Mulţimile adunate în faţa parlamentului au scandat „Profiturile voastre, mizeria noastră”, în timp ce parlamentarii respingeau decretul guvernului minoritar, elaborat pentru a răspunde furiei colective provocate de evacuarea unei femei în vârstă de 87 de ani, scrie News.ro.

Protestatarii şi-au exprimat exasperarea pe măsură ce dezbaterea din parlament cu privire la aceste măsuri a scos la iveală diviziuni profunde privind modul de abordare a crizei.

Vineri dimineaţă, presa spaniolă a relatat că prim-ministrul Pedro Sanchez ar putea convoca alegeri anticipate în noiembrie, în cazul în care legea nu ar fi adoptată. Biroul lui Sanchez a refuzat să comenteze aceste informaţii.

Legislaţia viza interzicerea evacuărilor chiriaşilor vulnerabili până în 2030, impunerea unei prelungiri de doi ani a îngheţării chiriei pentru contractele de închiriere existente şi introducerea unor reguli mai stricte pentru închirierile pe termen scurt.

La cât ajunge o chirie medie în Spania

Adoptarea decretelor a eşuat după ce parlamentarii din partidul separatist catalan Junts - un aliat ocazional al guvernului de stânga - s-au alăturat opoziţiei în respingerea acestora, argumentând că propunerile ar agrava situaţia prin reducerea ofertei de locuinţe.

Un al doilea decret care propunea reînnoirea automată şi pe termen nedeterminat a contractelor de închiriere a eşuat, de asemenea.

Uniunea Chiriaşilor, care a condus protestele, a declarat că va continua cu planurile de organizare a unor mitinguri de masă suplimentare, sâmbătă, sporind presiunea asupra coaliţiei.

Evacuarea pensionarei Maricarmen Abascal săptămâna trecută a declanşat proteste în toată Spania. Tinerii şi-au instalat corturile în piaţa centrală din Madrid şi în alte oraşe timp de aproape o săptămână, readucând în memorie sit-in-urile împotriva măsurilor de austeritate declanşate de criza financiară globală din perioada 2008-2012.

„Tabăra va continua şi se va extinde în alte cartiere. Ne propunem o grevă generală”, a declarat Alicia del Rio, purtătoarea de cuvânt a Uniunii Chiriaşilor, după respingerea decretelor.

Măsura de evacuare a lui Abascal a stârnit furie în legătură cu costul locuinţelor, mulţi tineri cu vârsta peste 30 de ani locuind încă cu părinţii.

Chiriile s-au dublat în ultimul deceniu, preţurile medii ajungând la 1.176 de euro pe lună, echivalentul a 98,7% din salariul mediu al unui tânăr, potrivit Consiliului Tineretului din Spania.

Efect contrar obiectivelor urmărite

Guvernul de coaliţie al lui Sanchez deţine 147 de locuri în camera cu 350 de locuri şi se bazează pe partide mai mici, inclusiv Junts, pentru a adopta legi.

Purtătoarea de cuvânt parlamentară a Junts, Miriam Nogueras, a afirmat că decretele ar avea un efect contrar obiectivelor urmărite. „Găsirea unei locuinţe va deveni din ce în ce mai dificilă. Responsabilitatea noastră este să oferim certitudine, nu incertitudine”, a punctat Nogueras.

Ea a îndemnat guvernul să elaboreze un nou decret.

Partidul Popular, conservatorii din opoziţie, a votat, de asemenea, împotriva măsurilor. „Locuinţele nu devin mai accesibile prin decrete; devin mai accesibile prin construirea mai multor locuinţe. Nu vă vom minţi - nu va fi uşor şi nu se va întâmpla rapid”, a declarat deputatul PP Juan Bravo.

Sanchez, care în ultimele luni s-a confruntat cu presiuni legate de modul în care guvernul său a gestionat criza imigranţilor din Ceuta şi cu acuzaţii de corupţie în cadrul partidului său, ar putea decide că organizarea de alegeri anticipate ar fi o modalitate bună de a schimba narativul, a afirmat Alejandro Quiroga, politolog la Universitatea Complutense din Madrid. „Aceasta ar putea fi ultima mare şansă a lui Sanchez de a deveni din nou prim-ministru”, a spus Quiroga. „Prin înlocuirea subiectului Ceuta cu cel al Maricarmen, se creează un nou cadru pentru discuţie”, arată politologul.

Liderul PP, Alberto Nuñez Feijoo, a declarat că ar saluta organizarea unor alegeri anticipate. „Dacă prim-ministrul avea nevoie de un pretext pentru a convoca alegeri şi a încerca astfel să acopere cazuri de corupţie despre care încă nu ştim, atunci aşa să fie. Are alibiul – nu-i rămâne decât să stabilească o dată”, a spus Feijoo într-o conferinţă de presă după vot.