Război politic pe față la Primăria Capitalei, între PSD și primarul general Ciucu. Băluță: ”A indus în eroare, a mințit”

62588147

Este război politic pe față în Primăria Capitalei, mai exact în Consiliul General al Primăriei Municipiului, între consilierii PSD și primarul general Ciprian Ciucu.

Președintele PSD București, Daniel Băluță, fost candidat la funcția de primar general, cursă electorală pe care a pierdut-o în fața lui Ciprian Ciucu, a lansat acuzații la adresa actualului șef al Primăriei Capitalei, susținând că acesta a mințit în campania electorală, deoarece acum nu ar avea intenția de a aplica reforme reale în cadrul aparatului municipalitătății.

Recent, Consiliul General al Municipiului București - cu ajutorul consilierilor PSD - a respins majorarea prețului pentru călătoriile metropolitane, precum și realizarea unui audit la STB, o companie care, în prezent, se află în pragul falimentului, potrivit lui Ciucu.

Acum, Băluță a susținut că cererea primarului general Ciucu de a fi efectuat un audit în cadrul STB este, de fapt, un război politic între diferitele tabere din PNL, deoarece ”încă de acum 6 ani, conducerea celor două direcții a fost gestionată de Partidul Național Liberal”.

Fără să prezinte dovezi, Băluță a afirmat într-o conferință de presă că avem de-a face cu o ”reglare de conturi pe care primarul general, într-un stil mafiot, încearcă să o rezolve în interiorul propriului partid”.

Citește și
Primul mesaj al administrației Trump după ce Bucureștiul a aprobat dislocarea de forțe militare defensive în România
Primul mesaj al administrației Trump după ce Bucureștiul a aprobat dislocarea de forțe militare defensive în România

Liderul PSD București a avertizat că membrii PSD din Consiliul General nu se vor implica ”într-o astfel de operațiune demnă de clanul Soprano”.

Este vorba despre auditul la STB, respectiv auditul la Termoenergetica. În afara faptului că, de exemplu, direcția de audit din cadrul Primăriei Municipiului București are angajați 24 de oameni, iar corpul de control al primarului are 27 de oameni, deci 51 de oameni, reamintesc că încă de acum 6 ani, conducerea celor două direcții a fost gestionată de Partidul Național Liberal.

Mai mult decât atât, din mai 2025, ordonatorul de credit al Primăriei Municipiului București a fost un reprezentant al Partidului Național Liberal. Ca atare, nu o putem arbitra niciodată o astfel de reglare de conturi pe care primarul general, într-un stil mafiot, încearcă să o rezolve în interiorul propriului partid. Este regretabil că asistăm la un astfel de comportament. Nu m-am așteptat niciodată să văd așa ceva. Practic, acest comportament de baron nu face altceva decât să ne arate că, în timpul campaniei electorale, domnul primar general a indus în eroare cetățenii, a mințit. Dorința de a face reformă nu există.

După cum vedeți, nu vorbim nicio secundă despre lucrări de infrastructură. Nu vorbim despre Pasajul Petricani, nu vorbim despre Prelungirea Ghencea, nu vorbim despre Delfinului, nu vorbim despre inelul median. Singura preocupare pe care dânsul o are este aceea de a-și regla conturile. Nu este normal să se întâmple așa ceva și în niciun caz nu ne vom implica într-o astfel de operațiune demnă de clanul Soprano. Îl îndemn încă o dată pe primarul general să se apuce de treabă, să nu se mai plângă, să înceteze cu aceste apucături. Bucureștenii au nevoie de dreptate. Au nevoie de apă caldă, au nevoie de căldură, au nevoie de respect din partea primarului general. Aceasta este consecința politizării unei dispute electorale pentru poziția de primar general”, a declarat primarul sectorului 4, Daniel Băluță, care conduce și PSD București.

Ciucu: Este un Consiliu General pulverizat, iar PSD-ul este foarte important

Afirmațiile lui Băluță vin la scurt timp după ce primarul general Ciprian Ciucu a afirmat într-o emisiune televizată că actualul Consiliu General al Bucureștiului este pulverizat, iar rolul PSD în acest consiliu este foarte important.

Ciprian Ciucu a fost întrebat, sâmbătă, la Prima Tv, potrivit News.ro, cum a ajuns ”la cuţite” cu preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Băluţă.

Nu ştiu, el a început, întrebaţi-l pe el. Deci nu mă plâng, am soluţii. «Pune mâna şi votează în Consiliul General şi nu mai fă pe mironosiţa». Asta este mesajul. Hai să vedem, votează-le, vedem ce efecte au pe parcursul acestui an, echilibrăm bugetul, că aşa e uşor să zici, mă, Ciucu se plânge, Ciucu se plânge, dar nu vine cu soluţii. Bun, hai să te văd. Aici este parşivenia, pentru că orice i-ai propune care nu este popular, aici este un comportament foarte parşiv. Orice propui şi este nepopular, între patru ochi sau în discuţii consilierii ca să ajungem la o concluzie scoatem după aceea pe surse, împachetându-l aşa fel încât să fie împotriva ta. Băi, nu merge, nu s-a întâlnit hoţul cu prostul, eu fiind prostul aici, că măcar hoţ nu sunt”, a afirmat primarul general.

El a fost întrebat dacă ceilalţi sunt hoţi.

Nu ştiu, era o metaforă, da? Ca să fie foarte, foarte clar. Băi, nu merge aşa. Dacă ai o discuţie între patru ochi sau dacă ai o discuţie în care noi să vedem, cum am avut cu liderii consiliilor la partide politice şi din respect, după care ei încep să scoată pe surse, împachetându-o împotriva mea, nu merge, pentru că încrederea este esenţială”.

Întrebat dacă a avut o discuţie între patru ochi cu Daniel Băluţă, Ciprian Ciucu a răspuns: ”Am avut mai multe şi o să mai am. A avut decenţa şi aici trebuie să recunosc cu trei, patru zile înainte să îmi zică că nu îmi va vota pentru că vrea ca să vedem ca să se regleze nişte forţe şi să-mi aducă el forţa lui”.

Ciucu a comentat şi posibilitatea unei majorităţi fără PSD în Consiliul General.

”Este un Consiliu General pulverizat, PSD-ul este important, PSD-ul este foarte important, pot face o majoritate in extremism, bine poate eu sunt om politic şi sunt pentru bucureşteni, dacă e nevoie să fac cu partidul lui Piedone, fac cu partidul Piedone. Numai că ei acolo se cam coordonează şi e greu ca să iei...Plus că ei au istorie veche, pe Băluţă l-a crescut Piedone şi ştiţi istoria lor comună, da? Va fi greu ca Piedone să vină cu mine. Dar nu închid niciun fel de uşă, pentru că treaba mea este să fac o majoritate, chiar cu anumite costuri de imagine. Avem USR, pe care mă bazez, REPER pe care mă bazez, Forţa Dreptei mă bazez, PMP mă bazez şi, bineînţeles, Partidul Naţional Liberal pe care mă bazez”, a transmis primarul general.

Ciucu consideră că merită o discuţie şi consilierii de la AUR.

”Şi acum ai o dilemă morală. Dai drumul la discuţii cu AUR şi îl validezi şi încerci să ai totuşi măcar anumite proiecte votate sau îl ostilizezi şi îţi rişti un mandat sau nu validezi niciun fel AUR-ul, nu stai de vorbă cu el şi îţi va pica tot. Din punctul meu de vedere şi aici e o dilemă morală pe care o am, oamenii ăştia merită o discuţie. Până la urmă sunt aleşi către bucureşteni, sunt consilieri generali legitimi şi nu ştiu cum o să rezolv această dilemă morală, dar măcar o discuţie cu AUR trebuie să deschid. (...) Nu am avut (n.r. o discuţie) . Dar sunt dator faţă de bucureşteni să fac tot ce ţine de mine”, a mai declarat Ciprian Ciucu.

El a fost întrebat dacă nu refuză din start ideea unei alianţe cu AUR.

”În alt context poate aş refuza, dar nu-mi permit, nu am luxul să refuz. Sau să jignesc AUR sau să îmi alienez Consiliul General. (...) Mă bazez şi pe faptul că de fapt duşmanul de moarte al AUR este PSD”, a mai declarat primarul general.

El a comparat situaţia din Consiliul General cu intrigile dintr-un serial celebru.

”House of Cards era pepsi cu pufuleţi, cum se spune”, a adăugat Ciucu. 

Articol recomandat de sport.ro
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Ea este Mirra Andreeva, rusoaica fără de scrupule? Imagini dezgustătoare vin de la Indian Wells. Ce a făcut pe teren
Citește și...
Primul mesaj al administrației Trump după ce Bucureștiul a aprobat dislocarea de forțe militare defensive în România
Primul mesaj al administrației Trump după ce Bucureștiul a aprobat dislocarea de forțe militare defensive în România

Statele Unite au transmis miercuri, prin Ambasada de la București, că vor să aprofundeze legăturile cu România. Mesajul reprezentanței diplomative după aprobarea cererii SUA de dislocare de forțe militare în România.

Educație din păcănele. Proiectul unui eurodeputat român care poate aduce Uniunii Europene 4 miliarde de euro pe an
Educație din păcănele. Proiectul unui eurodeputat român care poate aduce Uniunii Europene 4 miliarde de euro pe an

Eurodeputatul Victor Negrescu (grupul europarlamentar S&D) a depus miercuri o solicitare către Comisia Europeană în sprijinul propunerii de creare a unui mecanism de finanţare a educaţiei prin taxarea companiilor de jocuri de noroc şi pariuri online.

Scandal și țipete în Parlament, la audierea ministrului Oana Țoiu: ”Tu n-ai cum să înţelegi ce înseamnă să fii român”
Scandal și țipete în Parlament, la audierea ministrului Oana Țoiu: ”Tu n-ai cum să înţelegi ce înseamnă să fii român”

Au fost din nou țipete în Parlament, unde ministrul de Externe Oana Țoiu a trebuit să explice cum a gestionat criza românilor blocați în Orientul Mijlociu. 

Recomandări
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă
Parlamentul a aprobat cererea SUA de dislocare a forțelor militare în România. AUR și POT au votat împotrivă

Parlamentul a aprobat miercuri cererea SUA de a trimite forțe militare în România. Președintele Nicușor Dan a anunțat că membrii CSAT au aprobat deja această solicitare.

Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu
Un fost comandant în structurile NATO a explicat care este probabilitatea ca o rachetă iraniană să lovească baza Kogălniceanu

După ce CSAT a aprobat cererea SUA de a trimite forțe militare în România, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat de ce riscul unui atac iranian asupra bazei de la Kogălniceanu este unul ”extrem de scăzut”.

Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete
Ce stocuri strategice de carburanți, alimente și echipamente are România și cât valorează. Cele 2.000 de locații sunt secrete

România își mărește bugetul pentru situații de criză. Potrivit unui proiect de lege, scris la Ministerul Finanțelor, Administrația Națională a Rezervelor de Stat ar putea primi anul acesta 656 de milioane de lei, cu 25% mai mult, decât anul trecut.