PNL: ”România intră în criză mai devreme decât ne așteptam”

61939961
Agerpres

Senatorul liberal Florin Cîţu a declarat, marţi, că execuţia bugetară pe luna septembrie arată "o economie în derivă", susţinând că primele consecinţe vor apărea la rectificare, când nu vor mai fi bani pentru niciun fel de proiect.

"Astăzi a fost publicată, ca de obicei cu întârziere, execuţia bugetară pentru luna septembrie. Situaţia este neplăcută şi m-a surprins neplăcut această execuţie din mai multe motive, dar este clar că avem confirmarea, acum după 9 luni de zile, că acest Guvern Dăncilă este cel mai slab guvern în perioada postdecembristă, după Revoluţia din '89. Mai multe lucruri aş vrea să amintesc, nu vă dau toate cifrele, dar după 9 luni de zile veniturile la buget sunt mai mici cu 12 miliarde decât erau programate, ca să aveţi o imagine asupra situaţiei execuţiei bugetare. Un alt motiv pentru care m-a surprins neplăcut această execuţie bugetară este că mă aşteptam să fie mai bună, chiar dacă în raportul pe care l-am publicat şi a fost aprobat de BEx am prezentat o situaţie a execuţiei bugetare cu un deficit spre sfârşitul anului de 3,5%, mă aşteptam ca situaţia să fie mai bună, datele care au apărut astăzi arată o economie în derivă", a spus Florin Cîţu, la Parlament.

El a menţionat că l-a surprins neplăcut şi ''performanţa'' ministrului Finanţelor Publice din ultimele zile, care "pe la toate televiziunile a venit şi a prezentat o situaţie roz a economiei".

"Iar astăzi avem o execuţie bugetară care arată o economie în derivă, o economie în criză economică. Primele consecinţe vor apărea la rectificarea bugetară, când veţi vedea că nu vor mai fi bani pentru niciun fel de proiect şi cele şapte proiecte anunţate de Dăncilă acum câteva luni de zile nu vor putea fi finanţate şi veţi vedea un buget de austeritate pentru 2019", a adăugat senatorul liberal.

Potrivit lui Cîţu, "oamenii care au dus această economie în criză vor exporta criza în UE".

"Sunt aceiaşi oameni care vor conduce Consiliul UE începând de la 1 ianuarie 2019, sunt aceiaşi oameni care nu sunt în stare să administreze o economie mică, o economie săracă, dar ne spun că vor administra economia UE. De aceea îmi este clar cu aceşti oameni nu putem prelua preşedinţia Consiliului UE, iar Liviu Dragnea trebuie nu doar să facă o remaniere, trebuie să-i trimită pe toţi acasă", a mai spus Cîţu.

El a adăugat că este momentul ca interesul naţional să fie pus deasupra disputelor politice.

"Este momentul să punem deasupra disputelor politice interesul atât economic, dar şi interesul naţional, că România nu se poate face de râs cu Andruşcă, cu Dăncilă care nu pot în România să administreze această economie, dar să administreze acolo. Veţi vedea că vor apărea în zilele următoare mai multe informaţii despre această execuţie bugetară, dar este clar în acest moment că fără tăieri masive de cheltuieli în 2018 şi în 2019 România intră în criză mult mai devreme decât ne aşteptam", a afirmat Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61965963
Scandal la vârful Capitalei. Firea rămâne fără majoritate în CGMB. ”Conduce dictatorial”

Consilierul general PSD Orlando Culea spune că nu o mai susţine pe Gabriela Firea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, afirmând că multe dintre proiectele propuse a fi implementate sunt făcute doar pentru imaginea primarului.

61993073
Dăncilă a făcut evaluarea miniştrilor şi urmează să o prezinte în CEx al PSD

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că a făcut evaluarea miniştrilor şi urmează să o prezinte în Comitetul Executiv al PSD, pentru care nu s-a stabilit încă data la care va fi convocat.

61986406
Viorica Dăncilă a refuzat să transmită un mesaj pentru victimele incendiului de la Colectiv

Premierul Viorica Dăncilă a fost întrebată de corespondentul Știrilor Pro TV Marius Tian, marţi, când se împlinesc trei ani de la tragedia din Clubul Colectiv, dacă are un mesaj pentru victime, însă ea nu a răspuns întrebării şi a plecat.

Recomandări
62597949
Diana Buzoianu, despre scandalul ANM: Decizia privind menţinerea în funcţie a directoarei aparţine Consiliului de Administraţie

Decizia privind menținerea în funcție a șefei ANM, Elena Mateescu, aparține Consiliului de Administrație, care nu poate lua hotărâri din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.