Cristian Păun, după anularea alegerilor: Impactul economic va fi bun. Lucrurile vor merge spre bine şi se vor linişti

62097734
Agerpres

Lucrurile vor merge spre bine şi se vor linişti, însă instituţiile statului, procuratura, trebuie să înceapă să-şi facă treaba, a declarat vineri Cristian Păun, profesor de economie în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti (ASE).

"Decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale va avea un impact economic mult mai bun decât perspectiva câştigării acestora de către un candidat asupra căruia există suspiciuni destul de mari pentru Curtea Constituţională că a fost ajutat să câştige de o altă ţară. Lucrurile se vor linişti, însă este foarte important ca, în momentul de faţă, conform acestor decizii, instituţiile statului, procuratura, să înceapă să-şi facă treaba, astfel încât această persoană să poată fi cercetată, să fie foarte bine evaluate dovezile şi trimisă în judecată. Nu putem să dăm o decizie a CCR-ului (Curtea Constituţională a României, n.r.) nedublată în paralel de o acţiune în forţă a instituţiilor statului. Procuratura, mai ales DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, n.r.), serviciile, trebuie să vină cu dovezi irefutabile, astfel încât omul să poată fi rapid şi urgent trimis în judecată pentru acele fapte pentru care este bănuit, conform rapoartelor SRI, pentru care CCR anulează aceste alegeri. Trebuie să recuperăm nişte bani care s-au cheltuit şi care nu au fost puţini cu aceste alegeri prezidenţiale anulate, bani care sunt ai românilor şi care s-au cheltuit anapoda pentru că o persoană a ales să acţioneze în felul în care a acţionat. Este foarte important ca toată lumea să afle, să ştie ce s-a întâmplat - şi să nu existe nicio urmă de îndoială că aceste fapte n-au fost reale", a menţionat Cristian Păun după ce Curtea Constituţională a României a decis anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

În opinia sa, până la organizarea noilor alegeri prezidenţiale există soluţie, în sensul că preşedintele statului îşi încheie mandatul la termen, urmând ca apoi funcţia de preşedinte să fie preluată interimar de cel care va fi ales preşedintele Senatului, conform legii.

"Preşedintele Senatului va prelua prerogativele temporar de preşedinte până când se organizează alegeri şi, după organizarea alegerilor, avem un nou preşedinte cu funcţii depline ales de către noi. Foarte important este ca la depunerea candidaturilor să nu mai fie acceptate candidaturi unde există probe că acei candidaţi au procedat similar candidatului din motivul căruia s-au anulat aceste alegeri, pentru că eu am impresia că mai sunt şi alţi candidaţi care au fost pe liste la turul 1, care au folosit fix aceleaşi metode - şi au avut fix aceeaşi susţinere pe care a avut-o candidatul care acum a provocat această anulare a alegerilor. Toate lucrurile pot merge către bine dacă instituţiile statului îşi vor face treaba şi vor arăta, într-adevăr, că au situaţia sub control, pentru că ceea ce vedem acum denotă o situaţie destul de periculoasă. Instituţiile statului par depăşite de ceea ce au descoperit şi acţiunile lor sunt destul de precipitate şi destul de haotice. Ele trebuie să-şi revină rapid şi să intervină în forţă, pentru că de asta sunt instituţiile statului, de asta sunt acolo oamenii aceia plătiţi, să ne ofere suficient de multă siguranţă, suficient de multă linişte," a subliniat profesorul de economie.

Potrivit acestuia, în momentul în care aceste instituţii ne vor oferi liniştea necesară, lucrurile pot intra în normal iar România într-o zonă în care să arate că este o ţară guvernabilă.

"România poate intra într-o zonă în care să arate că este o ţară guvernabilă, este o ţară în care lucrurile se întâmplă fără o interferenţă din afara ţării, iar alegerile pe care le fac oamenii cu privire la liderii lor sunt alegeri neinfluenţate sub nicio formă, nemanipulate sub nicio formă de o intervenţie din afara ţării. Eu cred ca lucrurile vor merge spre bine şi se vor linişti fără nicio urmă de îndoială. N-avem ce să pierdem în momentul de faţă mai mult decât ce am fi pierdut dacă în fruntea ţării ajungea un individ care a manipulat, a minţit. Tocmai ce am aflat că ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite, n.r.) a declarat că omul acela nu a avut nicio funcţie acolo. Omul acesta a venit cu un CV, s-a înscris cu un CV, în care lucrurile de acolo sunt complet false. Acesta e un fals în declaraţii publice. În condiţiile astea, o instituţie trebuie să-şi facă datoria şi să-l tragă la răspundere", a adăugat Cristian Păun.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62497902
În ce condiții poate fi prelungit mandatul lui Klaus Iohannis, care expiră în 21 decembrie

CCR a decis anularea alegerilor prezidențiale și reluarea procesului electoral de la zero. Noile alegeri ar urma să fie organizate abia în 2025, în condițiile în care mandatul președintelui în funcție Klaus Iohannis va expira la 21 decembrie 2024.

62501756
Elena Lasconi, întrebată pe cine ar numi premier: Ar fi îndreptăţit Ciolacu, dar nu ştiu dacă îşi mai doreşte

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, consideră că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, ar fi îndreptăţit să revendice postul de premier, dar că preferinţa sa este preşedintele PNL, Ilie Bolojan, în cazul în care va câştiga alegerile.

62501586
Călin Georgescu: Mă bucur că principalul nostru partener, SUA, monitorizează cu atenţie situaţia din ţara noastră

Candidatul independent la preşedinţie Călin Georgescu a declarat, joi, că îl bucură atenţia pe care SUA îl acordă evenimentelor din ţara noastră şi i-a îndemnat pe susţinătorii săi să nu dea curs "provocărilor".

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.