Consiliul Național al PNL a aprobat desfășurarea Congresului Extraordinar al partidului. ”Rămâne cum am stabilit”

×
Publicitate

Consiliul Național al PNL a aprobat vineri după-amiază convocarea unui Congres Extraordinar al partidului duminică, 21 iunie, de la 12. Eveimentul va avea loc în București, la Romexpo.

UPDATE: Membrii PNL participanți la Consiliul Național au votat pentru convocarea Congresului Extraordinar duminică, 21 iunie, începând cu ora 12. Hotărârea a fost luată cu 566 de voturi ”pentru”, 97 ”împotrivă” și 19 abțineri.

Ordinea de zi a Congresului este următoarea: Propuneri modificare statut; Prezentare moțiuni candidați; Probleme curente.

Consiliul Național a adoptat și modificările statului PNL, cu 551 de voturi ”pentru”, 128 ”împotrivă” și 3 abțineri.

La Congresul Extraordinar al partidului sunt așteptați să participe 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de drept și 2.000 aleși de organizațiile partidului din teritoriu.

Ședința extraordinară a liberalilor, programată să înceapă la ora 17:00, se desfășoară online, cu participea a 800 de delegați. Obiectivul principal al reuniunii este convocarea Congresului extraordinar al PNL pentru duminică, la ora 12:00, la Romexpo, și de a stabili agenda acestuia.

La Congresul extraordinar al partidului sunt așteptați să participe 2.500 de delegați din toată țara, dintre care 500 de drept și 2.000 aleși de organizațiile partidului din teritoriu.

Consiliul Național urmează să mai decidă, în reuniunea extraordinară de vineri, în privința modificării statutului partidului. Conform unor surse liberale, o modificare ar viza reducerea numărului de funcții de prim-vicepreședinte de la patru la una. Prim-vicepreședinți ai partidului sunt în prezent Adrian Veștea, Nicoleta Pauliuc, Ciprian Ciucu și Cătălin Predoiu, ultimul demisionând din funcție miercuri.

Decizia convocării Consiliului Național a fost luată miercuri în Biroul Politic Național al partidului, întrunit de urgență după ce Adrian Veștea a refuzat să se supună ultimatumului partidului de a-și depune mandatul de prim-ministru desemnat.

„Partidul Național Liberal are nevoie de claritate, de decizii asumate și de o direcție confirmată fără echivoc. De aceea, am propus astăzi organizarea Congresului extraordinar al PNL pe 21 iunie. Nu ni l-am dorit, dar situația o impune. Este momentul să punem lucrurile în ordine, să clarificăm direcția partidului și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut pentru românii care ne-au acordat încrederea. Sunt convins că a fi coerenți între ceea ce spunem și ceea ce facem este o condiție de bază pentru a putea fi un partid pe care te poți baza, un partid al modernizării României”, a transmis președintele PNL, Ilie Bolojan, după decizia BPN.

Adrian Veștea intră în luptă pentru șefia PNL, dar cere amânarea Congresului extraordinar

Premierul desemnat Adrian Veştea, prim-vicepreşedinte al PNL, și-a anunţat candidatura la şefia PNL şi cere mutarea Congresului PNL pe 28 iunie, el arătând că intenţionează să prezinte o moţiune concentrată pe responsabilitatea faţă de România, în cadrul unui parteneriat politic onest cu preşedintele României.

Veştea spune că este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului şi precizează că este convins de faptul că Ilie Bolojan nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornesc cu oportunităţi egale. Potrivit lui Veştea, este un gest de minimă decenţă democratică.

Anunţul premierului desemnat a venit printr-un mesaj transmis pe Facebook către liberali.

„Dragi liberali, după cum bine ştiţi şi voi, în această perioadă am lucrat pentru finalizarea programului de guvernare şi pentru definitivarea listei de miniştri, astfel încât România să aibă un Guvern echilibrat şi stabil. Suntem datori în primul rând faţă de ţară, care este mai importantă chiar şi decât interesele de partid. Până la urmă, doar înţelegând asta vom putea merge înainte pe drumul bun pentru România şi pentru PNL. Ştiu că foarte mulţi dintre voi se întreabă ce urmează pentru Partidul Naţional Liberal. Este o discuţie esenţială pentru a înţelege rolul nostru în următorii ani”, spune Veştea în mesaj.

Prim-vicepreşedintele PNL subliniază că, după treizeci de ani în această formaţiune politică, în care a fost simplu membru, preşedinte al organizaţiei de tineret, preşedinte al organizaţiei PNL Râşnov, preşedinte al organizaţiei judeţene PNL Braşov, consilier local, primar, preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi ministru al Dezvoltării, crede că a ajuns în punctul în care poate oferi PNL şansa de a redeveni principalul partid politic din România.

„În toate aceste etape, am avut privilegiul de a lucra alături de oameni valoroşi şi de echipe puternice. Împreună cu colegii din PNL Braşov am obţinut rezultate politice şi electorale cu care Partidul Naţional Liberal din întreaga ţară s-a mândrit. Aceste rezultate îmi dau încrederea că, prin muncă, seriozitate şi unitate, putem readuce PNL în poziţia pe care o merită”, afirmă Veştea.

El menţionează că, în raport cu intenţia preşedintelui în exerciţiu al PNL, Ilie Bolojan, de a convoca un Congres extraordinar pentru duminică, 21 iunie, nu se opune acestui demers dacă el este făcut cu onestitate şi în cadru statutar, cu respectarea legilor ţării şi a prevederilor constituţionale.

„Singurul lucru pe care i-l solicit este să amâne momentul cu o săptămână, pentru a putea pregăti o moţiune pentru candidatură. Sunt convins că domnul preşedinte nu va refuza o confruntare democratică în care amândoi pornim cu oportunităţi egale. Până la urmă, aşa cum am susţinut mereu, este nevoie ca anumite hotărâri să fie luate cu echilibru şi în mod chibzuit. Domnule Bolojan, haideţi să facem Congresul PNL pe 28 iunie. Cred că este o solicitare corectă şi de bun-simţ. Este un gest de minimă decenţă democratică. Dacă facem asta, tensiunea politică din partid va scădea şi cred că, în felul acesta, putem găsi o formulă de a merge înainte, împreună, uniţi. Pentru binele Partidului Naţional Liberal şi al României”, a mai adăugat Veștea.

Cum ar putea arăta conducerea PNL după Congresul extraordinar

PNL propune o restructurare a conducerii partidului, care va fi supusă votului la Congresul de duminică. Potrivit modificărilor aduse Statutului, formațiunea va avea un singur prim-vicepreședinte și opt vicepreședinți executivi.

Această restructurare a conducerii ar urma să aibă loc după ce la Congresul formaţiunii din 2025, Cătălin Predoiu, Adrian Veştea, Nicoleta Pauliuc şi Ciprian Ciucu au fost aleşi prim-vicepreşedinţi. Deputatul PNL Ionel Bogdan a declarat că primarul Capitalei poate să candideze pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, pe moţiunea lui Ilie Bolojan, potrivit statutului PNL, chiar dacă este implicat într-un scandal de corupție.

„Prim-vicepreşedinte va fi unul singur, secretar general, opt vicepreşedinţi executivi care vor primi atribuţiile din partea Biroului Politic Naţional, ulterior şi preşedinţii organizaţiilor, adică preşedinţii filialelor judeţene, vor fi membri de drept în acest birou, iar ulterior, dintre preşedinţii de organizaţii, la nivel regional, se va alege câte un vicepreşedinte regional. Cam aceasta este structura”, a anunţat Ionel Bogdan la sediul PNL.

Tabăra Bolojan din PNL se opune desemnării lui Adrian Veștea ca premier

Luni, același for de conducere s-a pronunțat împotriva participării partidului la un Guvern cu PSD (39 de voturi 'pentru', 10 'împotrivă', patru abțineri), împotriva susținerii unui Guvern condus de Adrian Veștea (41 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', două abțineri) și pentru a-i solicita acestuia să-și depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', trei abțineri). O altă decizie a fost ca parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veștea sau cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet să își piardă calitatea de membri ai partidului.

Marți, PNL a anunțat că Adrian Veștea se situează în afara partidului, având în vedere că nu și-a depus mandatul de premier desemnat.

„Desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea unui guvern s-a realizat fără aprobarea forurilor statutare ale PNL, cu încălcarea Statutului partidului. PNL consideră că formula de guvernare propusă de Adrian Veștea conduce, în fapt, la formarea unui Guvern condus și susținut de PSD, contrar deciziilor adoptate de Biroul Politic Național. Potrivit art. 45 alin. (3) și art. 26 alin. (2) lit. b) din Statutul PNL, deciziile organismelor de conducere ale partidului sunt obligatorii pentru toți membrii”, a transmis formațiunea.

Conform statutului PNL, sancționarea membrilor ce ocupă funcții alese în Congresul PNL, cum este cazul prim-vicepreședintelui, se va decide prin votul membrilor Congresului, în urma unei propuneri a BPN, adoptate de către Consiliul Național.

În aceste condiții, 16 parlamentari ai partidului, contestatari ai lui Bolojan: Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu - au solicitat Tribunalului Ilfov suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționarea parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea.

Tribunalul Ilfov le-a dat joi câștig de cauză acestora și a decis suspendarea acestor decizii ale BPN, iar, ca urmare, PNL a anunțat că va ataca în termenul legal această hotărâre a Tribunalului Ilfov și că partidul își va desfășura în continuare activitatea politică fără impedimente, pe baza propriilor decizii.

În acest context, Adrian Veștea și-a anunțat intenția de a candida la Congresul partidului pentru funcția de președinte.

Adrian Veștea a fost desemnat premier duminică dimineață de către președintele Nicușor Dan, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. Veștea nu a depus încă la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor, un nou orizont de timp pentru acest demers fiind luni 

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Viitor incert pentru Guvernul Veștea. PSD nu garantează voturile, iar excluderea premierului desemnat din PNL rămâne pe masă

Votul pentru Guvernul Veștea se amână din nou, după ce președintele PSD Sorin Grindeanu l-a informat pe premierul desemnat că social-democrații nu pot lua o decizie finală până duminică. 

Adrian Veștea a anunțat oficial că vrea să candideze în PNL împotriva lui Ilie Bolojan: ”Rămân un liberal 100%”

Liberalul Adrian Veștea, cel care a provocat un scandal de proporții în partidul din care face parte, pentru că a ținut secret faptul că a avut o înțelegere cu președintele Nicușor Dan, pentru a fi desemnat ca premier, a anunțat că vrea să fie șeful PNL.

Adrian Veștea „nu are nicio șansă” să-i ia locul lui Bolojan la șefia PNL. De ce nu poate candida la Congresul de duminică

Ideea că premierul desemnat Adrian Veștea l-ar putea înlătura pe Ilie Bolojan de la conducerea PNL, la congresul extraordinar de duminică, este doar “o fumigenă”, iar acest scenariu nu are, în realitate, nicio bază.

Recomandări
Ploi și furtuni în România duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h. Care sunt zonele vizate

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi ploi, iniţial în Dobrogea, iar apoi în Muntenia, la munte şi, izolat, în Oltenia, unde aversele vor fi însoţite de descărcări electrice şi grindină. 

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.