21 de ministri din cabinetul Grindeanu si-au retras demisiile, folosind acelasi text. Au copiat unul de la altul si greselile

×
Codul embed a fost copiat

21 de ministri din cabinetul Grindeanu si-au retras joi demisiile, folosind acelasti text si greseli de scriere, depuse in urma cu doar cateva zile. Printre ei - ministrul Dezvoltarii Sevil Shaideh si Teodor Melescanu, ministrul de Externe.

Este o situatie neobisnuita, din moment ce in urma cu nici 24 de ore Parlamentul a decis prin motiune de cenzura demiterea guvernului condus de Sorin Grindeanu.

La Palatul Victoria insa, au primit un raspuns ferm: demisiile lor nu pot fi retrase. Chiar si asa, sunt nevoiti sa mearga la munca pana cand la Palatul Victoria se instaleaza cei care ii vor inlocui.

In textele ministrilor se gaseste greseala "functia de membru A Guvernului" in loc de AL Guvernului, cum era corect. Aceasta greseala apare de doua ori in cererea redactata de ministrul Dezvoltarii Sevil Shhaideh, pe langa lipsa unor virgule. Aceeasi eroare se gaseste si in cererile altor ministri care au preluat si scrierea gresita a cuvantului ''prim-ministru''.

Citește și
presa internationala
Presa internationala: Stanga aflata la putere in Romania a facut miercuri pasul extraordinar de a-si torpila propriul Guvern

Conform purtatorului de cuvant al Guvernului, Alina Petrescu, este vorba despre urmatorii 20 de ministri:

- Ana Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene
- Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene
- Adriana Petcu, ministrul Apelor si Padurilor
- Andreea Pastarnac, ministrul Romanilor de Pretutindeni
- Mihai Tudose, ministrul Economiei
- Mircea Dobre, ministrul Turismului
- Marius Dunca, ministrul Tineretului si Sportului
- Toma Petcu, ministrul Energiei
- Teodor Melescanu, ministrul Afacerilor Externe
- Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat
- Tudorel Toader, ministrul Justitiei
- Petre Daea, ministrul Agriculturii
- Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene
- Florian Bodog, ministrul Sanatatii
- Pavel Nastase, ministrul Educatiei
- Alexandru Cuc, ministrul Transporturilor
- Gabriel Les, ministrul Apararii Nationale
- Viorel Ilie, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul
- Gratiela Gavrilescu, ministrul Mediului
- Viorel Stefan, ministrul Finantelor Publice

Demisia Liei Olguta Vasilescu a ajuns mai pe seara.

"Am depus cererea de retragere si voi continua sa imi indeplinesc atributiile cu acelasi profesionalism, responsabilitate si seriozitate", a confirmat Ana Birchall pentru Agerpres.

La randul sau, ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a declarat  pentru News.ro ca si-a retras demisia, la fel ca majoritatea colegilor lui, pana la formarea noului guvern, pentru ca nu doreste sa fie blocata activitatea Executivului.

"Mi-am retras demisia putin mai tarziu pentru ca am fost la deschiderea unui congres de chirurgie plastica. Din punct de vedere juridic, demisia si-ar fi produs efectele in 15 zile", a precizat ministrul Sanatatii.

El a spus ca a renuntat la demisie, alaturi de majoritatea ministrilor, pentru ca nu vrea si fie perturbata activitatea Guvernului. "Este decizia unanima, nu vrem sa fie perturbata activitatea", a adaugat ministrul Sanatatii.

Pe 15 iunie, ministrul Educatiei Pavel Nastase anunta ca toti ministrii din cabinet si-au dat demisia, pentru ca guvernul este unul politic si i-a fost retras sprijinul.

Am anuntat de ieri (n.r. - miercuri) ca mi-am înaintat demisia din functia de ministru al Educatiei Nationale. De altfel, toti ministrii din cabinet si-au dat demisia pentru ca guvernul este un guvern politic, eu nu am dat concurs pentru postul acesta, nu am fost ales, asa cum sunt alesi parlamentarii, ci am fost numit de conducerea partidului si de catre primul-ministru. Odata ce Partidul Social Democrat a retras sprijinul politic guvernului, în mod implicit si ministrii, nemaiavand acest sprijin politic, si-au dat demisia”, a declarat Pavel Nastase, joi dupa-amiaza, la Constanta, potrivit News.ro.

Miercuri, ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a declarat intr-o emisiune televizata ca membrii cabinetului Grindeanu isi vor retrage demisiile, pentru a asigura functionarea Guvernului pana la instalarea noului cabinet.

”Cred ca o sa ne retragem toti demisiile ca sa poata fi functionala activitatea ministerelor pana in momentul in care va fi investit viitorul guvern, sa asiguram conducerea ministerelor ca interimari.

Eu mi-am delegat atributiile catre un secretar de stat, dar alti colegi ai mei nu au apucata sa le delege sau nu au avut posibilitatea sa o faca pentru ca Ministerul Dezvoltarii Regionale, de exemplu, a fost totalmente destructurat in aceste zile pentru ca, dupa demisia lui Sevil Shhaideh au fost demisi in bloc toti secretarii de stat, secretarii generali si secretarii generali adjuncti. Pe 1 iulie trebuie inchise niste conditionalitati pe fonduri europene si nu mai are nimeni drept de semnatura si atunci va trebui ca doamna Shhaideh sa se intoarca la serviciu”, a declarat Lia Olguta Vasilescu la Romania TV, potrivit News.ro.

Ea a precizat ca inclusiv demisiile lui Sevil Shhaideh si Carmen Dan pot fi retrase intrucat presedintele nu a emis decretele de revocare din functie.

”Pana acum demisiile noastre nu au devenit operationale pentru ca ar fi trebuit ca presedintele sa emita un decret, ceea ce nu s-a intamplat nici macar in cazul celor doua doamne pentru care au fost trimise la Cotroceni demisiile lor”, a mai spus Vasilescu.

Demisia lui Sevil Shhaideh si a lui Carmen Dan, inaintate de Sorin Grindeanu presedintelui, au fost depuse vineri la Palatul Cotroceni, alaturi de propunerile ca premierul si Augustin Jianu sa ocupe, interimar, portofoliile Internelor si Dezvoltarii.

Premierul Sorin Grindeanu a trimis la Cotroceni demisiile lui Carmen Dan si a lui Sevil Shhaideh si propunerile de numire a lui Augustin Jianu ca vicepremier si ministru al Dezvoltarii Regionale, iar el insusi preia Internele.

”Premierul Sorin Grindeanu a trimis catre Administratia Prezidentiala propunerile de vacantare a posturilor de ministru al Afacerilor Interne si de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene. Au fost trimise si propunerile de numire, ca interimari, a domnului Augustin Jianu in functia de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene, si a domnului Sorin Grindeanu in functia de ministru al Afacerilor Interne”, informa Guvernul. 

Tudorel Toader: Demisia devine irevocabila pe 30 iunie, dupa care incepe interimatul

Ministrul demisionar al Justitiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, la sosirea la minister, ca si-a depus demisia in 15 iunie, ceea ce inseamna ca aceasta devine irevocabila in data de 30 iunie, moment de la care incepe interimatul.

El si-a exprimat convingerea ca pana la sfarsitul lunii va fi instalat noul Guvern. Toader a evitat sa spuna daca isi doreste sa fie ministru si in viitorul Executiv.

Tot timpul eu am spus urmatorul lucru: ca voi asigura interimatul, ca imi voi indeplini atributiile pana in ultimul moment din mandat”, a afirmat Tudorel Toader.

El a precizat ca, potrivit articolului 6 din Legea 90/2001 privind organizarea Guvernului, demisia devine irevocabila la 15 zile de la momentul depunerii la premier.

Asta inseamna ca eu personal mi-am depus demisia pe 15 iunie, devine irevocabila pe 30 iunie. Inseamna ca pana in 30 iunie eu nu mai pot retrage demisia, dar nu inseamna ca nu pot asigura interimatul. Prin urmare, caracterul irevocabil inseamna principiul disponibilitatii, dar nu si o incetare automata a mandatului, pentru ca este necesara continuitatea, asigurarea functionalitatii”, a explicat Toader.

Tudorel Toader a precizat ca miercuri a avut o intrevedere cu presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

”Si am discutat doua probleme punctuale: prima s-a referit exact la ce m-ati iulntrebat, concurs dintre efectele juridice ale demisiei unui ministru si efectele juridice ale motiunii adoptate, in sensul evitarii vidului de autoritate. A doua a fost referitoare la stadiul legilor justitiei (...) Cu privire la legile justitiei nu exista nicio intarziere, pentru ca in programul de guvernare practic legile justitiei au alta titulaturatua, e vorba de un proiect de modificare a legilor justitiei si in programul de guvernare e ca si grafic trecut final de luna iunie, ceea ce inseamna ca suntem in termen”, a declarat ministrul demisionar al Justitiei.

Toader si-a exprimat ”deplina convingere” ca pana pe 30 iunie vom avea un nou guvern.

Intrebat daca ar accepta sa faca parte si din noul Cabinet, el a replicat: ”La aceasta intrebare voi raspunde daca va fi cazul atunci cand eventual tema va fi de actualitate”.

Ponta: Demisiile ministrilor Guvernului Grindeanu sunt irevocabile; se fac de ras revenind intr-un cabinet demis de ei

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a scris miercuri seara, pe Facebook, ca demisiile ministrilor din Guvernul Grindeanu au fost anuntate public, s-a luat act de depunerea lor, astfel ca sunt „irevocabile”, iar ministrii nu trebuie "sa se faca de ras pe vecie" revenind intr-un cabinet demis chiar de voturile lor.

„STOP - nu s-au facut de ras destul ministrii care au votat cu bilele la vedere motiunea de cenzura impotriva Guvernului din care faceau parte?? Nu s-au facut destul de ras ministrii care au ascultat cuminti si au aprobat Raportul Dragnea - Valcov care spunea ca sunt toti niste incapabili catastrofali ??? Nu se fac destul de ras ministrii care acum stau lipiti de Liviu Dragnea sa ii puna in viitorul Guvern la loc in pozitiile in care Raportul spunea ca nu au facut nimic?”, a precizat Victor Ponta.

Deputatul a sustinut ca demisiile ministrilor din Guvernul Grindeanu sunt „irevocabile”, in conditiile in care fostul secretar general al Executivului, Mihai Busuioc a luat act de ele.

Mai trebuie sa ii facem de ras chiar pe vecie punandu-i sa isi retraga demisiile si sa revina intr-un guvern demis chiar cu voturile lor - desi Legea 90/2001 de organizare a Guvernului spune clar ca sunt "irevocabile"?!?! Fac precizarea ca au fost anuntate public, prezentate in scris primului ministru si "s-a luat act de depunerea lor" de catre fostul Secretar General Busuioc - ghinion). Atata neseriozitate si incompetenta e greu de gasit ....”, a conchis Victor Ponta.

El posteaza si articolele de lege referitoare la demisia ministrilor, conform carora demisia din functia de membru al Guvernului se anunta public, se prezinta in scris primului-ministru si devine irevocabila din momentul in care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data depunerii.

Traian Basescu: Este culmea penibilului ca toti ministrii PSD ”demisionari si incompetenti” sa-si retraga demisiile

La randul sau, presedintele PMP, Traian Basescu, a scris joi, pe Facebook, ca este „culmea penibilului” ca toti ministrii PSD au votat pentru caderea guvernului din care faceau parte, urmare a „incompetentei” in indeplinirea programului de guvernare, iar acum vor sa isi retraga demisiile pentru a face parte din Cabinet.

„Culmea penibilului! La motiune, toti ministrii PSD au votat pentru caderea guvernului din care faceau parte, urmare a incompetentei in indeplinirea programului de guvernare. La scurt timp dupa caderea guvernului, Olguta Vasilescu a anuntat ca ministrii demisionari, dar si incompetenti, isi retrag demisiile. Oare cum poti vota ca ai fost un ministru incompetent, care nu si-a indeplinit programul, dupa care sa anunti ca vrei sa fii din nou ministru?”, a precizat senatorul PMP.

Traian Basescu a conchis spunand ca „bunul simt politic, simtul ridicolului si al penibilului nu au nicio legatura cu PSD-ul”.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Presedintele Romaniei contrazice Guvernul: Discutia despre cererile ministrilor demisionari este
Presedintele Romaniei contrazice Guvernul: Discutia despre cererile ministrilor demisionari este "artificiala" si "inutila"

Presedintele Klaus Iohannis a declarat ca discutia din mediul public despre demisiile ministrilor din Cabinetul Grindeanu este "artificiala" si "inutila".

Presa internationala: Stanga aflata la putere in Romania a facut miercuri pasul extraordinar de a-si torpila propriul Guvern
Presa internationala: Stanga aflata la putere in Romania a facut miercuri pasul extraordinar de a-si torpila propriul Guvern

Presa internationala scrie, dupa votarea motiunii de cenzura din Parlamentul Romaniei, in urma careia Guvernul Grindeanu a fost demis, ca liderul PSD va incerca sa nominalizeze un premier si mai „maleabil” decat Grindeanu, ceea ce nu va fi usor.

CTP crede ca opozitia are sanse la guvernare:
CTP crede ca opozitia are sanse la guvernare: "Atrag atentia asupra unui lider. E meserias!"

CTP nu exclude ca opozitia sa aiba sanse la guvernare: "Atrag atentia asupra unui lider. E meserias!"

Liviu Dragnea, dupa ce si-a daramat propriul Guvern: Cer iertare romanilor pentru greseala de a-l pune premier pe Grindeanu
Liviu Dragnea, dupa ce si-a daramat propriul Guvern: Cer iertare romanilor pentru greseala de a-l pune premier pe Grindeanu

Presedintele PSD Liviu Dragnea a cerut scuze "tuturor romanilor pentru greseala" pe care a facut-o, numindu-l premier pe Sorin Grindeanu, intr-o conferinta de presa organizata la scurt timp dupa demiterea propriului Guvern.

Recomandări
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug
Ciolacu rămâne premier, suspans în desemnarea prezidențiabilului. UDMR preia cele mai grele ministere, de care PSD și PNL fug

Discuțiile aprinse din jurul coaliției de guvernare sunt aproape de sfârșit. Liderii pro-europeni au fost duminică la consultări cu președintele Klaus Iohannis, care a amânat să anunțe propunerea de premier.  

Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”
Mall-urile și piețele, invadate de români cu febra Crăciunului: ”Am încheiat astăzi. 1.000 de lei, cam așa”. ”Trăim bine!”

“Doar iau ceva repede din magazin și gata”. Asta și-au spus încrezători majoritatea românilor, în ultimul weekend dinaintea Crăciunului. Apoi s-au trezit la capătul numeroaselor cozi, formate de alți optimiști ca ei.  

Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern
Lista finală a miniștrilor PSD, PNL și UDMR. Surprizele care apar pentru prima dată într-un guvern

Partidele pro-europene care negociază pentru formarea Guvernului au ajuns, duminică seară, la un acord, atât asupra împărţirii ministerelor, cât şi asupra celor care vor prelua portofoliile.