Criza politică guvernamentală, declanșată în România după demiterea Guvernului Bolojan de către PSD și AUR, pare că nu are rezolvare, nici după aproape 70 de zile de încercări ale președintelui Nicușor Dan de a găsi o soluție, respectiv un premier.
În aceste condiții, scenariul organizării alegerilor anticipate apare tot mai des în declarațiile publice ale liderilor politici.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, 13 iulie, după discuțiile fără succes de la Palatul Cotroceni, la care au luat parte și liderii PNL, USR și UDMR, că varianta alegerilor anticipate "e un scenariu pe care nu poţi să-l excluzi niciodată”.
"E un scenariu pe care nu poţi să-l excluzi niciodată. E pe masă. E un scenariu care nu se poate întâmpla de pe o săptămână pe alta. Deci, dacă s-ar intra în acest scenariu, ar fi alegeri undeva în toamna acestui an, târzie. E un scenariu care ar arunca într-un soi de instabilitate continuă, să zicem, scena politică şi economică, în primul rând. Şi ăsta e de fapt principalul criteriu după care trebuie să ne uităm. Dar e şi acesta un scenariu. N-avem niciun fel de problemă să intrăm şi în acest scenariu. Nu-l văd unul fericit, nu văd să se schimbe peste noapte şi vă spun ceva, ce am spus la Cotroceni legat de acest scenariu. Evident că vom intra în alegeri pe bază de reciprocitate. Dacă USR şi PNL au decizii prin care spun că nu mai fac majorităţi cu PSD, evident, vom avea şi noi acelaşi lucru. Adică să nu credeţi că PSD-ul rămâne doar pe post de încasator de sac de box, dar când ai nevoie de voturi în Parlament, cum ar fi acum la legile acestea, PSD-ul să le voteze. De aceea am spus la începutul intervenţiei mele că ar trebui să realizeze şi de la Cotroceni, şi de acum că cei care sunt în acest moment în arcul guvernamental ar trebui să realizeze foarte bine unde e PSD-ul - în opoziţie astăzi", a susţinut Grindeanu, potrivit Agerpres.
Surse din PNL: Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor sunt de părere că nu mai poate fi exclus scenariul anticipatelor
De altfel, potrivit unor surse din Partidul Național Liberal, inclusiv liderii PNL, USR și UDMR sunt de părere că scenariul organizării alegerilor parlamentare anticipate nu mai poate fi exclus.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că președintele României, Nicușor Dan, s-a pronunțat public împotriva acestui scenariu, invocând sondajele, care, în opinia sa, nu ar aduce ”schimbări fundamentale de majorități”.
”Da, evident că această posibilitate există, nu suntem încă în calendarul ei, dar eu mi-aș dori să evităm scenariul, pentru că nu va aduce, cel puțin uitându-ne la sondaje, nu va aduce schimbări fundamentale de majorități. Ne-am găsi în același blocaj în care suntem azi și, în plus, am da o imagine de instabilitate pentru luni de zile în România”, a spus șeful statului în 30 iunie.
Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că o treime dintre români cred că alegerile anticipate sunt cea mai bună soluție la criza actuală, pentru care majoritatea cred că PSD este principalul vinovat, potrivit unui sondaj publicat recent.
În schimb, președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a avertizat că legislația nu permite organizarea fără probleme a unor alegeri anticipate, deoarece calendarul prevăzut de lege a fost conceput pentru alegeri la termen și nu poate fi respectat după dizolvarea Parlamentului.
Cristian Preda, despre alegerile anticipate: „Eu nu cred că sunt o sperietoare. Sunt o soluție perfect democratică”
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat: