Efectele OUG: USR acuză modificare cu dedicație pentru procurorul dosarului Tel Drum. Reacția lui Dragnea

×
Publicitate

Dosare importante ar putea fi suspendate şi o treime dintre procurorii DNA ar trebui să plece din funcţii de joi. Acestea ar fi consecinţele ordonanţei care modifică legile justiției, atrag atenţia reprezentanţii opoziţiei.

 Actul stabilește criterii noi de angajare a procurorilor de la DIICOT, DNA și Parchetul General. Reuniți de urgență, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au anunțat „că nu pleacă nimeni" și au spus că, în interpretarea lor, textul nu se poate aplica retroactiv.

De două zile, posibilele efecte ale ordonanţei care modifică legile justiţiei agită apele intre magistraţi şi politicieni. Textul prevede la articolul şapte ca procurorii din Parchetul General, DNA și DIICOT pot rămâne în funcţie numai dacă au 10 ani vechime.

Dacă s-ar aplica retroactiv, aproape o treime din procurori ar trebui să se retragă, iar dosare importante ar fi afectate - au avertizat magistraţii. Aceste prevederi nu se pot aplica decât pentru viitor, au recomandat însă reprezentanţii CSM într-o şedinţă extraordinară.

Codruţ Olaru, vicepreşedinte al CSM: "Nu pleacă nimeni, după interpretarea noastră, având în vedere dispoziţiile legii care prevăd, în viziunea noastră, condiţionalitatea de vechime. Nu discutăm de caracter retroactiv"

La discuţiile de la CSM a fost şi ministrul Justiţiei. Tudorel Toader a venit apoi direct la parlament, în biroul lui Liviu Dragnea. Nu a vrut să precizeze clar dacă legea are sau nu efecte şi pentru magistraţii aflaţi deja în funcţii.

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei: "Sunt interpretări diferite ca la orice act normativ. Se datorează unor abordări diferite. Nu sunt eu adevărul deţinătorul adevărului."

PNL şi USR acuză că DNA devine o instituţie la discreţia ministrului justiţiei şi poate chiar nefuncţională din moment ce mulţi procurori ar trebui să se retragă. Reprezentanţii opoziţiei i-au scris Avocatului Poporului şi i-au cerut să sesizeze Curtea Constituţională.

Doar Victor Ciorbea poate opri efectele unei ordonanţe de urgenţă. Însă, acesta se afla de joi într-un concediu de odihnă în Statele Unite, planificat cu mult timp în urmă.

Opoziţia a acuzat şi că modificările sunt făcute cu dedicaţie pentru şeful PSD. Asta din cauză că procuroarea Alexandra Lancranjan, care instrumentează la DNA dosarul Tel Drum, are vechime de doar 8 ani şi ar trebui să predea dosarul.

Liviu Dragnea: "E o manipulare... şi dacă pleacă ce se întâmplă, dosarul se aruncă în aer sau cum? Nu cred că pleacă. Deci nu mă interesează."

După toate aceste discuţii, comisia europeană a avertizat din nou autorităţile de la Bucureşti că urmăreşte schimbările din justiţie: "Urmărim cu preocupare cele mai recente evoluţii şi vom analiza îndeaproape modificările. După cum am spus deja de multe ori, existenţa unui sistem judiciar independent şi profesionist are o importanţă foarte mare".

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61988027
PSD şi ALDE au anunţat că au ajuns la un acord privind legea offshore. "Nu a fost o negociere"

PSD şi ALDE ar fi ajuns la un consens privind modificările la legea offshore, au anunţat azi reprezentanţii celor 2 partide din coaliţia de guvernare. 

61966070
Cioloş: "Ce face Victor Ciorbea este o rușine". Ce îi cere Avocatului Poporului

Într-un comunicat al Mişcarii România Împreună, de miercuri, Dacian Cioloş a caracterizat acțiunile Avocatului Poporului drept "o rușine", cerându-i totodată să "iasă de urgenţă la pensie".

61993727
Nicolicea i-a tăiat microfonul liderului USR, după ce acesta a început să-l critice pe Dragnea. VIDEO

Deputatul PSD Eugen Nicolicea s-a enervat miercuri în plenul Camerei Deputaților, după ce liderul USR Dan Barna a luat cuvântul ca să îl critice pe președintele PSD Liviu Dragnea, din cauza ordonanței de urgență a Guvernului pe legile justiției.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.