În timp ce România este pe marginea prăpastiei, Grindeanu susține că nu avem cum să intrăm în incapacitate de plată

×
Publicitate

În țară, reuniți la sediul central al partidului, liderii social democrați au transmis că rămân la guvernare și nu se vor alia cu AUR, însă nici nu se grăbesc să revină la discuțiile cu partenerii din coaliție.

Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu spune că după primele două pachete de măsuri fiscale ar fi nevoie și de un pachet de relansare economică.

Social-democrații refuză să se prezinte la ședințele coaliției, până când nu ajung la un acord privind pachetul al doilea de măsuri fiscale.

Se împlinesc trei săptămâni de când cele patru partide n-au mai stat la aceeași masă. Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, cere și un pachet de relansare economică.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD: „E necesar pentru țara noastră să vorbim de un pachet de relansare economică care nu înseamnă efort bugetar. Am urlat că vine lupul, vine apocalipsa, dar vine Fitch și spune, urmare adoptării pachetului 1, că suntem în aceeași situație. Trebuie să ne preocupe relansarea economică”.

Deși premierul Ilie Bolojan a anunțat că România riscă să între incapacitate de plată dacă nu vă reduce cheltuielile excesive din ultimii ani, Sorin Grindeanu nu-i dă dreptate.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD: „Din moment ce avem creștere economică pe trimestrul al doilea, avem rating de țară păstrat la fel, preocupări pe reducerea cheltuielilor statului, eu cred că răspunsul e la îndemână, nu suntem în această situație”.

Scos țap ispășitor în scandalul din coaliției, USR cere o împăcare de dragul guvernării, iar PNL le cere colegilor din coaliție să lase orgoliile deoparte.

Chiar dacă George Simion s-a arătat dispus să guverneze alături de PSD, Grindeanu îi transmite că nu trădează.

Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD: „PSD e partid serios, nu luăm decizii pe picior”.

Reporter: Garantați că PSD nu vă face coaliție sau alianță cu AUR?

Sorin Grindeanu, președinte interimar PSD: „În mandatul meu, da!”.

Până la ameliorarea relațiilor între partide, social-democrații participă, totuși, la ședințele grupurilor de lucru pentru realizarea pachetului al doilea de măsuri fiscale și reforma pensiilor magistraților.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, promite un pachet de relansare economică „fără eforturi bugetare”

PSD are amendamente la proiectul de ordonanță de urgență care ar urma să sisteze anumite investiții prin PNRR și programul Anghel Saligny.

Sorin Grindeanu respinge oferta unui guvern PSD-AUR în timpul mandatului său: „Suntem un partid serios”

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, respinge ideea unei coaliții cu AUR, explicând că nu se va ajunge într-o astfel de situație în timpul mandatului său. Declarațiile vin după ce Geprge Simion s-a declarat deschis la o guvernare AUR-PSD.

Grindeanu: Măsurile pe administraţie şi fiscale necesită discuţii în plus. PSD nu va participa încă la discuțiile coaliției

În pachetul doi privind reducerea deficitului bugetar mai sunt două capitole care necesită discuții, cele referitoare la administrație și măsuri fiscale, a transmis președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.