Firea s-a întâlnit cu Dăncilă. Soluții pentru 2 mari probleme ale Bucureștiului

61945308
Agerpres

Primarul general Gabriela Firea s-a întâlnit miercuri la Palatul Victoria cu premierul Viorica Dăncilă.

Temele de discuție au fost sistemul centralizat de termoficare din Bucureşti şi situaţia celor două entităţi care asigură producerea şi distribuţia energiei termice în Capitală, RADET şi ELCEN, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.

Firea i-a prezentat premierului soluţia identificată de municipalitate pentru reorganizarea ELCEN şi RADET, entităţi care se află în acest moment în procedură de insolvenţă.

Planul constă în transferul de activitate şi active către Compania Municipală Energetică, societate înfiinţată de Primăria Municipiului Bucureşti şi care va avea ca obiectiv revitalizarea sistemului de termoficare din Capitală.

"Această companie municipală va prelua şi va opera activele ELCEN, creându-se astfel premisele pentru continuarea procedurilor de atragere de fonduri structurale nerambursabile disponibile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 şi de finanţări rambursabile bancare acordate de instituţii financiare internaţionale (BEI, BERD, BM etc)", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, primarul General a subliniat importanţa realizării acestui proiect care reprezintă un moment crucial pentru sistemul de termoficare din Bucureşti.

"Prin preluarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) într-un termen cât mai scurt de către compania Municipalităţii, se vor realiza investiţiile necesare pentru modernizarea şi retehnologizarea sistemului de termoficare. Concret, realizarea acestui proiect va asigura continuitatea şi calitatea prestării serviciului public de alimentare cu energie termică cu consecinţe directe asupra reducerii preţului de producţie a energiei termice şi a celui de transport şi distribuţie, ceea ce va genera un impact pozitiv la nivel local, atât din punct de vedere economic, cât şi social", se menţionează în comunicat.

De asemenea, prin intermediul Companiei Municipale Energetice Bucureşti va fi posibilă realizarea investiţiei de valorificare energetică a deşeurilor menajere din Municipiul Bucureşti, proiect realizat tot prin fonduri nerambursabile.

"Noua entitate urmează să reunească, aşadar, producătorul şi distribuitorul sub conducerea unică a Primăriei Generale prin includerea acestor servicii, ca necesitate obiectivă în condiţiile în care directivele Uniunii Europene impun obligativitatea creşterii eficienţei energetice", se precizează în comunicat.

Sistemul centralizat de termoficare din Bucureşti este cel mai mare din România şi furnizează în prezent energie termică pentru aproximativ 560.000 de apartamente, precum şi pentru 5.400 de instituţii, obiective sociale şi agenţi economici.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61958142
Klaus Iohannis a trimis la CCR o sesizare de neconstituționalitate privind Statutul aleșilor locali
Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, miercuri, 1 august, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
61972550
Iohannis, întâlnire cu liderii PNL. Despre ce au discutat
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi seara, o întâlnire cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, şi cu mai mulţi liberali, potrivit unor surse politice.
61969537
Băsescu, despre Fifor: Afară din guvern! A devenit cel mai puternic aliat al Federaţiei Ruse
Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a cerut ministrului Apărării, Mihai Fifor să plece din Guvern după ce acesta a afirmat că la baza militară de la Deveselu ar exista rachete balistice.