Ludovic Orban: ”La mitingul PSD s-au spus nişte aberaţii inimaginabile

61892385

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că mitingul organizat de PSD la Bucureşti în urmă cu o zi a reprezentat "mult zgomot pentru nimic".

"Mult zgomot pentru nimic. Ziua de 9 iunie va rămâne în memoria românilor ca ziua în care Simona Halep a câştigat Roland Garros. Restul evenimentelor sunt secundare. Mi s-a părut că sunt într-o lume paralelă. Am văzut că am fost pomenit foarte des, lucru care m-a făcut sincer să fiu un pic nedumerit. Cred că au stat foarte mult în soare, iar acest lucru le-a afectat puţin limpezimea judecăţii celor care au avut discursuri. (...) În primul rând, e apanajul regimurilor totalitare ca partidele aflate la putere să facă miting. În nicio democraţie din lumea aceasta nu-mi aduc aminte un partid de guvernământ să facă miting să protesteze împotriva abuzurilor. Abuzul nu poate fi făcut decât de un deţinător de putere. (...) Ca atare, cele mai multe abuzuri la care sunt supuşi cetăţenii români sunt făcute de cei care au organizat mitingul de aseară. Sunt uşor masochişti, au protestat împotriva abuzurilor făcute de ei", a susţinut Orban, citat de Agerpres.

El a afirmat că la mitingul PSD s-au spus nişte "aberaţii inimaginabile", deoarece membri şi lideri ai PSD au semnat protocoalele cu SRI, au avut "relaţii nepotrivite" cu oameni din servicii.

"Toate fantasmagoriile, în contrast profund cu realitatea, care au fost debitate de nişte indivizi disperaţi, cu ochii scoşi din orbite, care deţin puterea, arată că şi-au pierdut uzul raţiunii, că trăiesc într-o realitate paralelă, că au uitat care e misiunea lor de bază - să guverneze România şi să aducă prosperitate cetăţenilor şi, când-colo, ei se luptă cu un inamic invizibil, care, de fapt, e inexistent şi se luptă cu ei înşişi", a spus Orban.

În opinia liderului PNL, prin organizarea mitingului, PSD a dorit să confişte simboluri - Piaţa Victoriei în care se protestează împotriva corupţiei, tricolorul României, sloganul '#Rezist!' şi, în acelaşi timp, s-a dorit să se pună presiune pe Justiţie.

"Au vrut să îşi pună ştampila că le aparţine asupra Pieţei Victoriei şi nu e prima tentativă. (...) Al doilea, să îţi pui pe Guvern tricolorul României la o manifestaţie politică a unui partid politic mi se pare o încălcare flagrantă a legii şi a oricărei norme de bun-simţ. Tricolorul este al întregii naţiuni, nu este al unui partid politic. Dar, pe lângă asta, să mai pui şi '#Rezist!', care este practic un soi de slogan, de mesaj-simbol al oamenilor fără putere, al cetăţenilor obişnuiţi, al cetăţenilor care s-au ridicat de bunăvoie la luptă împotriva abuzurilor comise de o putere anti-Justiţie, să ajungi să confişti un astfel de simbol arată o ticăloşie fără margini. Şi un tupeu şi un dispreţ faţă de aceşti cetăţeni liberi, demne de un partid comunist", a declarat Ludovic Orban.

El a mai susţinut că mitingul a fost gândit "cu siguranţă" pentru a pune presiune asupra judecătorilor care urmau să ia pe 8 iunie decizia în dosarul "DGASPC Teleorman" în care este judecat Dragnea.

"Acest miting e organizat după decizia CCR şi are rolul clar să îl intimideze pe preşedinte. De altfel, surse bine informate spun că Dragnea avea pregătit în discurs să anunţe suspendarea preşedintelui, în cazul în care preşedintele nu o demite pe Kovesi. Nu a mai făcut lucrul ăsta, dar oricum asta au în cap PSD-iştii", a afirmat liderul PNL.

Potrivit acestuia, mitingul a avut şi rolul "de a intimida orice parlamentar care nu mai e cu Dragnea" şi vrea să voteze o moţiune de cenzură.

"Nu întâmplător numele meu a fost pronunţat alături de numele preşedintelui Iohannis destul de frecvent, în nişte contexte nu tocmai măgulitoare şi nu tocmai conforme cu realitatea. După părerea mea, au eşuat în acest miting", a spus liderul liberal.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Șoc în Superliga României! Fosta campioană intră în insolvență
NEWS ALERT Șoc în Superliga României! Fosta campioană intră în insolvență
Citește și...
Emisarul lui Nicușor Dan și şeful Armatei merg la Washington DC. Ce vor discuta cu Administrația Trump

Consilierul prezidenţial Marius Lazurca a anunţat luni că a fost trimis de preşedintele Nicuşor Dan la Washington DC pentru a se întâlni cu Administraţia Trump şi liderii Congresului.

Un fost ministru cere retragerea cetățeniei moldovenești lui Dan Dungaciu. Liderul AUR, alături de oficiali ai Kremlinului

Fostul ministru moldovean al Apărării, Anatol Șalaru, îi cere președintei Maia Sandu retragerea cetățeniei moldovenești lui Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR. Politicianul român prorus este prezentat alături de oficiali ai Kremlinului. 

Traian Băsescu, întrebat dacă Nicuşor Dan este depăşit de situaţie: Nu. Are un popor cu care nu se potriveşte

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că nu crede că preşedintele Nicuşor Dan este depăşit uneori de situaţie, dar că acesta are un stil care nu se potriveşte cu ceilalţi. 

Recomandări
Greva generală în Sănătate. Prima măsură luată de Ministerul Sănătății după ce medicii au început să protesteze

SANITAS a declanșat, marţi, 28 iulie, greva generală în semn de protest faţă de Legea salarizării, despre care reprezentanţii federaţiei spun că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem. 

Statele Unite încep revizuirea prezenței militare în Europa. Ce se poate schimba pentru aliații NATO

SUA au anunţat luni începerea unei revizuiri a prezenţei lor militare în Europa, după declaraţii în acest sens ale şefului Pentagonului, Pete Hegseth, din iunie, la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO, informează marţi AFP.

Canicula revine în august. Valul de căldură va cuprinde toată țara. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

ANM anunță temperaturi mai ridicate decât cele normale în cea mai mare parte a țării, în următoarele patru săptămâni. Totodată, precipitațiile vor fi deficitare în mai multe regiuni, în special în zonele montane.