Daniel Funeriu: Domnule preşedinte Iohannis, mă simt jignit de discursul dumneavoastră

60587594

Fostul ministrul al Educației, Daniel Funeriu, a comentat nemulțumit discursul președintelui Klaus Iohannis cu ocazia deschiderii anului școlar, în Alba-Iulia.

Funeriu a spus că se simte jignit de faptul că șeful statului a criticat toate schimbările din educație de până acum, folosind expresia ”reformită” pentru a caracteriza toate încercările de reformare a învățământului.

Fostul ministru al Educației spune că șeful statului nu trebuie să pună ”semnul egal” între el şi ”mafiile pesediste”. 

”Domnule preşedinte Iohannis: mă simt jignit de discursul dumneavoastră prin care bagați toate schimbările din educație sub umbrela bolii pe care o numiți "reformită". Domnule preşedinte, realitatea e alta şi dacă în patru ani nimeni nu v-a spus-o, o spun eu acum, cu tot respectul: a existat o modernizare de mare calitate, cu efecte măsurabile (de exemplu singura creştere spectaculoasă la rezultatele PISA a fost observată fix atunci).

Acea modernizare (2009-2012) a fost proiectată prin Raportul Comisiei Prezidențiale (făcut sub conducerea lui Mircea Miclea într-un an!) şi realizată prin Legea educației nr. 1/2011 derivată din raport, dată în mandatul meu. Modernizarea aceea, fără precedent, a fost masacrată de PSD din 2012 încoace. Aşadar, domnule preşedinte, vă invit cu tot respectul să faceți această distincție, altminteri voi considera că dumneavoastră puneți semnul egal între mine şi mafiile pesediste.

Nu e corect şi, în general, nu e bine să vă ostilizați oamenii deştepți care vă sprijină.”

La finalul acestei postări de pe Facebook, Daniel Funeriu concluzionează:

”PS: să fie clar şi să nu greşim ținta: Iohannis e partea bună a lucrurilor. Mafioți sunt pesediştii. Dar dacă dl preşedinte vrea să-i învingă, mai bine să se înconjoare de tipi buni şi tari, nu de loaze. Sau măcar să nu ne deranjeze.”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la deschiderea noului an şcolar de la Colegiul Naţional ”Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, că, în ultimii ani, reformele din educație au stat mai degrabă sub deviza "un pas înainte şi doi înapoi".

"Educaţia reprezintă temelia unei naţiuni puternice, moderne şi unite. (...) Reformele au stat mai degrabă sub deviza 'Un pas înainte şi doi înapoi'. Acest lucru este total neproductiv (...) Avem şi o meteahnă, numită 'reformita', care se manifestă foarte evident în domeniul educaţiei", a declarat Iohannis, la Alba-Iulia, la festivitatea de deschidere a anului şcolar preuniversitar 2018-2019.

Şeful statului a precizat că nu pot fi obţinute rezultate bune atât timp cât legile sunt modificate des.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
61791734
Gorghiu: Dragnea nu va intra în şedinţa de la sfârşitul lunii fără să poată flutura OUG cu amnistia

Senatorul liberal Alina Gorghiu susţine că, până la sfârşitul lunii, Guvernul PSD ALDE va da ordonanţa de urgenţă legată de amnistie.

61893049
Tomac, despre poza lui Dragnea cu Maior: Am aflat şi noi cine este, de fapt, şeful statului paralel

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, susţine că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu mai poate păcăli pe nimeni după ce fostul premier Victor Ponta a publicat o fotografie în care apare alături de fostul director al SRI, George Maior.

61697604
Victor Ponta a publicat pe Facebook o fotografie cu Dragnea, Maior și Kovesi

Fostul premier Victor Ponta a publicat pe Facebook o fotografie în care Liviu Dragnea, și fostul șef al SRI George Maior par foarte apropiați, chiar în timp ce președintele PSD era invitat într-o emisiune televizată.

Recomandări
Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

62520768
Ce negociază, de fapt, Rusia și SUA pe lângă discuțiile despre Ucraina. Cine ar profita de pe urma unui acord de miliarde

Discuțiile SUA cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina includ și un acord petrolier de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar putea beneficia oameni de afaceri din Orientul Mijlociu, potrivit The New York Times, citat de Reuters.

Rubio guilfoyle afp
Reacția lui Marco Rubio despre ambasadoarea SUA în Grecia, după scandalul legat de România

Marco Rubio, şeful diplomaţiei americane, îi ia apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în plin scandal privind achiziţii de gaz.