Primarul comunei Ceatalchioi, Tudor Cernega, a declarat că drona a pătruns pe teritoriul României, a trecut de satul Plauru şi a ajuns la o distanţă de doi kilometri de localitatea Ceatalchioi, iar la impactul cu solul a produs şi un incendiu care a fost stins de lucrătorii Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) al autorităţii locale, notează Agerpres.

„Drona a căzut pe un teren agricol. Noi am fost sesizaţi ca urmare a incendiului. Cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Delta ne-au trimis locaţia, dar deja ne anunţaseră localnicii şi pe la 6 şi ceva am stins incendiul. Parcă de fiecare dată, probabil că din cauza fricii, ai impresia că de data aceasta este cel mai tare. La Plauru, oamenii erau mai obişnuiţi. Oamenii de la Ceatalchioi, nu”, a afirmat primarul Cernega.

El a explicat senzaţia de cutremur pe care au reclamat-o localnicii prin caracteristicile solului şi a recunoscut că în zonă nu există nicio facilitate pentru protecţia persoanelor cu excepţia adăpostului construit de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

„Dar şi în Tulcea, fug oamenii în adăposturi? Nu au unde să se ducă. Părerea mea este că trăim într-o lume confuză. Sunt instituţii, avem planuri, hârtii, dar fără nicio finalitate. Până în Tulcea mai sunt şapte sau opt kilometri. Altfel se văd lucrurile de la Oradea, de la Palatul Victoria, de la Cotroceni şi altfel stau lucrurile la noi, aici. Seară de seară, bubuie, trosneşte, aruncă resturi, în urma exploziei de pe malul ucrainean cad pe casele noastre. Ce să mai zic de când trag ăia dinspre malul ucrainean şi vin spre noi. Vin trasoarele şi le vezi cum vin pe malul nostru. Glumind sau la modul serios, singura şansă (a populaţiei, n.r.) e să se roage la Dumnezeu, să nu cadă pe casă”, a menţionat primarul comunei Ceatalchioi.

„E de groază. A fost sâmbăta trecută, deja le cunoaştem, Shahed-Mahed, când e rachetă... Atât de tare a bubuit că m-a trezit din somn. Nu am auzit RO-ALERT, dar bubuitura m-a trezit. Unde să ne adăpostim? La cârciumă, doar. Despre ce vorbiţi, doamnă? La noi, la Chilia, (adăpostul, n.red.) e sub apă. Drumul e varză. Noi râdem de Armată, că la Chilia avem o unitate militară. Au făcut şi ăia pană. Au căzut şenilele la tancuri...”, explică un localnic.

Ce spun localnicii despre drone

În faţa noului sediu al primăriei comunei Ceatalchioi, câţiva oameni sapă în faţa porţii. „Uitaţi, cu ei am stins focul azi-dimineaţă”, spune primarul Cernega.

În noul sediu, secretarul comunei încearcă să facă ordine în dosare. „Mai am doar patru fişete”, spune el.

În curtea uneia dintre ultimele case din sat, un bărbat pune nisip într-o roabă. Fiica lui, Maria Damianov, însărcinată în luna a şaptea, s-a întors în satul natal după ce a locuit în ultimii cinci ani în oraşul Tulcea.

„Ne-am întors cu două sau trei săptămâni înainte de incendiul de pe nava din portul Ismail (noiembrie 2025 n.red.). Atunci au evacuat satul şi m-am speriat foarte tare. Dar dacă focul s-a stins, ne-am luat viaţa înapoi. O zi a fost aşa, că zici că s-a oprit timpul în loc şi apoi, înapoi la treabă. Atunci, am stat la Sălceni, la trei kilometri”, îşi aminteşte Maria Damianov.

Ea a povestit şi despre zgomotele de vineri dimineaţa: „Dacă am copaci lângă curte, nu prea se vede decât lumină. Prima bubuitură la ora 3 şi ceva şi am ieşit afară. La următoarea, s-a auzit drona foarte puternic de zici că era aici şi-apoi a bubuit rău de tot. A fost şi o lumină. Dar unde a ars, nu ştiu. Aia de aseară a fluierat tot satul”, a spus Maria Damianov.

Una din cele două fiice ale ei spune că la şcoala din Tulcea a participat la o simulare în caz de urgenţă: „Ştiu că trebuie să avem un rucsac pregătit, dar nu avem. Ne-am obişnuit”, a afirmat Ioana, în vârstă de 13 ani.

Bunicul ei, Paraschiv Jecu, a amintit că primul an de la escaladarea conflictului declanşat de Rusia în Ucraina a fost cel mai greu pentru locuitorii comunei Ceatalchioi.

„În primul an, eram panicaţi cu toţii. Bubuiau dronele la Ismail şi un an de zile am fost panicaţi. Când s-a evacuat satul, acum un an, atunci iar a fost panică mare, iar după ce am terminat cu vaporul, ne bubuie în fiecare noapte, avem RO-ALERT în fiecare noapte. Eu din pat le aud. Bum! Asta a căzut pe pământ. Aud apoi du-du-dum şi zic pe asta o doboară. Şi nici nu deschid ochii, că ştiu. Se aude antiaeriana şi apoi zgomotul. RO-ALERT nici nu-mi trebuie. Prima dată, mai ieşeam pe afară, acum nu o mai fac, că deja m-am săturat. Azi-noapte s-au auzit foarte puternic, dar am impresia că au căzut la noi”, a povestit Paraschiv Jecu, care locuieşte în satul Sălceni.

Animalele s-au obișnuit cu zgomotul dronelor

La unitatea militară de pe câmpul din imediata apropiere a satului Ceatalchioi, un bărbat a afirmat că drona a căzut mai aproape de satul Plauru şi a menţionat zâmbind că au fost trei drone.

Drumul spre Plauru dă bătăi de cap oricărui şofer, dar în localitate drumurile sunt asfaltate.

„Strada asta nu a fost niciodată asfaltată. Când am fost bolnavă, o dată la trei luni venea asistenta medicală cu maşina ei până la mine. Aici drumul e făcut, dar pe şosea, te vede Dumnezeu! Eu am un telefon mic şi nu primesc RO-ALERT. Aud exploziile, dar nu ies afară. Este un adăpost făcut, dar cine intră acolo? Eu sunt bolnavă şi până ajung la el, mor pe drum. La Dumnezeu e nădejdea”, a afirmat Adriana Giuvanovici, în vârstă de 72 de ani, din satul Plauru.

Adăpostul construit de MApN în urmă cu câţiva ani este acoperit acum cu pământ. Icoana pusă de un localnic, după finalizarea construcţiei, este la locul ei, iar înăuntru se vede o sticlă goală de apă.

„Au fost vreo trei sau patru explozii, la ei. Dar pe asta (din România, n.r.), am simţit-o că e de la noi. Am ieşit afară, că am două vaci şi m-am uitat la ele să nu rupă funiile. Prima dată, săracele, nu se odihneau din cauza zgomotelor. Stăteau în picioare, Acum, văd că s-au obişnuit. Ei se ceartă acolo, că nu pot să pună guvernul şi noi suferim... Azi-noapte, după ce au sunat alarmele la Ismail (Ucraina, n.r.), la zece minute, au venit şi dronele”, a afirmat Gheorghe Puflea, din satul Plauru.

În drum spre Tulcea, în apropiere de satul Pătlăgeanca, mai mulţi pescari stau cu undiţele întinse în Dunăre.

„E zona cea mai frumoasă din Deltă şi cea mai liniştită. N-am auzit nimic azi-noapte, pentru că eram foarte obosit şi am dormit tun. Nu am prins nimic, iar acum ne pregătim să mâncăm o ciorbă de pui”, a afirmat Dan Teodoru, din Ilfov.

Pe data de 17 noiembrie 2025, localităţile Plauru şi Ceatalchioi din comuna Ceatalchioi au fost evacuate, după ce o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări în zona localităţii Ismail în urma unui atac cu drone declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.

Dronele de peste graniță, o realitate a vieții în Plauru

Potrivit unui comunicat al MApN, în noaptea de 1 spre 2 octombrie, sistemul de supraveghere radar al României a detectat noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în zona de nord a judeţului Tulcea.

Plauru este prima localitate din România în care autorităţile au confirmat căderea unei drone folosite în războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, incidentul fiind înregistrat în luna septembrie a anului 2023.

Până în prezent, mai multe incidente cu drone au fost confirmate de autorităţi în România, iar localităţile comunei tulcene Ceatalchioi constituie una din zonele cele mai vulnerabile în contextul conflictului, din cauza traseului natural al Dunării.

Primele mesaje RO-ALERT pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina au fost transmise în luna septembrie a anului 2023, iar sistemul de avertizare a populaţiei cu privire la posibilitatea unor situaţii de urgenţă este implementat pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 72 din 5 octombrie 2017.

Populaţia din nordul judeţului Tulcea a primit de la începutul anului până în prezent mai multe alerte cu privire la incursiuni de drone pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina decât cele transmise în toată perioada septembrie 2023-decembrie 2025 în toată ţara, din aceeaşi cauză.