Orban: Orice lună în care Guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri majore pentru România

62049579
Agerpres

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că PNL a pregătit un draft al moţiunii de cenzură, dar documentul va fi discutat cu toate partidele pentru a afla condiţiile pentru a susţine demersul.

Orban spune că moţiunea de cenzură va fi depusă în momentul în care vor fi îndeplinite condiţiile pentru a cădea Guvernul. ”Orice lună în care Guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri şi vulnerabilităţi majore pentru România”, a susţine Ludovic Orban.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că urmează să discute cu toţi liderii politici pentru a afla care sunt condiţiile pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

”Aştept să mă întâlnesc cu toţi liderii politici, cu toţi liderii grupurilor parlamentare pentru a discuta care sunt condiţiile care sunt necesare a fi îndeplinite pentru ca aceste grupuri parlamentare să se alieze cu noi, să se asocieze în demersul de depunere a moţiunii de cenzură. Ca atare, eu nu pun nicio condiţie privitoare la asocierea la acest demers de demitere al Guvernului. Orice lună în care guvernul Dăncilă rămâne la putere crează riscuri şi vulnerabilităţi majore pentru România şi riscă să afecteze negativ viaţa, siguranţa şi prosperitatea tuturor cetăţenilor români”, a declarat Orban.

Acesta a precizat că intâlnirile vor avea loc în următoarele două săptămâni.

”Am stabilit un calendar de întâlniri pe parcursul următoarelor două săptămâni cu toţi liderii formaţiunilor politice cu toţi liderii de grupuri parlamentare din Cameră şi din Senat. În ceea ce ne priveşte, textul moţiunii de cenzură e elaborat, dar sigur că nu putem să îl prezentăm întrucât el va fi obiectul negocierii cu toate grupurile parlamentare. Este vorba de 6 alte formaţiuni sau grupuri parlamentare care trebuie să se asocieze PNL în acest demers de dărâmare a Guvernului. Vom purta negocieri serioase pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a implica toate forţele politice de la nivel parlamentar în proiectul de demitere a Guvernului”, a mai spus Orban.

Potrivit acestuia, ”obiectivul fundamental este să punem punct acestei guvernări”.

”Vom depune această moţiune atunci când vom condsidera că există şanse certe că ea va trece. Avem la dispoziţie o singură moţiune de cenzură pe sesiunea parlametară”, a mai spus Orban.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62059698
Gabriela Firea anunţă modificări la proiectul ce introduce vinieta pentru Bucureşti

Proiectul prin care şoferii cu maşinile înmatriculate în alte judeţe ar urma să plătească taxe suplimentare, dacă ajung în Capitală, ar urma să fie modificat.

62055154
Tăriceanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Senatului

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și-a anunțat demisia din această funcție în prima şedinţă a Biroului permanent.

62073950
Dăncilă a vorbit cu Iohannis despre miniștrii interimari. Ce răspuns a primit

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, luni, la Parlament, că a vorbit la telefon cu președintele Klaus Iohannis despre propunerile de miniștri interimari pentru portofoliile ALDE, iar acesta i-a spus că îi va da un răspuns „într-un timp scurt”.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.