două ore. În prima parte, cele legate de ceea ce am spus și aici, și anume acele legi din PNRR și fiecare partid în parte și-a spus punctul de vedere, iar, în partea a doua, președintele a încercat să vadă dacă s-au schimbat pozițiile, dacă există nuanțe. Sigur, în acest moment, să spunem, cei care sunt și și-au îngrădit foarte mult spațiu de lucru sunt cei de la PNL și USR, care au acele decizii interne pe care le știți, legate de guvernarea cu Partidul Social Democrat. E treaba lor. Deci, eu spun că astăzi poate că a fost un ton mai ... o tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat o soluție în acest context.”, a spus Grindeanu.
Luni, 13 iulie, se împlinesc 69 de zile de la căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Criza politică a început pe data de 5 mai, la momentul adoptării moțiunii de cenzură susținute de PSD și AUR, prin care Cabinetul Bolojan a fost demis.
La discuțiile de la Palatul Cotroceni au participat președintele PSD, Sorin Grindeanu, liderul PNL, Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, liderul UDMR, Kelemen Hunor, și reprezentantul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale, Varujan Pambuccian.
Grindeanu: ”PSD este în opoziţie”
Preşedintele PSD a mai declarat că le-a transmis celor de la PNL şi USR, în cadrul consultărilor de la Cotroceni, "un fapt simplu" - că PSD este în opoziţie.
"Le-am transmis celor de la PNL şi USR un fapt simplu - PSD este în opoziţie. Poate au uitat sau poate n-au înţeles exact cum stau lucrurile. PSD nu ocupă nici o funcţie în Guvern", a spus Grindeanu la Parlament.
El a adăugat că strategia premierului demis Ilie Bolojan, "să guverneze prin intermediul Parlamentului şi punând presiune pe voturile PSD, este una complet greşită".
Grindeanu a mai spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR pentru "interesele obscure ale unor lideri de dreapta", precum cei din PNL și USR.
”Există vreo șansă ca la finalul acestei luni să avem un nou Guvern?”
Reporter: Există vreo șansă ca la finalul acestei luni să avem un nou Guvern? Știți că se lua în calcul ca la finalul lunii iulie, în sesiunea extraordinară, să se voteze și un viitor executiv.
Sorin Grindeanu: ”Acum, cu scuzele de rigoare că dau nume, de exemplu, domnul Kelemen Hunor a venit cu diverse variante, pe care parte dintre ele le-a spus public, altele le-a spus acolo. Noi am cam fost în mare parte de acord cu ceea ce a propus, să spunem public și mai puțin public președintele UDMR, cu nuanțe, e adevărat, altele au anumite constrângeri, așa cum vă spuneam și mai devreme.”