Premierul Belgiei, la Cotroceni, cu Iohannis. ”Președintele Putin nu va scăpa nepedepsit”

62253422
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit marți la Palatul Cotroceni, pe premierul Regatului Belgiei, Alexander De Croo.  

Consolidarea echilibrată, pe termen lung, a posturii de apărare şi descurajare a NATO trebuie accelerată, a declarat preşedintele Iohannis în conferinţa comună cu premierul Belgiei.

"În plan securitar, am evidenţiat că este necesară implementarea rapidă a recentelor decizii adoptate la Summitul extraordinar al Alianţei, în special crearea Grupului de Luptă în România. Consolidarea echilibrată, pe termen lung, a posturii de apărare şi descurajare a NATO pe întregul Flanc Estic, ca reacţie la agresiunea Rusiei, trebuie accelerată. Este clar că avem nevoie de o apărare unitară, coerentă şi mai puternică pe Flancul Estic pentru a avea o descurajare mai eficace, în special la Marea Neagră", a spus şeful statului, potrivit Agerpres.

În schimb, premierul Belgiei a declarat la Palatul Cotroceni că președintele Vladimir Putin nu va scăpa nepedepsit.

Poate ar trebui să menționez un ultim calcul greșit al președintelui Putin, și anume că nu va scăpa nepedepsit. Vedem crimele de război comise, vedem că a fost țintită populația civilă, vedem refugiații care sunt atacați. Ne este foarte limpede și am discutat că suntem uniți, în sensul că lucrurile acestea trebuie cunoscute, evaluate și urmărite penal la un moment dat. Unii oameni sunt răspunzători pentru ceea ce s-a întâmplat și trebuie trași la răspundere.

Sancțiunile pe care le aplică Uniunea Europeană sunt sancțiuni care au un impact. Sunt însă convins că vom merge mai departe, vom merge mai departe cu sancțiunile care să aibă un impact și mai puternic asupra Rusiei în momentul de față. Trebuie să facem acest lucru de o manieră prudentă, fără să punem în pericol propria noastră populație și prosperitatea acesteia.” - a spus Alexander De Croo.

Miercuri, premierul Belgiei va merge alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă la Baza 57 Aeriană de la "Mihail Kogălniceanu".

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Fost ministru al Economiei, despre programul Sprijin pentru România: ”Își bat joc de săraci”

Claudiu Năsui, fost ministru USR al Economiei, susține că măsurile prezentate de liderii coaliției PSD-PNL-UDMR sub titlul ”Sprijin pentru România” reprezintă ”o rușine totală care nu va sprijini pe nimeni decât pe unii șmecherași din PSD și PNL”.   

Inițiativă USR de interzicere prin lege a importului de gaze, produse petroliere și cărbune din Rusia

Parlamentarii USR au depus, luni, o inițiativă legislativă care interzice importul de gaze, produse petroliere, cărbune și combustibil nuclear de proveniență rusească.    

Ciucă, întrebat dacă a mai fost la cumpărături: Nu am mai fost, dar ştiu care sunt preţurile

Premierul Nicolae Ciucă a spus, luni seara, că nu a mai fost la cumpărături în ultima perioadă, dar ştie care sunt preţurile, menţionând că voucherele de 50 de euro, din pachetul de măsuri, sunt destinate cetăţenilor vulnerabili.

 

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Motivarea CCR în cazul „amendamentului Fritz”. De ce consideră că pierderea mandatului nu este o sancțiune retroactivă

Curtea Constituțională motivează că pierderea mandatului de către aleșii aflați deja într-o situație de incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune retroactivă, după cum arată un un document publicat CCR.