Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre candidatura sa la NATO: Am decis să continuăm dialogul

62447599
Administraţia Prezidenţială

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că a abordat, în cadrul întrevederii avute la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden, şi subiectul candidaturii sale la şefia Alianţei Nord-Atlantice.

"Şi acest punct a fost atins şi împreună am decis să continuăm dialogul", a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie acordată presei, la Ambasada României de la Washington.

Președintele român nu a vrut să ofere prea multe detalii despre discuția avută cu Joe Biden, însă a menționat faptul că ”este foarte bine să existe două candidaturi”.

”Acuma, aceste discuții nu se fac publice și nu o să mă apuc eu să spun ce a spus președintele Biden. Eu vă spun ce am spus eu acolo, dar discuția nu a fost una lungă, a fost una relativ scurtă și dacă m-ați întrebat dacă există riscul să nu existe consens, da, există riscul. Și tocmai de aceea cred că este foarte bine să existe două candidaturi, să existe doi candidați, care în general sunt considerați acceptabili amândoi, pentru că o organizație puternică are nevoie și de competiții puternice și până la urmă unul dintre cei doi candidați probabil va fi ales următorul secretar general.

Important este să nu amestecăm lucrurile. Au fost unii care au spus că dacă sunt doi candidați se rupe unitatea alianței. Nici vorba de așa ceva. Alianța este puternică, mergem mai departe, dar este bine să fie doi candidați, pentru că atunci există posibilitatea de a deschide noi teme de dezbateri și există, evident, șansa să facem lucrurile să meargă mai bine.” - a spus Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut marţi o întrevedere, la Casa Albă, cu preşedintele SUA, Joe Biden.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62447581
VIDEO. Joe Biden i-a mulțumit lui Klaus Iohannis la Casa Albă: ”Ați depășit orice așteptări”
Președintele Klaus Iohannis a fost primit la Casa Albă de președintele american, Joe Biden, într-o vizită care marchează 20 de ani de când România a aderat la NATO.  
62249758
Îl va convinge Klaus Iohannis pe Joe Biden să-l susțină pentru șefia NATO? Ce cred analiștii politici
Klaus Iohannis va fi primit la Casa Albă de președintele american, Joe Biden. Șeful statului este la Washington într-o scurtă vizită, pentru a marca 20 de ani de când România a aderat la NATO.  
62388429
Klaus Iohannis se întâlnește marți cu Joe Biden, la Casa Albă. Anunțul făcut de americani înainte de vizita oficială
Preşedintele Klaus Iohannis va face, marţi şi miercuri, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden.