Nou motiv de gâlceavă în coaliție: „legile paralele” pe Justiție. PSD vrea propria lege privind pensiile magistraților

×
Publicitate

După atacuri repetate la adresa premierului, social-democrații forțează și vor să facă un nou proiect de lege privind pensiile magistraților.

Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu reprezentanții magistraților ca să discute despre inițiativă și a anunțat că va organiza un grup de lucru la Parlament, la care îi invită și pe colegii din coaliție.

Liderii de la guvernare i-au respins propunerea, iar Ilie Bolojan a prezentat un plan diferit. Executivul va depune din nou aceeași inițiativă, dar va respecta termenul de așteptare a avizului consultativ de la CSM.

Întâlnire surpriză convocată de Grindeanu

Sorin Grindeanu a convocat dimineața o întâlnire surpriză cu miniștrii muncii și justiției, vicepremierul Marian Neacșu, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general. Nu au fost invitați și liberalii.

După discuție, șeful social-democraților a anunțat că va forma un grup de lucru parlamentar care să rescrie proiectul privind pensiile magistraților – asta deși această propunere fusese respinsă de partenerii de coaliție.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD: „Propunerea noastră este de a face rapid, de la PNL, PSD, de la USR, UDMR, acest grup de lucru rapid, pe parcursul săptămânii viitoare să se vină cu un proiect de lege, pe care să-l aprobăm rapid în Parlament.”

În ultimele zile, Sorin Grindeanu chiar i-a cerut lui Ilie Bolojan demisia dacă nu acceptă acest dialog.

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD: „Să plece acasă dacă în continuare face a doua oară aceeași procedură, fără a avea dialog cu toți actorii sau măcar să țină cont de ce spune președintele României, atunci trebuie să plece acasă.”

Premierul Ilie Bolojan susține, însă, că Executivul nu va modifica textul legii, ci doar va relua procedura adoptării. Ce va fi diferit este că va aștepta 30 de zile avizul consultativ al CSM. La rândul său, premierul le-a transmis un mesaj dur celor din PSD.

Declarația premierului Ilie Bolojan

„În condițiile în care orice partid consideră că Guvernul nu își face datoria are posibilitatea să depună moțiuni de cenzură și să facă o majoritate în Parlament în așa fel încât, cu AUR, cu cine se poate, ca Guvernul să plece. Nu e o problemă. Orice fel de declarații de genul acesta tari sau de comportamente într-o anumită zonă care presupune o anumită responsabilitate, pentru că în funcție de ceea ce faci, există niște consecințe economice, vă puteți da seama că este un cost pentru țară.” – a declarat Ilie Bolojan la Antena 3.

În dispută a intervenit și președintele Nicușor Dan.

Nicușor Dan, președintele României: „E foarte simplu să vii cu declarații unul împotriva celuilalt. Să construiești ceva, e puțin mai greu.”

După întâlnirea cu liderul PSD, Lia Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, a transmis că magistrații sunt dispuși să discute despre reformă, dar nu „abdică în fața presiunilor”.

Iar CSM cere să nu fie stigmatizați judecătorii și procurorii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Nicuşor Dan: Până acum, România s-a alăturat pachetelor de sancţiuni împotriva Rusiei. Vom face la fel

România a acţionat solidar cu ţările din UE în ceea ce priveşte sancţiunile împotriva Rusiei, a afirmat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan, după reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

 

George Simion a pierdut definitiv un proces din scandalul Simion - agenți FSB | DOCUMENT

 

George Simion a pierdut definitiv un proces prin care contesta acuzațiile că este colaborator al serviciilor secrete de la Moscova, potrivit lui Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării din Republica Moldova.

Președintele PSD, despre salariul minim: ”Asta ar putea duce spre infringement”

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, vineri, că Roxana Mânzatu, comisar european, a avertizat că nu este bine ca România să îngheţe salariul minim, pentru că acest lucru ar putea duce spre infringement.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.