Noul ministru al Culturii, Natalia Intotero, despre ultima carte citită: ”Am recitit Cărarea Împărăţiei de Sf. Arsenie Boca”

62507476
Inquam Photos / Octav Ganea

Deputata PSD Natalia Intotero a primit, luni, cu majoritate de voturi, avizul comisiilor parlamentare reunite pentru cultură pentru funcţia de ministru al Culturii.

Ea a prezentat mai multe obiective ale mandatului, între care extinderea reţelei naţionale de săli de cinema, revitalizarea patrimoniului naţional cultural, o finanţare corespunzătoare a domeniului cultural.

"Pornind de la ideea că avem nevoie de o industrie cinematografică puternică, voi continua consultarea şi permanentizarea schemelor de ajutor de stat pentru producţia, distribuţia şi exploatarea operelor audiovizuale, incluzând aici încurajarea extinderii reţelei naţionale de săli de cinema, pentru că avem încă o mulţime de oraşe din România care nu beneficiază de un cinematograf", a spus Intotero, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că, în privinţa patrimoniului naţional cultural, acesta trebuie revitalizat prin intensificarea investiţiilor cu finanţarea asigurată atât din fonduri naţionale, cât şi fonduri externe rambursabile şi nerambursabile.

"Este nevoie de punerea în valoare a patrimoniului cultural cu ajutorul noilor tehnologii. În acest sens, îmi propun să continui sprijinirea digitizării operelor audio video şi a bunurilor de patrimoniu, astfel încât acestea să fie accesibile unui public mai larg, în special tinerilor", a mai spus ea.

Natalia Intotero a mai menţionat că protejarea şi revitalizarea patrimoniului trebuie să se facă într-un mod cât mai eficient, iar pentru aceasta sunt necesare digitalizarea, simplificarea şi debirocratizarea proceselor de avizare în acest domeniu.

"Aici mă refer la implementarea de resurse informatice pentru depunerea documentaţiilor şi obţinerea avizelor de la structurile din subordinea Ministerului Culturii, scurtarea termenelor pentru obţinerea acestor avize şi perioada de aplicare, în egală măsură, dar şi eliminarea deplasărilor din partea celor care solicită sprijin din partea ministerului Culturii şi simplificare a documentaţiilor, proceselor şi a procedurii", a adăugat Intotero.

Ea a mai spus, după audieri, că tot ceea ce şi-a propus reprezintă o prioritate zero.

"Tot ceea ce mi-am propus reprezintă o prioritate zero. Nu îmi permit să fac o diferenţă între acestea. În primul rând, protejarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului, dar, în egală măsură, pot să spun, în primul rând, o finanţare corespunzătoare a domeniului cultural, referindu-mă aici atât la investiţii din partea bugetului de stat, dar, foarte important, finalizarea proiectelor care se află acum în derulare cu finanţare externă, atât nerambursabilă, cât şi rambursabilă", a mai explicat Intotero.

Natalia Intotero a arătat că doreşte ca în cel mai scurt timp să fie adoptată în Guvern legea salarizării, care "să facă dreptate pentru colegii care muncesc în domeniul cultural".

"De asemenea, îmi doresc foarte mult încurajarea copiilor, a tinerilor şi susţinerea acestora înspre domeniul cultural şi spun aici că este şi o modalitate de a-i ajuta şi de a-i scoate din zona de adicţii, care este o zonă extrem de periculoasă, (...)printr-o colaborare foarte bună cu Ministerul Educaţiei, prin acordarea celor vouchere culturale şi nu numai vorbim şi de Săptămâna altfel", a adăugat Intotero.

Întrebată în legătură cu Codul patrimoniului, Intotero a precizat că acesta este în proces de avizare interministerială şi speră ca într-un timp cât mai scurt să fie adoptat.

Chestionată, după audieri, care este ultima carte pe care a citit-o, Natalia Intotero a spus: "Citesc în fiecare seară Psaltirea şi am recitit Cărarea Împărăţiei de Sf. Arsenie Boca de la Prislop, care se află în judeţul meu, judeţul Hunedoara, dar este sfântul nostru, al tuturor".

Legat de filmul preferat, Intotero a spus că în ultimii ani a avut o activitate foarte intensă şi nu prea a avut timp, dar îşi propune să vizioneze, în perioada Sărbătorilor de iarnă, filmul care relatează zilele Revoluţiei din decembrie 1989.

"Ultima dată la cinema am fost la mine în localitate, Municipiul Brad, dar este un cinematograf reabilitat, prin implicarea domnului primar Florin Cazacu, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, dar şi fonduri locale şi este o sală multifuncţională, atât cinematograf, cât şi spectacol şi am fost în urmă cu trei săptămâni", a mai precizat ea, întrebată când a fost ultima dată la cinematograf.

Intotero a fost ministru al Familiei, Tineretului şi egalităţii de şanse, iar anterior, în 2019, ministrul Românilor de Pretutindeni.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Cine sunt miniștrii noului Guvern PSD-PNL-UDMR. Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a apărat lideri PSD acuzați de corupție

Guvernul Ciolacu 2 este format din 16 ministere, cu 8 oficiali de la PSD, 6 de la PNL și 2 de la UDMR.

Surse: Noul Guvern va da după Crăciun ordonanța-trenuleț, dar și hotărârea care va fixa calendarul alegerilor prezidențiale

În doar o zi, pe repede înainte, noul guvern Marcel Ciolacu a fost propus, audiat, votat și instalat la Palatul Victoria. 240 de senatori și deputați au acordat încrederea Executivului, după discuții maraton în Parlament.

Elena Lasconi: România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri

Preşedintele USR, Elena Lasconi, afirmă, luni seară, după învestirea noului Guvern, că ”România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri”.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.