Bucureștiul, capitala NATO timp de două zile. Începe Ministeriala Alianţei Nord-Atlantice

62306455
StirilePROTV

În următoarele zile, Bucureștiul este capitala NATO. Marți, începe reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

 

Este primul eveniment de nivel înalt al NATO într-un stat de pe Flancul Estic, după agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei și este  este găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu.

Reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008.

Totodată, este prima reuniune a NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei.

Alături de şefii diplomaţiilor din cele treizeci de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de Externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.

La sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa miniştrii Afacerilor Externe din Republica Moldova (pentru prima oară la o astfel de reuniune), Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

Prima zi a reuniunii va oferi oportunitatea marcării, printr-un eveniment de diplomaţie publică, a 20 de ani de la Summitul de la Praga din 2002, la care România, alături de alte şase state membre, a fost invitată să se alăture Alianţei Nord-Atlantice.

Conform MAE, marţi vor avea loc două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianţei.

Ministeriala va continua miercuri cu alte două sesiuni de lucru în format aliat, la care vor participa cei doi invitaţi - miniştrii de Externe din Finlanda şi Suedia, iar la ultima sesiune şi partenerii Alianţei - Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.

În ambele zile, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va susţine o conferinţă de presă.

După cum a declarat şeful diplomaţiei române într-un interviu acordat AGERPRES, "este în pregătire o Declaraţie comună a miniştrilor de Externe". "O astfel de practică nu este comună reuniunilor miniştrilor Afacerilor Externe, ceea ce demonstrează încă o dată importanţa reuniunii de la Bucureşti", a spus Bogdan Aurescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62306451
Ziua Națională a României, sărbătorită cu scandal în Parlament. Deputat UDMR: ”Ardealul nu e numai românesc, ci și unguresc”

A fost scandal în Parlament chiar și cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale a României, după ce un deputat UDMR a spus că Ardealul nu este numai românesc, ci și unguresc.

 

62306303
PSD îi solicită lui Niculae Bădălău să îşi dea demisia de la Curtea de Conturi, după ce a fost reţinut de DNA

PSD îi solicită lui Niculae Bădălău să îşi dea demisia din funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, după ce acesta a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore într-un dosar în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă.

62243306
Capitala, pregătită pentru Ministeriala Alianţei Nord-Atlantice. Aurescu: „Toţi ochii vor fi aţintiţi spre Bucureşti”

Capitala României găzduieşte, în această săptămână, Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe din ţările membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.