Partidul REPER anunţă că fostul ministru Oana Mihăilă este pregătită să se autosuspende din funcţiile politice

62186026

Reprezentanţii REPER afirmă că Ioana Mihăilă este pregătită să se autosuspende din funcţiile politice pe care le deține în acest partid, în urma scandalului achizițiilor de vaccinuri Covid-19.

În pandemie, când toate țările lumii făceau eforturi să cumpere serul anti-covid pentru populație, Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă sunt suspectați de DNA că ar fi luat nejustificat peste 50 de milioane de doze de vaccin.

Acum, anchetatorii cer Președinției și Senatului să dea undă verde pentru urmărirea penală a foștilor demnitari, pe care îi bănuiesc de abuz în serviciu.

„Am văzut cererea procurorilor, este evident că instituţiile abilitate au tot dreptul să investigheze fapte sau decizii care au legătură cu banii publici. Suntem un partid pentru care statul de drept este cheie şi toţi membrii noştri sunt oricând disponibili pentru lămurirea oricărei situaţii care are legătură cu munca lor în funcţiile publice pe care le-au ocupat”, au transmis, joi, reprezentanţii REPER pentru News.ro.

Aceştia spun că aşteaptă „detaliile pentru a vedea cât de serioase sunt acuzaţiile şi evident că, până la lămurirea cazului, colega noastră e pregătită să se auto-suspende din funcţiile politice”.

Ioana Mihăilă este, în prezent, membră a Biroului Naţional al partidului REPER.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62225914
Dosarul vaccinurilor Covid-19. Surse: PNL a decis să voteze pentru ridicarea imunității fostului său președinte, Florin Cîțu
Surse liberale au precizat pentru Știrile Pro TV că Partidul Național Liberal a decis să voteze pentru ridicarea imunității parlamentare a fostului premier și președinte al liberalilor Florin Cîțu.
62390686
Reforma fiscală propusă de Marcel Ciolacu: „Cotă unică mai mare sau impozit progresiv”. Anunțul făcut de premier
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, câteva măsuri pentru reforma fiscală care ar urma să aibă loc în anul 2024. Șeful Guvernului spune că va trebui luată o decizie în ceea ce privește menținerea cotei unice. 
62404726
GALERIE FOTO. Klaus Iohannis a vizitat Casa Sclavilor din Senegal, muzeu în care au pășit și Barack Obama sau Nelson Mandela
În a doua zi a vizitiei de stat în Senegal, președintele Klaus Iohannis și soția sa au avut un program relaxat. Din capitala republicii vest africane, Dakar, președintele a călătorit cu feribotul pe insula Goree, un fost avanpost al comerțului cu slavi.