Cum explică PSD eșecul lui Daniel Băluță: ”Ciucu a spus votaţi-mă pe mine, fiindcă altfel câştigă extremismul”

62597486
Agerpres

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul pe care îl conduce a analizat greşelile pe care le-a făcut la alegerile pentru Primăria Capitalei, care au avut loc în 7 decembrie 2025.

El susține că Daniel Băluță, neavând un mesaj puternic şi politic, a înregistrat acest eșec electoral. 

Grindeanu a afirmat că exemplul cel mai bun este ceea ce s-a întâmplat la Buzău, unde ”omul cel mai hulit şi înjurat în ultimul an în România, Marcel Ciolacu”, a câştigat sub sigla PSD, asumat, cu mesaje politice clare legate de coaliţie şi de politicile guvernului.

”Am dezbătut despre greşelile pe care le-am făcut la Capitală, pentru că, într-un final, candidatul care vine dinspre putere, dinspre coaliţie, unul din candidaţi a câştigat, candidatul Opoziţiei s-a aflat pe locul 2. Discursul nostru a fost unul apolitic, a fost un discurs administrativ, despre proiecte, aşa cum bine ştiţi, despre ceea ce voia să facă Daniel pe Bucureşti. Discursul celorlalţi aflaţi în faţa noastră, dincolo şi de ofertă electorală, a fost şi unul politic. Cel de pe locul întâi, câştigătorul Ciprian a spus, votaţi-mă pe mine, fiindcă altfel câştigă extremismul, şi votaţi-mă pe mine, că ceilalţi se retrag în favoarea mea, de pe dreapta. Anca Alexandrescu a spus, votaţi-mă pe mine, că dacă eu câştig pleacă Bolojan acasă.

Şi atunci, noi venind cu un discurs din interiorul puterii, un discurs tehnic, administrativ, cu proiecte, cu lucruri pe care le voiam a fi făcute pe Bucureşti, ca argumentaţie stând lucrurile bune pe care Daniel le-a făcut în sectorul 4, acest mesaj a fost mai slab decât celelalte, pentru că noi am avut un candidat bun, foarte bun, aşa cum rezulta din sondaje, care neavând un mesaj puternic şi politic, ne-a dus în situaţia dată”, a spus preşedintele PSD, potrivit News.ro.

Ciolacu, un exemplu bun pentru Grindeanu

”Din omul cel mai hulit şi înjurat în ultimul an în România, Marcel Ciolacu, şi vorbim de un judeţ, nu vorbim de o localitate, e un judeţ, din omul vinovat de toate, din omul care a dus numai rele în România, am ajuns să câştigăm alegerile sub sigla PSD, cu acest om candidat, asumat cu mesaje politice clare legate de coaliţie şi de politicile guvernului. Şi ştiţi acest lucru, pentru că le-a spus răspicat”, a completat liderul PSD.

Potrivit lui Grindeanu, acestea sunt lucrurile pe care le-au discutat şi ”deciziile şi învăţămintele pe care le trag”.

Şi anul trecut, când am vrut să părem altceva decât suntem cu adevărat, candidatul nostru n-a intrat în turul 2, la alegerile prezidenţiale mă refer. Acum, acelaşi candidat, sigur, la o scară mult mai mică, dar asumat, a intrat în această competiţie şi a câştigat. Dacă Daniel Băluţa ar fi avut discurs politic, cum au avut toţi ceilalţi 13 candidaţi ai PSD-ului de la alegerile de duminică, probabil că n-ar fi câştigat alegerile de pe Bucureşti, fiindcă există un electorat mai mare de dreapta în Bucureşti, dar, în mod sigur, s-ar fi clasat, evident, pe locul 2, fără niciun fel de dubiu. Iar argumentul şi dovada stau celelalte locuri în care am avut competiţie. Asta este o primă concluzie la cald, sigur”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Grindeanu a mai spus că ”acest rezultat de 20,5% reprezintă o bază bună de pornire pentru Organizaţia Bucureşti”.

”De fapt este un scor politic pe Bucureşti, care ne dă speranţe pentru reconstrucţie”, a mai afirmat Grindeanu.

E un semnal, avem de învăţat din ceea ce s-a întâmplat duminică, din strategia greşită, pentru că nu a fost, în mod evident, o strategie corectă, din moment ce am ieşit pe locul 3, e o strategie greşită. În celelalte localităţi, am avut strategia corectă, dar tragem învăţăminte din aceste alegeri. (..) Nu înseamnă că PSD-ul are scorul de 52% cât am luat la Buzău, sau de 20-21% cât am luat la Bucureşti, vorbim de Parlament. Şi nu înseamnă că PNL-ul are la nivel naţional scorul de 37%. Nu extrapolăm şi nu amestecăm lucrurile, dar sunt semnale importante de care un partid serios trebuie să ţină cont”, a subliniat Grindeanu.

Întrebat cine plăteşte pentru această strategie greşită de la Bucureşti, Grindeanu a spus: ”Facem o analiză internă. Daniel e preşedinte la Bucureşti de 2-3 săptămâni. Daniel a preluat o organizaţie din mers şi echipa de la Bucureşti a ales o strategie care s-a dovedit una neasumată politic, aşa cum bine ştiţi. Şi vă repet, nu vreau să fiu înţeles greşit. Sunt convins că dacă era mai mult asumată politic, în mod sigur Daniel ar fi ieşit pe locul 2. Nu ştiu dacă ar fi fost strategia câştigătoare de pe Bucureşti, având în vedere că aici e un electorat mai mult de dreapta”, a afirmat el.

Articol recomandat de sport.ro
Diletta Leotta dezvăluie: "Cristi Chivu? Un singur lucru m-a surprins la el"
Diletta Leotta dezvăluie: "Cristi Chivu? Un singur lucru m-a surprins la el"
Citește și...
Bolojan: România și-a redus deficitul la 7,9%. „Ar fi păcat să ne întoarcem de unde am plecat”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că deficitul total al României a scăzut de la 9,3% în 2024 la 7,9% în 2025, potrivit datelor Eurostat, menţionând că aceste date arată că direcţia este una corectă.

Nicușor Dan, discurs de 3 minute după o zi întreagă de consultări: „Am cerut partidelor să dezescaladeze retorica”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că a cerut partidelor, la consultările avute la Palatul Cotroceni, să dezescaladeze retorica publică şi să ”se uite la viitor, ce vom face, mai mult decât la trecut”.

Natalia Intotero: PSD nu exclude funcția de premier. „Nu fugim de responsabilitate”

Deputatul PSD Natalia Intotero a declarat, miercuri, că poate să fie un premier tehnocrat, poate să fie un premier din partea PNL, aşa cum au fost discuţiile în urmă cu un an, dar poate să fie şi un premier din partea PSD.

Recomandări
Nicușor Dan, discurs de 3 minute după o zi întreagă de consultări: „Am cerut partidelor să dezescaladeze retorica”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri seară, că a cerut partidelor, la consultările avute la Palatul Cotroceni, să dezescaladeze retorica publică şi să ”se uite la viitor, ce vom face, mai mult decât la trecut”.

Ilie Bolojan caută sprijin pentru un guvern minoritar după retragerea miniștrilor PSD din Executiv

Cei din PSD caută sprijin pentru o moțiune de cenzură, iar PNL e în căutare de aliați care să susțină un guvern minoritar.

„Inspectorul Balastierelor” scoate la iveală nereguli uriașe. Sute de persoane au făcut deja sesizări

Sute de persoane au făcut deja sesizări pe platforma „Inspectorul Balastierelor”, recent lansată de Ministerul Mediului. Oamenii reclamă săpături ilegale și le cer autorităților să ia măsuri.