Cei 16 membri PNL care au obținut joi, 18 iunie 2026, într-un interval de câteva ore, înregistrarea, judecarea și sentința Tribunalului Ilfov de suspendare a hotătârilor conducerii de partid de pe 15 iunie privind excluderea membrilor care vor vota Guvernul Veștea au dat din nou în judecată PNL, la aceeași instanță ilfoveană.

De data aceasta, este vorba despre două dosare, ambele înregistrate vineri, 19 iunie, la Secția I civilă a Tribunalului Ilfov: unul are ca obiect ”partide politice ACȚIUNE ÎN RĂSPUNDERE DELICTUALĂ”, al doilea ”partide politice ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ”.

Surse liberale au explicat pentru Știrile ProTV că cele două acțiuni vizează, în primul rând, suspendarea ședința Consiliului Național de vineri, ”ca să împiedice organizarea Congresului PNL de duminică”.

Am depus o cerere de suspendare de urgență a Deciziilor BPN nr. 26 și nr. 27 din 17 iunie 2026, prin care conducerea partidului a convocat, cu nesocotirea oricăror termene statutare, un Consiliu Național Extraordinar (19 iunie 2026) și un Congres Extraordinar (21 iunie 2026), cu scopul evident de a modifica Statutul partidului și de a elimina membrii și aleșii cu opinie divergentă”, precizează sursele citate.

Citește și
Nicușor Dan, de Ziua prieteniei româno-americane: „Consolidarea parteneriatului strategic este esențială”

În acțiunea privind răspunderea delictuală, cei 16 puciști grupați în jurul lui Adrian Veștea cer PNL daune morale de câte 250.000 lei, în total 4.000.000 lei. 

De asemenea, am introdus o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Național Liberal și a președintelui partidului, prin care solicită antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților și obligarea acestora, în solidar, la plata de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, respectiv 4.000.000 lei în total”, au mai explicat pentru Știrile ProTV sursele liberale.

Deciziile nr. 26 și nr. 27/2026 nu sunt primele acte ilegale ale acestei conduceri. Ele vin pe fondul Deciziilor BPN nr. 22 și nr. 25/2026 — prin care li s-a dictat parlamentarilor cum să voteze la învestirea guvernului și au fost amenințați cu excluderea dacă votează după conștiință — decizii pe care Tribunalul Ilfov le-a suspendat printr-o hotărâre EXECUTORIE pe 18 iunie 2026 (dosar nr. 1923/93/2026)”, mai spun acestea.

Acțiunea contestatarilor: ”Scopul real al întregului mecanism este eliminarea membrilor și a aleșilor cu opinie diferită”

În acțiunea depusă vineri la Tribunalul Ilfov se arată următoarele: 

Aceste decizii sunt ilegale pe mai multe planuri:

 * Biroul Politic Național a convocat Congresul Extraordinar, deși această competență aparține exclusiv Consiliului Național (art. 66 din Statut). BPN a depășit flagrant atribuțiile care îi revin.

* A fost creat un organism care nu există în Statut: un "Consiliu National Extraordinar" format din 800 de delegati, a carui compunere nu corespunde Consiliului National reglementat de art. 70 din Statut. Adaugarea unui organism nou este atributia exclusiva a Congresului.

* Pe ordinea de zi a Consiliului Național a fost înscrisă modificarea Statutului, deși Statutul poate fi modificat exclusiv de Congres (art. 58 alin. 2), iar Consiliul Național are interdicție expresă de a adopta un nou Statut (art. 67 alin. 1).

* Au fost eliminate termenele statutare minime: Statutul impune minimum 45 de zile pentru alegerile în organizații înainte de Congres și minimum 60 de zile pentru stabilirea elementelor de organizare. Întreaga procedură a fost comprimată în 4 zile.

* A fost impus votul deschis, prin ridicarea mâinii, deși Statutul prevede obligatoriu votul secret pentru deciziile privind persoanele (art. 13 lit. c) și art. 106 din Statut).

* A fost sfidată o hotărâre judecătorească executorie. Premisa acestor decizii — Deciziile BPN nr. 22 și nr. 25/2026 — fusese deja suspendată de instanță. Conducerea a continuat, anunțând public că nu se va conforma, în încălcarea art. 435 din Codul de procedură civilă.

* Scopul real al întregului mecanism este eliminarea membrilor și a aleșilor cu opinie diferită — un delict de conștiință, interzis de Statut (art. 13 lit. a), de Constituție (art. 29, art. 30) și de Convenția europeană a drepturilor omului (art. 9-11)”.

Potrivit datelor publicate de portalul instanțelor, cei 16 contestatari din PNL care cer suspendarea Congresului Extraordinar și daune morale de 4.000.000 de lei de la partid sunt Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prişcă, George Scarlat, Ionuţ Stroe, Mihail Veştea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu.

Luni, Biroul Politic Naţional al PNL s-a pronunţat împotriva participării partidului la un Guvern cu PSD (39 de voturi "pentru", 10 "împotrivă", patru abţineri), împotriva susţinerii unui Guvern condus de Adrian Veştea (41 de voturi "pentru", 13 "împotrivă", două abţineri) şi pentru a-i solicita acestuia să-şi depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi "pentru", 13 "împotrivă", trei abţineri).

O altă decizie a fost ca parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veştea sau cei care ar putea fi propuşi în acest Cabinet să îşi piardă calitatea de membri ai partidului.